Se poate mai rau

De cand ma stiu pe lumea asta, nu am auzit in familie, de la prieteni, colegi sau cunoscuti decat lamentari despre cat de rau ne este noua in tara asta si despre cat de bine este la altii...si totusi de fiecare data, dupa accesele acestea de deprimare, fiecare incheia ideea/fraza/discutia cu un “oricum mai rau de atat nu se poate”.

Mi-am dat seama de-a lungul ultimilor 20 de ani ca “oricum mai rau de atat nu se poate” nu este o simpla propozitie goala de continut, ci o stare de spirit…mi-am mai dat seama ca suntem de fapt oamenii extremelor: fie excesiv de deprimati/pesimisti, fie de un optimism exaltat care nu are nimic la baza.

Si totusi vremurile pe care le traim de 20 de ani (nici macar nu vreau sa ma mai refer la perioada de dinainte de 1989) ne-a demonstrat de fiecare data, ca o imensa ironie a sortii ca optimismul nostru exaltat, in anumite momente, nu isi are rostul…s-a putut de fiecare data sa fie mult mai rau…

Cu totii ne aducem aminte, mai clar sau mai estompat, momente din acesti 20 ani. Cu toate ca am fost singura tara din blocul comunist care si-a incheiat socotelile cu comunismul prin violenta si sange si am crezut la acel moment ca am taiat raul de la radacina, in anii care au urmat asa-zisei revolutii, viata ne-a demonstrat prin mineriade succesive, semi-lovituri de stat, incidente interetnice teribile ca raul nu trecuse nici pe departe...ca se poate sa fie si mai rau...

Cu toate ca tara traise aproape 45 de ani de comunism din care primii 20 cu adevarat stalinisti in care toata lumea visa cu ochii deschisi la capitalism si ii astepta pe americani, in primii ani de dupa 1989 aproximativ 90% din populatia Romaniei a votat cu Iliescu alegand “linistea” si protectia sociala impotriva capitalismului salbatic fara sa “ne vindem tara”...adica nici macar nu am avut curajul sa incercam sa facem ceva la care visam de zeci de ani si am preferat asa-zisul confort al unui socialism spoit in culori tipatoare care trebuia sa dea impresia de capitalism.

Iar cand presiunea saraciei a fost atat de mare incat nu am mai suportat surogatul de capitalism oferit de Iliescu si gasca lui ce am facut? Am fost capabili sa producem un nou curent politic capabil sa scoata tara din mizerie? Nu. Nu am avut timp de asa ceva...dar a fost mult mai simplu sa votam impotriva lui Iliescu si nu pentru Conventia Democrata...iar dupa 4 ani am fost si mai dezamagiti...se putuse sa fie chiar mai rau decat pe timpul lui Iliescu.

Din 2000 si pana in 2008, pe fondul negocierilor cu NATO si UE cand se stia destul de clar ca vom adera la aceste 2 organizatii, economia a inceput sa se decupleze de politic. A fost perioada in care nivelul de trai a crescut accelerat (chiar daca uneori nu ne dam seama de acest lucru), s-au deschis granitele tarii si am exportat somerii ca si forta de munca activa in UE, etc. Numai ca politicul nu a tinut nicicum pasul cu economia...si asa s-a facut ca in realitate “prosperitatea” economica a fost asigurata in cea mai mare parte din banii veniti din afara tarii: fie ca investitii directe facute de companii straine, fie de banii “capsunarilor” trimisi familiilor lor. Guvernele care s-au succedat la conducerea tarii din 2000 incoace nu au avut niciun merit in privinta cresterii economice sau a nivelului de trai. De fiecare data, fiecare Guvern a reusit sa demonstreze ca poate fi mai incompetent decat Guvernul anterior, mai corupt, mai lipsit de viziune...pe scurt, de fiecare data s-a putut sa fie mai rau.

