“Complexul” Dumnezeu

Imi place sa cred ca citind acest titlu, nimeni nu s-a gandit cum ca ar fi vorba de vreun nou complex comercial (eventual mall) sau vreun complex turistic si nici ca ar fi vorba de cat de complex este Dumnezeu. Evident ca actiunea se petrece si in acest articol, tot la nivel uman/spiritual/rational.

« Complexul » Dumnezeu este acel complex de care sufera o parte (din ce in ce mai semnificativa) a oamenilor moderni. Este acea problema formata pe fond psihic care iti da putere in interiorul tau…iti da convingerea ca tu esti cel care are in permanenta dreptate…ca punctul tau de vedere este cel corect…ca toti ceilalti trebuie fie de acord cu tine si sa te urmeze pentru ca tu de fapt detii adevarul suprem, iar ei iti sunt oricum inferiori.

Incerc sa urmaresc cu relativa detasare (desi recunosc ca atunci cand ai de-a face in mod direct cu genul asta de oameni, este foarte-foarte greu sa mai judeci/apreciezi ceva cu detasare) comportamentul unor astfel de indivizi…si este intr-adevar incredibil ! Este incredibil cum astfel de oameni pot sa schimbe comportamentul celorlati intr-o colectivitate, cum prin presiunea si tensiunea pe care o creeaza ajung sa modifice ideile si convingerilor celor din jurul lor (de regula oameni cu un caracter mai slab).

Nu as vrea sa ma intelegeti gresit. Indivizii de care vorbesc eu nu sunt acele elite intelectuale, acele mari personalitati care raspandesc lumina cunoasterii in jurul lor sau cei care si-au facut un tel in viata din a face bine in mod dezinteresat celor cu care intra in contact. Nu, nici vorba. Aceasta « specie » de indivizi, sunt de cele mai multe ori fie prosti, fie inculti, fie incompetenti profesional, fie pur si simplu rai, dar din cauza faptului ca detin o pozitie (de cele mai multe ori ierarhica) superioara celorlalti isi permit sa abuzeze cu nerusinare de pozitia respectiva, impingand lucrurile exclusiv in directia dorita de ei. Aici am atins deja un alt aspect. Uitandu-ma pe paragrafele anterioare imi dau seama ca am intrat destul de adanc in problema, dar nu am descris totusi (macar in mare) profilul psihologic al acestui tip de individ.

Deci cine este invividul care sufera de « complexul Dumnezeu » ? Pai din ceea ce am reusit eu sa observ pana acum, acest individ poate fi la fel de bine atat femeie cat si barbat. Este in general o persoana tanara sau de varsta mijlocie deoarece acest complex solicita multa energie fizica si psihica. De asemenea acesti indivizi sunt mai degraba din categoria celor cu studii superioare si mai putin din categoria celor cu « 4 clase ». Genul acesta de indivizi au bineinteles aspiratii foarte-foarte inalte...pe toate planurile (profesional, sentimental/familial si poate chiar politic/social). Evident ca aceste aspiratii inalte nu se pot baza decat pe un orgoliu urias si pe o incapatanare vecina cu prostia de cele mai multe ori. La fel de adevarat este, ca pentru multi dintre ei realizarile pe plan personal/sentimental sunt inexistente...nimeni nu poate trai si suporta astfel de indivizi...adica una este sa suporti acest lucru la serviciu si cu totul altceva este sa-ti imparti viata cu o astfel de persoana...inseamna sa te autodistrugi pentru ca nimeni nu este dispus sa accepte sefia celuilalt in viata personala... Si atunci esecurile lor pe aceasta zona, frustrarile acumulate din lipsa unei vieti personale se vor transfera cu rapiditate spre zona profesionala incercand sa compenseze in mod penibil toate nerealizarile personale cu razbunarea continua pe ceilalti.

Acest gen de individ nu se poate spune ca poarta o comunicare cu cei din jur. El/ea nu fac schimb de idei ci mai degraba acesti indivizi, atunci cand vorbesc (si de regula vorbesc numai ei), enunta “legi”...bule papale...lucruri pe care tu, care pentru ei esti doar un paduche, nu ai cum sa le contrazici. Genul acesta de oameni nu vorbesc...ei declama! Nu ai sa auzi vreunul din acest “regn” sa vorbeasca pe ton calm si masurat, sau sa-si sutina ideile cu argumente. Lucrurile enuntate de acestia, pe ton ridicat sau chiar rastit, intra la categoria “impuse”...nu exista marje, loc de negociere, opinii etc cand insasi “Dumnezeu pe pamant” ti-a spus acel lucru. Este foarte clar ca acest gen de oameni nu sunt capabili sa asculte...de fapt nici nu ii intereseaza ce au de spus ceilalti. Parerile lor sunt formate iar deciziile lor sunt luate cu mult inainte sa participe la o discutie.

