Un alt film romanesc, o alta premiera, un gest de reparatie care vine la mai mult de 50 de ani de la petrecerea evenimentelor…
E un film despre tineri frumosi si idealisti care au ales sa-si sacrifice traiul comod in familie, studiile, parintii, nevestele, copii si in final propria viata pentru un vis… Ei au fost cei care au vrut sa creada orbeste ca tara asta poate fi salvata de comunism. De catre cine? De catre americani, englezi, francezi...dar poate mai ales de catre noi insine. Evident, au fost niste idealisti...
Niste idealisti care au rezistat aproape 10 ani (!!!) trainind in haiducie prin munti si paduri, opunandu-se cu arma in mana regimului comunisto-stalinist din acele vremuri.
A auzit vreunul dintre voi de Ion Gavrila Ogoranu?!? Ca si mine, cel mai probabil ca nu. Am auzit unii dintre noi cel mult de rezistenta fratilor Arnautoiu care luptau in muscelele Argesului...si tot asa, unii dintre noi poate ca au auzit de Elisabeta Rizea din Nucsoara care i-a sprijinit pe luptatori, asumandu-si riscuri enorme...dar cam atat.
Asa cum am spus si la inceput articolului, filmul este in primul rand o reparatie morala pentru memoria acelor oameni...chiar daca vine atat de tarziu, e totusi bine ca a venit in cele din urma.
Am sustinut cu tarie de multi ani incoace in toate discutiile pe care le am cu colegi, prieteni, cunoscuti ca avem si motive pentru care ne putem mandri...ca avem cel putin doua pagini glorioase recente in istoria noastra de cacat. Ma refer aici la rezistenta din munti din perioada anilor ’48-58 si la Piata Universitatii mai-iunie 1990. Aceste pagini sunt glorioase macar si pentru faptul ca nu au fost provocate, organizate si manipulate asa cum au fost toate celelalte momente istorice...au avut sinceritate, au fost imprevizibile si au deranjat enorm conducerile de atunci. Daca dam uitarii si aceste doua episoade cat-de-cat recente, atunci e clar ca nu mai putem avea nicio speranta ca lucrurile se vor schimba vreodata in tara asta...nu vom putea trai la nesfarsit doar cu acel simulacru de istorie fabricata de comunisti si Sergiu Nicolaescu si sa vorbim doar de Stefan cel Mare si “Sfant”, Vlad Tepes sau Mihai Viteazul...
Ioan Gavrila Ogoranu a fost prins de Militie de abia in 1976 (!!!)...dupa aproape 30 de ani de fuga si prigoana si dupa 6 luni de ancheta a fost eliberat...evident ca nu mai prezenta niciun pericol, ci doar interes...se spune si in film ca fost vizitat si admirat ca o relicva expusa intr-un muzeu de catre intreaga conducere de partid. Acest om a murit de batranete si in anonimat in 2006, insa mesajul lasat de el si reprodus la sfarsitul filmului este in acelasi timp trist si dureros...
Asa cum va spun de obicei, mergeti sa vedeti si acest film. Nu avem voie sa fim indiferenti...nu avem voie sa uitam...mai ales ca avem atat de putin eroi autentici in istoria noastra de cacat...
Sunday, November 21, 2010
Sunday, November 14, 2010
Medalia de Onoare
A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris un articol pe tema lansarii unui film romanesc si uite ca momentul cu pricina a venit. Si a venit bine.
In acest weekend a avut premiera filmul regizorului Netzer, “Medalia de Onoare”.
Vorbim de un film care se inscrie , ca aproape toate filmele romanesti de dupa Revolutie, in aceeasi nota dulce-amara. Evident ca filmul este o drama cu foarte multe accente comice, dar care iti lasa in final un gust amar ca si toate celelalte filme romanesti si acesta fiind evident rupt din viata de zi-cu-zi.