Revin de fiecare data si la modelul Bucurestiului care poate fi extrapolat cu usurinta la nivelul intregii tari. Istoria ultimilor 20 de ani pentru Bucuresti, este din punctul meu de vedere, una neagra. Nu numai ca nu s-a mai construit practic nimic din banul public, ca avem aceleasi gradinite, scoli, spitale, drumuri, parcuri, linii de metrou de pe vremea lui Ceausescu, dar mai mult decat atat disconfortul de a trai in Bucuresti a crescut exponential in ultimii 10 ani. Cu totii am rasuflat usurati dupa 1990 in Bucuresti...murise tiranul...se oprisera demolarile masive...orasul putea in sfarsit sa-si traga respiratia, sa renasca. Si totusi mai mult de 10 ani dupa 1990 autoritatile locale nu au fost in stare sa finalizeze blocurile (aflate in stare de structura de rezistenta) incepute atunci...si totusi si in acest moment rechinii imobiliari demoleaza intr-o veselie case vechi (unele monumente istorice) pe locul carora ridica imobile de birouri cu 10, 20 de etaje in zone de case...dar nimeni nu mai tresalta la aceste lucruri...

Imi aduc aminte cand a fost demolata biserica Sfanta Vineri din ordinul personal al lui Ceausescu...nu existau televiziuni, internet sau alte canale media pe vremea aceea, dar vestea a facut inconjurul orasului...in doar cateva zile nu cred ca mai exista vreun locuitor al Bucurestiului care sa nu fi auzit si sa nu se fi indignat de aceasta masura. In prezent avem zeci de televiziuni, ziare, pagini de internet, care nu fac decat sa spele creierul 24 de ore din 24, si totusi nimeni nu mai afla si nici nu se mai indigneaza ca acum cativa ani a fost demolata fosta scoala de baieti de pe Mantuleasa (unde a invatat si Eliade) sau ca centrul istoric al Bucurestiului se autodistruge zilnic intr-o nepasare generala...deci din nou se poate si mai rau...

Numai daca aruncam o privire la cei care au condus destinele Bucurestiului din functia de primar general in ultimii ani, ne putem face o impresie destul de completa. Despre Ciurel, Halaicu si Lis nu am sa spun nimic...au fost niste simple forme fara fond, niste incompetenti adevarati. Un punct de cotitura a fost insa “domnia” lui Basescu. Vocalul Basescu, energicul Basescu, luptatorul Basescu, in urma caruia (in mai mult de 4 ani) nu a ramas decat o singura masura de retinut: demolarea chioscurilor. Cosmetica. Nu-i nimic am zis...nu au fost bani, vremuri grele dar a venit Videanu. Baiat tanar, finut, cu spirit antreprenorial, a ramas dupa 4 ani de mandat in memoria bucurestenilor doar prin schimbarea bordurilor si reasfaltarea bulevardelor principale. Deci cosmetica cum ar veni. Ok, dar am scapat de mafiot si am adus Primar un fost chirurg...pe Oprescu care dupa mai bine de 1 an de mandat isi poate trece la capitolul realizari nimic + revitalizarea catorva scuaruri si spatii verzi. Adica din nou cosmetica...hmmm...se pare ca din nou se poate mai rau...

Cred ca am dat suficiente exemple in acest articol ca sa putem identifica cu precizie faptul ca avem o problema. Si anume faptul ca ne punem sperante desarte intr-o clasa politica formata in majoritatea ei covarsitoare din oameni incompetenti dar foarte smecheri. Aceasta speranta de forma lui “oricum, nu se poate mai rau de atat” ne conduce de fiecare data la deziluzii si deceptii si la a recunoaste printre dinti ca ne-am mai pacalit inca o data si ca totusi se poate mai rau.