In ciuda parerii extraordinar de bune pe care o au toti despre ei insisi, genul acesta de personaje sunt distructive pentru colectivitati, indiferent cat de mici sau mari sunt acestea.

Si in acest caz ca si in multe altele nu vad decat doua solutii principale: una este aceea de a evita acest tip de personaje...de a le lasa sa “latre” de unele singure...de a nu le baga in seama in niciun fel...de a le izola; a doua solutie ar fi sa lupti impotriva lor. Aceasta se aplica mai ales atunci cand nu poti evita contactul cu astfel de persoane. Si atunci solutia fireasca este sa te faci auzit...chiar daca acest lucru deranjeaza foarte mult persoanele care sufera de “complexul” Dumnezeu, tot este mai bine decat sa le lasi sa creada ca de fapt asa ar trebui sa fie si ca de fapt ei chiar sunt niste oameni destepti, cu idei bune si care sunt sortiti sa realizeze lucruri mari. Evident ca solutia a doua este solicitanta, obositoare si ca uneori te intrebi daca merita tot acel efort si toata acea energie consumata, dar din pacate nu se poate altfel...intr-un fel sau altul genul asta de oameni trebuie adusi (chiar si cu forta) cu picioarele pe pamant, altfel tind sa distruga tot in jurul lor.

Un ganditor a spus o data un lucru extrem de important si in cuvinte putine si simple: “Daca vrei sa pui la incercare spiritul cuiva, da-i respectivei persoane putere”... puterea in ziua de azi poate fi data de bani sau de o functie sau accesul la decizie; de abia asa vei putea sa-i vezi adevaratul caracter...ce vorba mare a spus respectivul ganditor!!

Despre (in)Toleranta

Pe cat de generoasa se poate dovedi o tema ca aceasta, a tolerantei, pe atat dificil poate fi demersul de a inchega idei pe aceasta tema. Si asta din cauza complexitatii si “sensibilitatii” acestui subiect.

Toleranta evident ca poate fi abordata in sens larg, la modul general. Numai ca fiecare popor/natie reactioneaza diferit si are o scala proprie a tolerantei. Aceasta scala s-a modelat in foarte multe sute de ani si este direct dependenta de cultura, obiceiurile, istoria respectivului popor.

Nu este scopul acestui articol sa faca o analiza detaliata la nivel global a acestui sentiment...nici nu ar fi posibil asa ceva. Nu-mi propun nici sa fac comparatii intre natii si popoare. Dar cred ca merita cu siguranta sa aducem in discutie cateva idei referitoare la toleranta si manifestarea sa in spatiul in care traim. Ati ghicit, este vorba de “Eterna si fascinanta...”.

Ma numar printre cei carora le-au ramas in cap, adanc infipte, niste idei si notiuni primite in scoala...si nu ma refer aici la facultate sau master, ci la scoala gimnaziala sau chiar primara. Una dintre notiunile care mi-a ramas adanc intiparita in memorie isi trage seva de la materia “Istoria romanilor”, materie pe care am parcurs-o in clasele a VII-a si a VIII-a. Daca imi aduc bine aminte nici nu incepusem bine respectiva materie, ca printre primele lectii (daca nu chiar prima) a fost cea referitoare la formarea poporului roman. Iar aici supriza maxima! Pe langa ocupatiile, luptele, migratiile pe care le-a suportat acest popor de-a lungul istoriei sale zbuciumate, ni se spun simplu si direct si trasaturile principale si specifice ale poporului roman. Si acum imi aduc aminte perfect aceste trasaturi. La acea vreme, copil fiind, evident ca le-am inghitit ca toti ceilalti...faceau parte din ceea ce am inteles mai tarziu ca era propaganda patriotic-comunista, nimic altceva decat spalarea creierului de la varste cat mai fragede cu putinta. Acele trasaturi sunau cam asa, in gura profesoarei mele de istorie: “(...) acest popor a fost intotdeauna un popor bun, bland, pasnic, cald, iubitor, ospitalier cu vizitatorii, tolerant cu vecinii dar care a stiut intotdeauna sa fie darz, viteaz si de neclintit in fata dusmanilor (...)”... crede-ti-ma pe cuvant ca acest citat este in proportie de cel putin 90% exact.