Ca de obicei nu vreau sa spun mai multe si in nici un caz nu vreau sa va povestesc filmul. Acesta chiar merita vazut. Pot doar sa spun (cu acelasi sentiment puternic ca si la recentul “Felicia inainte de toate” si la multe alte filme romanesti cu tema similara (poate va amintiti de extraordinarul “Moartea d-nului Lazarescu”)) ca batranetea in Romania nu este frumoasa deloc...chiar deloc... Si peste toate aceste neajunsuri cotidiene (pensii prea mici, viata prea scumpa, copii care ii cam uita pe parinti) se suprapune si o societate si niste institutii ale statutului care nu numai ca nu sunt capabile sa faca nimic, nu doar pentru batrani dar pentru nicio categorie sociala. In plus din cauza lipsei de profesionalism si a superficialitatii dusa pana la extrem isi mai si bat joc de astfel de oameni...la varsta la care acestia oricum nu mai asteapta nimic de la viata ci doar isi contabilizeaza (multi dintre ei) nereusitele din viata pe care au trait-o.
Nu vreau sa trec cu vederea (cu toate ca nu mi-a fost apropiat sufletului niciodata) gestul facut de Ion Iliescu prin aparitia din acest film...poate ca in definitiv nu au murit degeaba oameni la Revolutie.
Si tot ca de obicei ma refer si la sala de cinema. De data asta l-am vazut la “Studio” alaturi de alti 40-50 de oameni, iar atmosfera (nu mi s-a mai intamplat de mult acest lucru) a fost mai mult decat placuta, filmul fiind urmarit si respectat de catre cei din sala.
In loc de concluzie pot sa va spun ca este un film frumos, cursiv, jucat foarte bine de seniori ai filmului romanesc precum Ion Lucian sau Radu Beligan, iar Victor Rebengiuc (rolul principal) este intr-adevar intr-o forma de mare exceptie. Poate va faceti timp sa mergeti si sa-l vedeti.
In acest weekend a avut premiera filmul regizorului Netzer, “Medalia de Onoare”.
Vorbim de un film care se inscrie , ca aproape toate filmele romanesti de dupa Revolutie, in aceeasi nota dulce-amara. Evident ca filmul este o drama cu foarte multe accente comice, dar care iti lasa in final un gust amar ca si toate celelalte filme romanesti si acesta fiind evident rupt din viata de zi-cu-zi.
Ca de obicei nu vreau sa spun mai multe si in nici un caz nu vreau sa va povestesc filmul. Acesta chiar merita vazut. Pot doar sa spun (cu acelasi sentiment puternic ca si la recentul “Felicia inainte de toate” si la multe alte filme romanesti cu tema similara (poate va amintiti de extraordinarul “Moartea d-nului Lazarescu”)) ca batranetea in Romania nu este frumoasa deloc...chiar deloc... Si peste toate aceste neajunsuri cotidiene (pensii prea mici, viata prea scumpa, copii care ii cam uita pe parinti) se suprapune si o societate si niste institutii ale statutului care nu numai ca nu sunt capabile sa faca nimic, nu doar pentru batrani dar pentru nicio categorie sociala. In plus din cauza lipsei de profesionalism si a superficialitatii dusa pana la extrem isi mai si bat joc de astfel de oameni...la varsta la care acestia oricum nu mai asteapta nimic de la viata ci doar isi contabilizeaza (multi dintre ei) nereusitele din viata pe care au trait-o.
Nu vreau sa trec cu vederea (cu toate ca nu mi-a fost apropiat sufletului niciodata) gestul facut de Ion Iliescu prin aparitia din acest film...poate ca in definitiv nu au murit degeaba oameni la Revolutie.
Si tot ca de obicei ma refer si la sala de cinema. De data asta l-am vazut la “Studio” alaturi de alti 40-50 de oameni, iar atmosfera (nu mi s-a mai intamplat de mult acest lucru) a fost mai mult decat placuta, filmul fiind urmarit si respectat de catre cei din sala.
In loc de concluzie pot sa va spun ca este un film frumos, cursiv, jucat foarte bine de seniori ai filmului romanesc precum Ion Lucian sau Radu Beligan, iar Victor Rebengiuc (rolul principal) este intr-adevar intr-o forma de mare exceptie. Poate va faceti timp sa mergeti si sa-l vedeti.
Subscribe to:
Posts (Atom)