Care ar fi atunci solutia? Acum mai mult de 150 de ani niste oameni vizionari au inteles fibra acestui popor si au avut ideea geniala de a aduce pe tronul Romaniei un print strain. Si a fost probabil cea mai inteligenta decizie luata vreodata in aceasta tara deoarece s-a dovedit cu varf si indesat ca in mai putin de 100 de ani, Romania recuperase considerabil decalajul enorm pe care il avea in fata lumii civilizate. Evident ca o astfel de solutie in acest moment nu mai este posibila. Acum solutiile nu mai pot veni decat din interior. Singura speranta pentru viitorul Romaniei sta in societatea civila...acolo (inca) mai pot fi gasiti oameni morali, inteligenti, culti, scoliti, integri care pot oferi o alternativa acestei clase politice...acesta este terenul fertil pe care va trebui sa lucram foarte-foarte intens in urmatorii ani. Nu va fi un proces scurt si nici usor, dar asa cum spune un vechi proverb: “Un drum de 1.000 de pasi incepe intotdeauna cu primul pas”.

Constat cu bucurie de un timp incoace ca tot mai multe voci incep sa se faca auzite, ca din-ce-in-ce mai multe bloguri si portaluri de opinie apar, ca incepem sa ne cunoastem intre noi cei care gandim la fel si care vrem un viitor mai bun pentru tara asta. Chiar daca ne-au trebuit 20 de ani, totusi este un inceput bun... este mai mult decat nimic...si mai cred ca ar trebui cu totii sa depasim aceste bariere artificiale ale pesimismului si optimismului si sa devenim cat se poate de realisti. Sa deschidem ochii si sa vedem realitatea in care traim...doar asa putem sa incepem constructia unor modele viabile.

Circ, circ, circ...

La fel cum scriam si intr-unul din articolele anterioare referitor la smecheria romaneasca care poate fi considerata drept o trasatura a poporului roman si circul politic se inscrie cu succes in acelasi “hall of fame”.

La fel ca si smecheria si ca si alte multe “calitati” ce pot fi atribuite acestei natii si circul politic a evoluat. Intr-un fel arata circul politic de acum cateva sute de ani in care boieri corupti puneau si dadeau jos domnitori si in cu totul alt fel arata circul politic de astazi.

Nici in perioada de dupa Revolutia de la 1848 si pana la instaurarea comunismului, circul politic romanesc nu prea a dus-o rau. Fac din nou recurs la genialul Caragiale care a suprins cu atata exactitate spiritul bufon amestecat cu interesele mai mici sau mai mari, marlania, incultura, superficialitatea si de multe ori nesimtirea politicienilor romani.

O perioada cu totul si cu totul aparte a fost cea a celor 50 de ani de comunism. In tot acest timp, circul politic extrem de viu si vocal a fost inlocuit de un circ politic foarte sobru si limitat in manifestari cu exceptia acelora de masa care vizau preamarirea conducatorului. A fost o perioada in care discursul politic s-a unicizat...

Dupa ’89, asa cum ii sta bine oricarui popor latin cu sange fierbinte, ne-am descatusat rapid de mutenia si sobrietatea comunista si am trecut destul de rapid, din nou, la circul politic extrem de vocal, de-o stridenta pe alocuri care merge pana la absurd…

Nu m-as fi apucat sa scriu un articol pe aceasta tema daca nu as mai fi deschis televizorul de cateva ori in ultimele 2 saptamani... Da, este cert. Dupa un concediu binemeritat campania electorala a reinceput... Bine, la noi, in ultimii 20 de ani campania electorala nu s-a oprit definitiv niciodata...doar a mai redus putin din turatia motoarelor.

Si de data aceasta scenariul este mai mult decat asemanator in comparatie cu alegerile anterioare (nu conteaza ca vorbim de parlamentare sau prezidentiale)...in sensul ca, cu o foarte scurta perioada de timp inainte de ziua alegerilor izbucnesc pe de o parte o gramada de scandaluri de coruptie politica si economica, iar pe de alta parte au loc foarte multe inaugurari, finalizari, taieri de panglici...Evident ca de fiecare data cei mai avantajati de aceasta imagine si de aceste realizari sunt cei care se afla in acel moment la putere.