Amintindu-mi la maturitate de respectivele “trasaturi” ale poporului roman, am ramas pur si simplu siderat...frate, pai nici Iisus Christos nu ar fi putut sa spuna mai bine toate aceste lucruri...poate suntem poporul ales si nu ne dam seama...

Eu cred cu tarie ca acest popor nu este cel mai intolerant sau cel mai tolerant de pe planeta asta...ar fi fost bine pentru ca macar ne-am fi situat (poate pentru prima oara in istoria noastra) de o parte clara si ne-am fi asumat acea parte. Numai ca, ca de obicei, noi suntem extre-extrem de volatili...de inconsecventi...adica “ne dam, cum bate vantul”...aplica permanent acel pagubos “omenii sunt sub vremi”. Volatilitatea aceasta nu face decat sa amestece intr-un mod prost inteles toleranta/ intoleranta cu notiuni fara legatura directa cu aceasta. De ex cu patriotismul, mila etc.

(in)Toleranta fata minoritatile de orice fel
Daca echipa de fotbal a Romaniei castiga un meci important si datorita unuia dintre jucatorii sai care este tigan (declarat), atunci suntem toleranti si mai mult decat atat suntem patrioti! Dar daca tot un tigan (declarat) cerseste la semafor, ne “amintim” brusc de Hitler si de acel arhicunoscut cliseu “ce pacat ca nu a trait mai mult, pentru ca ar fi reusit sa-i extermine definitiv pe nenorocitii astia!”. Daca tot un tigan (declarat) este mare vedeta de cantat manele cu audienta cel putin la fel de mare in randul romanilor cat si in randul tiganilor, atunci toti vor spune despre el (la nunti, botezuri si petreceri) ca este o voce de aur, un talent venit de la Dumnezeu cu toate ca nu a platit impozite niciodata in viata sa si deci a furat statul roman, dar daca tot un tigan (declarat) iti baga mana in buzunar in autobuzul 133, atunci in mod clar “trebuie condamnat la moarte si dat ca exemplu ca sa se termine odata cu natia asta de trantori si hoti!”.

Alte exemplu de “toleranta”, bunatate, blandete si spirit pasnic este parada anuala gay. Acel spectacol prost si dezgustator in care o mana de animale cu ochii injectati de furie si alcool ia la bataie cu pietre si sticle de bere o alta mana de paiate strident imbracate. Iar aici (culmea!) mai intervine si biserica ortodoxa (simbol al tolerantei absolute si al milei fata de aproape)...ghici de care parte?

Tot la minoritati trebuie amintita si “toleranta” pe care o are acest popor fata de proprii intelectuali. Cred ca ne amintim, din vazute, din citite sau din auzite, cam ce soarta a avut intelectualitatea romana incepand de prin 1940 si pana in zilele noastre...lagare de exterminare pline de profesori si scriitori, contruirea de canale “la lopata” cu ingineri si preoti, sau luarea de bate in cap in Piata Universitatii de catre studenti si tineri intelectuali.

(in)Toleranta fata opinia celuilalt
Este suficient sa te dai putin intr-o parte si sa te uiti la un grup de oameni care vorbesc intre ei. Nu conteaza varsta, nu conteaza pregatirea nu conteaza ca este un grup unisex sau mixt, toate au o trasatura comuna...la noi toata lumea vorbeste si nimeni nu asculta. Toti sunt destepti, toti considera ca au ceva de spus, toti cred ca detin adevarul absolut...toti ceilalti din jur, sunt de fapt un zgomot de fond, sunt cam prosti si nu prea au lucruri interesante de spus. Putem sa-i ascultam cateodata, cel mult din politete. In atari conditii cum mai putem vorbi de toleranta? Mai sunt unii semidocti care cred ca a fi tolerant, inseamna sa fii politicos si sa-l mai lasi si pe celalalt sa scoata 2-3 cuvinte din gura, dar pe tine oricum nu te intereseaza ce spune. NU, toleranta (si nu ma refer aici doar la toleranta fata de opinia altuia) nu inseamna nici mila, nici “treaca de la mine, zi si tu ceva”...toleranta inseamna de fapt sa-ti folosesti creierul si sa accepti ca cei din jurul tau nu numai ca pot avea si ei opinii, dar pot avea opinii chiar mai bune decat ale tale. Deci in acest caz toleranta are si un puternic caracter de acceptare a superioritatii altuia....hmmm, cam greu nu-i asa?

(in)Toleranta fata de generatii
Societatea romaneasca actuala pare ca este scindata/fracturata in 2 mari parti:cei cu varste sub 25 de ani si cei cu varste de peste 50 de ani. Este adevarat ca intre aceste categorii exista si o mica zona tampon care “imprumuta” cate ceva de la ambele categorii, dar sunt totusi minoritari in aceasta discutie deoarece nu sunt atat de vocali pentru ca au foarte multa treaba.

Mai grav mi se pare ca cele 2 categorii principale nu au nimic in comun, nu au o comunicare reala, iar in ceea ce priveste toleranta reciproca aceasta este ca si inexistenta...de fapt s-a transformat in indiferenta de ambele parti, numai ca sub aceasta indiferenta aparenta lucrurile mocnesc. Sunt extrem de intersant de observat situatiile din tramvai de ex. cand simpla deschidere a unui geam de catre un pusti de 18 ani poate genera o adevarat revolutie in randul celor de varsta a III-a si am motive solide sa cred ca nu din cauza presupusului curent creat...

(in)Toleranta fata de sexul opus
Aici lucrurile par a fi relativ simple. Aproapte dintotdeauna in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic, femeia a fost mai mult un accesoriu, barbatul fiind fara exceptie “capul familiei”. Asta inseamna ca de cele mai multe ori el a decis si ca acest lucru nu s-a facut neaparat prin consultari cu partenera. La fel cum am mentionat si la paragraful referitor la minoritati, femeia a fost cel mult o tolerata, amintindu-i-se acest lucur ori-de-cate-ori a incercat sa ridice capul. Numai ca lucrurile au evoluat si la noi atat in societate, cat si in cuplu cele mai multe femei castigandu-si locul pe care il meritau.

Dar ne-a facut cumva acest lucru mai toleranti? Cred ca nu exista niciun alt exemplu mai bun pe lumea asta de toleranta decat viata de cuplu (casatorit sau necasatorit). Evolutia asta ne-a facut sa fim cu adevarat toleranti in cuplu sau am devenit mai degraba ipocriti si indiferenti ajungand astfel sa mimam toleranta fata de partener doar pentru a evita orice conflict sau discutie in contradictoriu? Mi-ar placea sa stiu si parerile voastre la acest punct.

Daca acestea ar fi, foarte in mare, intolerantele noastre, in schimb avem o toleranta infinita fata de lucruri care ne fac rau. Cateodata pare ca pragul nostru de suportabilitate este nelimitat. Chiar daca ne deranjeaza si injuram continuu ca nu avem drumuri, autostrazi, scoli, spitale, parcuri, locuri de munca, bani, nivel de trai decent etc, etc, avem totusi o toleranta incredibila fata de clasa politica. Daca un ungur deschide gura sa-si exprime o opinie (chiar si deplasata), ne deranjeaza foarte tare...il taxam imediat...”ii dam peste bot” si il punem la locul sau firesc (in viziunea noastra), adica la locul de tolerat. Dar faptul ca in toate statisticile posibile suntem pe ultimul loc in Europa la toate capitolele, asta nu ne deranjeaza...nu ne isterizeaza. Capacitatea noastra de intelegere si acceptare sunt imense. Culmea, o data la 4 ani mergem incolonati si votam...razand, doar este zi de sarbatoare...sfaraie micii si curge berea... Avem toate motivele sa sarbatorim de alegeri, nu-i asa? Nu stim cu cine votam, dar mergem la vot. Votam cu o persoana, dar nu stim exact de ce facem acest lucru. Au fost 4 ani grei si lipsiti de orice realizari, dar noi am uitat deja...ca doar nu vreti sa merg sa (re)aleg un primar de comuna sau un presedinte de tara cu gandul la realizarile lui de pana atunci...nu, imi ajunge faptul ca mi-a facut cadou o galeata de plastic care contine 2 pachete de malai, unul de faina si unul de zahar. Care “da” mai mult, pe ala il votez!!