Dar sa revenim la circul prezent...cel care m-a facut sa scriu acest articol. Cred ca foarte multi dintre voi ati vazut macar tangential ce s-a intamplat zilele acestea. Ma refer aici cat de frontal a iesit Basescu la atac in special impotriva justitiei...carevasazica vreo 20 de ani nu a observat nimeni in tara asta cat de corupta si incapabila este justitia romaneasca dar acum cu vreo 2 luni inainte de alegeri, brusc, am intuit acest lucru...am descoperit ca dosarul Revolutiei nu a gasit decat doi vinovati formali (Chitac si Stanculescu) condamnati pe hartie la 15 ani inchisoare, ambii fiind in libertate in acest moment, dar nu a gasit niciunul din acei “teroristi” care au omorat vreo 1200 de oameni...S-a mai referire la un alt dosar inca ramas deschis...cel al mineriadei din 13-15 Iunie 1990. Aici situatia e si mai “tare”... Au murit 6 oameni, au fost raniti si torturati cateva sute, dar nu exista nici macar un singur vinovat...doar un singur tap ispasitor (meritat de altfel) pe nume Miron Cozma. In aceeasi situatie sunt alte zeci si sute de dosare care se refera la modul cum a fost “privatizata” economia romaneasca si alte lucruri strigatoare la cer.

Tipul acesta de circ este intr-adevar penibil. Sa te duci cu buna stiinta in calitate de presedinte sa te rastesti in fata camerelor de luat vederi la niste magistrati care stiu la fel de bine ca si tine ca toate acele cazuri sunt acoperite printr-o uriasa manipulare, rastelile si incruntarile unora neffind altceva decat circ ieftin si prost pentru a castiga voturi.

Ce am prezentat mai sus reprezinta un singur caz revoltator...din nefericire, in campaniile electorale din ultimii 20 de ani au fost sute de cazuri similare...

Cred ca stiti ce va urma in urmatoarele 2 luni...din partea lui Basescu vor veni multe vizite, insotite de multe camere de filmat, in tot felul de institutii de stat unde se va incrunta, va ridica tonul, va ameninta si va acuza tot felul de functionari mai mari sau mai mici ca nu isi fac treaba cum trebuie, ca nu respecta cetateanul de rand si alte bla-bla-uri de acest fel, cu un ochi la camera de filmat si cu altul la ceas...deh...timpul e scurt si sunt multe zone de acoperit. Intre aceste aceste accese de Don Quijote, Basescu va participa la multe manifestari populare unde va face numeroase “bai de multime”, va face glume ridicole dar populare...va participa la multe inaugurari, se va intalni cu lideri locali...Bineinteles ca strada pe care isi are sediul DNA-ul va fi foarte aglomerata in aceasta perioada...

Ceilalti candidati, in functie de spatele si influenta pe care o au, ii vor provoca aceluiasi Basescu o multitudine de scandaluri pe modelul Ridzi, Udrea, Mircea Basescu etc cu unicul scop nu de a-l discredita (ar fi imposibil acest lucru), ci de a-i fura voturile.

Si uite asa ajungem la partea cea mai frumoasa a povestii...sunt destul de multi spalati pe creier care vor spune: “Si ce? Peste tot este asa! Nu suntem cu nimic diferiti fata de altii!”... Ba suntem... suntem ai dracu’ de diferiti. Incercati doar de curiozitate, daca aveti ocazia la fata locului, daca nu prin intermediul media sa vedeti cum se desfasoara o campanie electorala de prezidentiale / parlamentare nu in SUA...sunt prea departe de noi (atat geografic cat si economic)...dar sa vedeti o campanie dintr-o tara vest si chiar central europeana... Cred ca suntem singurii pe lumea asta (poate doar cu exceptia unor tari de prin Africa) unde candidatii nu vin cu planuri reale, cu strategii...nici nu indraznesc sa spun ceva de doctrine si principii...cred ca suntem singurii unde strategia de castigare a alegerilor se bazeaza aproape exclusiv pe discreditarea adversarului politic, pe demolarea sa prin absolut toate mijlocele posibile... De ce? Pentru ca cei care intra in acest joc sunt de aceeasi calitate...dintre ei se va detasa acela care este cel mai strident, care are cel mai mare tupeu, care este cel mai marlan, cel mai lipsit de scrupule...pe scurt CEL MAI SMECHER. De ce asa? Pentru ca poporului roman ii plac oamenii cu tupeu, necivilizati si mai ales smecheri...