Stiu. Unii dintre voi se vor grabi sa-mi spuna ca asa este in democratie. “Vox populi, vox dei!”. Mecanismul schimbarii democratice se face NUMAI prin intermediul votului liber. Da, asa este in teorie. Dar ce te faci ca in practica, sistemul a devenit atat de pervers incat o data la 4 ani esti pus sa alegi intre nimic si nimic? Ca de 20 de ani nu ti se da, de fapt, o optiune reala...nu ai de ales niciodata intre alb si negru, ci doar intre negru si negru. Care ar fi solutia aici? Alta decat mersul la vot...cred ca intuiti cu totii despre ce e vorba. Daca nu intuiti poate ca ar fi bine sa va uitati mai cu atentie la greci si la unguri, care nici nu sunt asa de departe, geografic vorbind, de noi...

Si atunci de unde toleranta asta nesfarsita la ceea ce ne face rau? Nu as vrea sa intru pe panta resemnarii si sa dau o explicatie prin prisma mitului “Mioritei”...cu toate ca este foarte fezabila si o astfel de explicatie. Prefer o alta. Aceea ca noi ca popor avem o foarte mare frica de schimbare (schimbare in sens de progres). Progresul se face intr-adevar cu sacrificii atat intelectuale cat si materiale...poate si din cauza acestei frici, ritmul progresului in Romania este atat de lent si nu vine dintr-o intitiativa proprie, dar mai degraba din “impingerea de la spate” care in trecut s-a facut de catre dictaturi, iar in prezent se face indirect de catre UE prin intermediul corporatiilor venite la noi sa faca bani. Este suficient sa ne uitam in urma (referitor la istoria scolii romane, a scrisului romanesc, a culturii etc) si imi veti da dreptate...din acest punct de vedere avem o istorie scurta in spate.

Am mai spus-o si cu alte ocazii. Intre a alege sa lancezim si sa ne multumim cu ce avem, fata de eforturi si sacrificii in favoarea progresului, noi vom opta in proportie covarsitoare pentru prima varianta ramanand buni, blanzi si mai ales toleranti.

Corporatia

Este o alta mare “inventie” a americanilor si alaturi de Internet, Coca-Cola, McDonald’s etc., unul dintre principalele instrumente ale globalizarii, prin ceea ce numim de o vreme incoace “cultura organizationala”.

La randul sau instrumentul numit Corporatie se sprijina pe cativa piloni de baza, extrem de importanti in existenta sa. Primul pilon se refera la spalarea intensiva a creierului celor care lucreaza in corporatii. Aceasta spalare se bazeaza foarte mult pe asa-zisa motivare a oamenilor data uneori de bani, dar de cele mai multe ori de “vise de marire” intretinute constant, acesta fiind al doilea pilon. Cu toate ca ritmul alert de lucru ii conduce la stress, frustrare, epuizare, lipsa vietii personale, lipsa prietenilor adevarati, lipsa de viata de familie, deprimare, angoasa totusi vor continua sa traiasca in acea lume paralela a “visului de marire”.

Cu toate ca mediul de lucru dintr-o corporatie este format atat din oameni buni profesionisti, in aceeasi masura sau uneori intr-o masura mult mai mare, acel mediu este populat si cu “loaze”; in aceasta categorie intrand fie oameni slab pregatiti dar extrem de vocali, tupeisti si oportunisti si “pilele” celor de pe pozitii de management (middle si top). Evident ca acestia din urma sunt cei care au prioritate la promovari mergandu-se pe regula destul de simpla ca un prost daca este promovat pe un post de management inferior tie, nu va putea sa atenteze prea curand la pozitia ta...ceea ce ofera unora (nu putini) un confort foarte bun. Spalarea intensiva a creierului si visele intretinute conduc la o concurenta agresiva, inutila si neproductiva intre oameni dar care are ca unic scop tinerea sub control prin abaterea atentiei (seamana destul de bine si cu ce se intampla in politica, nu-i asa?!?).

Al treilea pilon este preluat din istorie. Se numeste “Divide et impera”si, la fel ca si generarea falselor crize, este ridicat la nivel de principiu de management. Asta inseamna ca grupurile (asa zisele echipe) nu vor fi lasate niciodata in aceeasi forma prea mult timp deoarece tind sa devina constiente de model, de forta lor si deci vor deveni periculoase prin capacitatea de negociere castigata. Rupturile constante asigura/conserva pozitia managerului respectiv.

Al patrulea pilon este indiscutabil “complicitatea prostiei”. De cele mai multe ori sau aproape intotdeauna aceste modele de management nu ar avea nicio sansa fara prostia oamenilor/ subordonatilor. Asa cum am spus mai sus, instrumentele principale sunt spalarea intensiva a creierului (bull shit-ul acela cu apartenenta la valorile organizatiei) si visele intretinute (ca daca muncesti ca un sclav eforturile tale nu vor trece neobservate si ca intr-o zi vei deveni manager sau chiar partener --> vezi cazul Ralucai Stroiescu si foarte multe alte cazuri care nu au fost atat de popularizate pentru ca respectivii nu au murit), iar raul este facut exclusiv de oameni. Cea mai buna comparatie care se poate face aici este aceea cu modelul securisti-turnatori practicat pe vremea lui Ceausescu cand se stie destul de clar, ca cel putin in perioada terminala a comunismului romanesc, cel mai mare rau posibil il faceau turnatorii de profesie (faceau aceste fapte incredibile din proprie initiativa si tot pentru promovari sau mai rau pentru niste “favoruri” meschine pentru ca li se dadea posibilitatea sa cumpere carne de la casele de comenzi ale partidului) si nu securistii, care devenisera un pic depasiti de amplitudinea fenomenului. Prin aceasta complicitate statul permanent peste program (ca ai sa nu ai treaba), lipsa combativitatii si a punctului de vedere exprimat raspicat in fata sefilor, rework-ul permanent din cauza lipsei de viziune si competenta a sefilor etc, vor deveni puncte de reper obligatorii care se vor transmite intr-o forma nescrisa dar impamantenita de la cei vechi la cei noi...mereu si mereu.

Al cincilea pilon: Corporatia este locul unde renunti la toate visele tale reale, idealuri, idei. In acelasi timp este locul unde oamenii “invata” sa nu mai fie oameni, dar sa fie caini. Sentimentele sincere si curate nu au ce cauta in corporatii, dar sunt incurajate barfa si “lucratura”. Nimeni, niciodata (indiferent ca este sef sau simplu coleg) nu va recunoaste ca cel de langa tine este mai destept, mai competent sau ca pur si simplu are idei mai bune...din contra va face tot posibilul sa il “ingroape” (comparatia cu Miorita nu poate fi intamplatoare)

Ipocrizia poate fi considerata a fi cel de al saselea pilon. Pe langa faptul ca oamenii invata sa fie caini, invata in acelasi timp sa fie si ipocriti. Te doare ceva sau nu te simti bine? Trebuie sa fii permanent cu zambetul pe buze si sa transmiti o imagine de forta si optimism in jurul tau. Trebuie sa fii team-player cu toate ca in mod intentionat ai fost inclus intr-o echipa plina de cretini si ipocriti si mai mult decat atat trebuie sa-ti si faca placere ca iti consumi viata in acel grup...mai mult, pentru consolidarea acelei “relatii impotriva naturii” trebuie sa participi la team building-uri unde Corporatia iti ofera mancare, bautura si cazare pe gratis iar tu animal prost ce esti trebuie sa socializezi cu colegii tai cretini...sa formati o echipa...nicaieri nu se spune nimic despre adevaratul scop...acela de a te rupe de lume, de familie, de prieteni si prin spalarea intensiva a creierului sa devii sclavul perfect care viseaza, respira si gandeste numai la Corporatie.

Ultimul dar nu cel din urma pilon pe care se sprijina Corporatiile se refera la distrugerea limbii si a valorilor culturale. In nicio multinationala nu se mai vorbeste, practic limba materna...indiferent ca este vorba de subsidiare din Romania, Austria, Germania sau Polonia a unei Corporatii multinationale. Valorile culturale traditionale sunt inlocuite prin argumentele descrise la punctul anterior “complicitatea prostiei”.

Poate ca sunt mai multi astfel de piloni decat cei 7 sapte pe care i-am mentionat eu pe parcursul acestui articol...dar am senzatia ca nu sunt decat variatiuni la aceste teme principale. Si poate ca nu intamplator m-am oprit la cifra sapte...poate ca acest rau colectiv ar trebui asimilat celor 7 pacate capitale (si nu sunt deloc mistic cand spun acest lucru) ca sa avem imaginea de ansamblu a raului in care ne balacim...