Multi acuza lipsa de alternative reale la vot. Asa este. Dar eu sunt convins ca si daca am avea in acest moment contracanditatul perfect, cu mesaj, cu solutii, cu strategii, cu bun simt, cu responsabilitate si curaj nu l-ar vota nimeni...nu ar fi credibil...pentru ca nu tipa, pentru ca nu bea in public si apoi se urca la volanul masinii personale, pentru ca nu face glume de prost gust, pentru ca nu-si pune amanta ministru...pentru ca NU E SMECHER...

Cine castiga din tot acest circ nesfarsit? Aparent, raspunsul este evident…de fiecare data castiga un singur om…cel cu caracteristicile de mai sus...in realitate, in spatele sau castiga un sistem...o piramida de interese care vor tine marioneta respectiva in functie atata timp cat au de castigat bani... Niciodata in acesti 20 de ani nu a fost macar un singur moment vorba de lupta politica dintre niste politicieni, ci numai despre lupta unor cercuri de interese economice.

Cine pierde? In primul rand noi toti, dar asta e mai putin important...de fapt pierde viitorul tarii...pierd aceia care inca nu s-au nascut, pentru ca se vor naste din niste generatii de parinti spalati pe creier si vor ajunge sa creada ca de fapt asa trebuie sa fie...ca asta este starea de normalitate...iar cei care vor mai avea un dram de luciditate fie isi vor trai drama pe aceste meleaguri, fie vor emigra...

Quo Vadis sau Unde mergem noi, Niculae?

Din ciclul “Avem o situatie, cum procedam?” as vrea sa scriu cateva randuri, la nivel de principiu si in niciun caz ca si o analiza pe un caz anume, despre alegerile care tocmai s-au incheiat.

Fara sa ma consider a fi vreun mare consumator de TV, si cu atat mai putin de presa scrisa, am putut sa observ totusi, in mare, mersul evenimentelor din ultimele zile. Si mai ales partea post vot.

Cum am mai spus si mai sus, nu am sa intru in detalii referitoare la cum a aratat si cum s-a desfasurat campania electorala. Nu merita efortul deoarece in mod clar partidele nu mai comunica demult -nici nu stiu daca au facut-o vreodata cu adevarat- platforme si idei politice, ci doar circ electoral. Nu am sa intru nici in detaliile referitoare la cum s-a facut votul efectiv, cat de mult s-a furat si mai ales de catre cine...Cu atat mai putin am sa intru in detalii referitoare la dicutiile interminabile privitoare la rezultatele alegerilor, cine le-a castigat, etc...

Pe mine ma doare mult mai tare faptul ca cea mai mare parte a romanilor pierd din vedere un lucru fundamental...si anume, pierd din vedere faptul ca nu mai au intre cine sa aleaga cu adevarat. Unii ar spune ca de fapt asta este motivul absenteismului ridicat de la acest alegeri. Eu nu as fi asa de sigur pe acest argument. Cred de fapt ca absenteismul ridicat de la aceste alegeri s-a datorat in primul rand faptului ca romanul de rand nu este foarte interesat de Europa…de partea ei oficiala, institutionala, legislativa, chiar daca in sondajele anterioare aderarii am fost probabil natia cu cea mai ridicata dorinta exprimata de a intra in UE. Dar ca si in multe alte randuri, ceea ce reiese din sondaje (si nu ma indoiesc ca sondajele respective au fost in mare parte corecte) si ceea ce gandesc si mai ales ce-si doresc cu adevarat romanii, este o mare prapastie.