Mai multe intrebari staruie atat in mintea mea cat si a multora dintre cunoscutii mei, iar la cateva dintre acestea voi incerca sa raspund in continuare. Una dintre aceste intrebari este: De ce raman oamenii in multinationale? Unii (cei mai periculosi) sunt cei care chiar cred in mizeria primita prin intermediul spalarii creierului si viseaza cu ochii deschisi cum vor ajunge manageri sau parteneri (si nu li se va intampla acest lucru decat in proportie de 0,001%, acele exceptii fiind promovate tocmai pentru a intretine visul celorlalti), altii pentru bani si folosele aditionale (training-uri si specializari platite de corporatie, calatorii de afaceri si schimburi de experiente, participarea la manifestari internationale), iar altii din conjunctura (acestia vor fi primii plecati atunci cand conjunctura se schimba).

O alta intrebare ar fi: De ce ar face Corporatia asemenea eforturi si cheltuieli? Care ar fi pana la urma scopul? Pentru a crea o mare masa de oameni, omogena, lobotomizata, care au un limbaj comun, o gandire comuna si care oricand sa serveasca in mod disciplinat si organizat interesul Corporatiei...si anume, acela de a face bani. Oricat de mult s-ar bucura cate un cretin ca castiga la o Corporatie (considerand ca face acei bani destul de usor), aceasta castiga de 10 ori mai mult de pe urma lui in moduri in care el/ea nici nu banuieste.

Intrebarea finala este totusi: Care este viitorul? Acum un numar de ani se vorbea ca viitorul sta in mainile fimelor mici, cu angajati putini deoarece sunt flexibile si capabile sa se reorienteze si sa reactioneze rapid in acest mediu dinamic al economiei de piata...mai mult decat oricand, cred cu tarie ca viitorul va apartine Corporatiilor, ca unul dintre instrumentele principale ale globalizarii, iar firmele mici poate ca nu vor disparea in totalitate, dar vor deveni marginale si neimportante in economia globala care tocmai ce se construieste acum la turatie maxima. Dupa parerea mea, pilonii de care am vorbit in acest articol stau deja la baza Corporatiilor iar acestea vor deveni la randul lor pilonii societatii viitorului, in acest moment construindu-se fundatia acestui imens edificiu...

Comunicarea

Comunicarea este probabil la fel de veche ca si omenirea...despre foarte-foarte putine lucruri de pe lumea asta se poate spune acest lucru, dar totusi, comunicarea este de-o varsta cu civilizatia omeneasca. Indiferent ca omul preistoric sau cel de Neanderthal nu prea vorbeau cum vorbim noi astazi, totusi acea creatura era capabila sa articuleze niste sunete insotite de o anumita gestica si mimica...deci comunica cu cei din jurul sau.

Evident ca atunci comunicarea era foarte simpla. Fara sa fi trait acea perioada, cred totusi ca oamenii de atunci nu erau preocupati de prea multe “zorzoane” vocale sau lingvistice, ci doar exprimau, asa cum si traiau, nevoile de baza. Un extraordinar exemplu in acest sens poate fi considerat inceputul filmului “Odiseea spatiala 2001” a lui Stanley Kubrick. Cam despre asta este vorba.

Evident ca o data cu trecerea timpului si cu evolutia fiintei umane, cum era si firesc, comunicarea a evoluat si ea, piatra de hotar fiind inventarea scrisului. Din momentul in care a fost inventat scrisul, dupa parerea mea, s-a schimbat totul. Nu conteaza ca era vorba de hieroglifele egiptene, scrierea araba sau cea cuneiforma. Omul a inteles atunci ca se poate exprima in alt fel fata de cei din jurul lui. Ca ceea ce gandeste sau crede, odata sapate in piatra vor fi aflate, citite, comentate de foarte multi oameni mult timp de atunci inainte.

Nu mai indoiesc ca trecerea de la oralitate la scris a presupus o mare ruptura in societatile antice si ca aceasta schimbare nu s-a facut foarte lin sau fara convulsii...dar cel mai important lucru a fost acela ca niste oameni vizionari au inteles care era de fapt castigul scrisului si al comunicarii.