De fapt, in cei 20 de ani care s-au scurs din ’89 si pana in prezent, romanii au “evoluat” mult mai mult spre latura materiala a alegerilor, a castigului facil si imediat si mult mai putin spre viitorul lor si al familiilor lor.

Eu chiar nu cred ca s-au blazat romanii dintr-odata si sau gandit sa boicoteze cumva aceste alegeri prin lipsa masiva de la vot. Blazarea s-a produs, cred, doar la cei cu un anumit nivel de cultura si educatie, acestia neavand posibilitatea unei optiuni reale. In rest, cred ca o mare parte au considerat ca acest alegeri nu au o miza reala pentru ei. Ca nu le aduce niste avantaje palpabile si imediate...cel putin in campaniile electorale pentru alegeri parlamentare, locale sau prezidentiale se lasa cu mita electorala de masa...se promite cresterea salariilor nu-stiu-carei-categorii de salariati cu 50%, se promit 1.000 de km de autostrazi, se promite justitie impartiala (si in circul din timpul campaniei mai sunt chemati la DNA cativa oameni importanti), se promite 6% din PIB pt Educatie si 5% pt Sanatate, bani pt intoarcerea in tara etc, etc. Evident ca toate aceste promisiuni se fac “targetat”...nu promiti intregii mase de votanti acelasi lucru...trebuie sa adaptezi promisiunea la fiecare categorie sociala pe care o targetezi. In plus in campaniile electorale curge berea in valuri, sfaraie micii, fierb sarmalele si evident ca toate acestea se distribuie G R A T I S!!!

La europarlamentare amplitudinea pomenilor este mult mai redusa, promisiunile sunt mult mai “subtiri” si atunci pentru ce s-ar duce romanul intr-o zi superba de duminica de iunie la vot, din moment ce nu-i “iese” nimic? Europa-Europa, dar votul e pe bani! Dupa aceea constatam cu surprindere ca nu numai politica interna este extrem de mediocra si ineficienta, dar si cea externa...ca nu avem niciun fel de putere de negociere la nivelul institutiilor UE (Parlamentul European fiind cea mai importanta institutie in acest sens), ca desi suntem a 7 tara din UE ca suprafata, populatie si potential agricol (aspecte care s-ar putea constitui in avantaje majore), totusi nu reusim sa valorificam mai nimic...pe scurt, ca nu avem parte de atat de multe beneficii ca si stat membru UE asa cum ne asteptam inainte de aderare...Mi se pare oarecum normal. Nu vreau sa idealizez celelalte state membre UE, dar este cert ca in urmatorii 5 ani nu se va schimba nimic in bine in relatia Romaniei cu institutiile oficiale ale UE pentru ca noi, spre deosebire de ei, vom fi reprezentati de oameni ca Gigi Becali, Elena Basescu, Daciana Sarbu s.a. Vom fi reprezentati de oameni care au cautat fie o acoperie juridica, fie una pecuniara, care vor ocupa niste posturi “caldute” si care nu vor aduce vreo valoare adaugata...pentru ca nu au cum...pentru ca nu stiu sa faca nimic...pentru ca de fapt nu s-au ales ca sa faca ceva, ci ca sa se asigure dintr-un anumit punct de vedere.

Deci, cu alte cuvinte, in Romania lui 2009 se voteaza pentru prezent (si folosele lui materiale imediate) spre deosebire de Romania anului 2000 cand se vota pentru trecut. Din pacate in acesti 20 de ani nu s-a votat niciodata pentru viitor. Eu cred ca acest lucru ar trebui, de fapt, sa ne ingrijoreze cel mai tare...Ca sa parafrazez sloganul unei campanii publicitare: Viitorul NU suna bine...