Prin intermediul scrisului comunicarea verbala, volatila, s-a transformat intr-o comunicare ce putea fi “inregistrata”...”stocata”...poate ca atunci s-a constientizat intr-adevar povara cuvantului si a insemnatatii sale, a raspunderii din spatele ideilor pe care le asterni pe piatra/papirus/piei/hartie.

Ar fi enorm de multe lucruri de spus despre lumina pe care a adus-o cuvantul scris, omenirii... despre inventia tiparului, ceea ce a condus la cresterea accesului la cuvantul scris si altor paturi de oameni in afara de clerici. Asta a insemnat in ultima instanta ca s-a dat omului de rand acces la informatie prin intermediul comunicarii scrise. Imi este clar ca nu am fi fost astazi ceea ce suntem in lipsa comunicarii si a evolutiei acesteia.

Dar care ar fi legatura cu lumea prezenta si de ce a fost necesara aceasta scurta istorie de mai sus? Pai ca sa nu uitam de unde am plecat. In toata istoria existentei sale comunicarea (in orice forma a sa si nu doar in cea scrisa) a avut rolul de a transmite informatii, idei, principii de la un individ la altul, de la o generatie la alta. Deci ca o concluzie fireasca putem spune fara tagada ca in spatele comunicarii exista continut.

Intre timp, comunicarea a trecut de la semnalele cu fum sau hieroglifele sapate in peretii piramidelor, la mijloacele electronice. In mai putin de 150 de ani omenirea a fost capabila sa inventeze telegraful, telefonul, cinematograful, radioul, televiziunea, internetul ca si instrumente pentru comunicare. Cuvantul scris a explodat prin intermediul cartilor, ziarelor si revistelor. Oricine poate recunoaste cu mana pe inima ca toate mijloacele enumerate mai sus au transformat comunicarea dintr-un act singular sau restrans intr-un fenomen global. Si totusi exista o senzatie de neimplinire...si nu cred ca sunt singurul care simte acest lucru. Senzatia mea este aceea ca, pe cat de mult au evoluat mijloacele moderne de comunicare, cu atat (direct proportional) s-a redus continutul din spatele comunicarii.

Uneori stau si ma gandesc ca este incredibil cum in cateva secunde, prin telefon, poti sa comunici cu cineva aflat in partea cealalta a planetei...cu doar 150 de ani in urma singura modalitate de comunicare pe o asemenea distanta o reprezenta banala scrisoare care putea sa faca pe drum (daca nu se pierdea) si cateva saptamani sau chiar luni.

Deci mijloacele moderne de comunicare au mai realizat un lucru extraordinar. Acela de a apropia oamenii, de a-i transforma intr-o mare comunitate planetara.

Insa lucrurile nu s-au oprit aici. Odata cu dezvoltarea exploziva a Internetului noi forme de comunicare s-au dezvoltat cu rapiditate. Avem acum blogg-ingul dar si micro blogg-ing (Twitter). Avem retelele de socializare (Facebook, Hi5, LinkedIN etc, etc) dar si jocuri pe PC care inlocuiesc viata reala creand comunitati virtuale (Second Life). Pentru oricine acest lucru ar echivala cu paradisul comunicarii…ar trebui sa fie armonia universala intre oameni…un fel de rai pe pamant…si totusi…

Si totusi nu e asa. O data cu evolutia atat de rapida acestor mijloace electronice, a evoluat (din nou) si comunicarea...si ma reintorc la problema continutului. Din pacate aceasta virtualizare a comunicarii a condus mai degraba si la virtualizarea mesajului transmis. Din punct de vedere cantitativ se comunica enorm...se scrie si se vorbeste non stop, dar despre...nimic. Cu toate ca avem la varful degetelor cea mai performanta tehnologie de pana acum, spunem si scriem niste banalitati ridicole...

Multi dintre cei care au devenit constienti de banalizarea si trivializarea (in sensul de comun, obisnuit) comunicarii s-au grabit sa dea vina pe tehnologie...PC-ul de fapt a spalat oamenii pe creier si i-a facut tembeli, superficiali pentru ca le mananca timpul iar oamenii nu mai au timp pentru cunoastere. Din punctul meu de vedere aceasta opinie este doar partial corecta...nu mijloacele au distrus comunicarea ci excesul de comunicare a distrus-o...am impresia ca oamenii nu au totusi atat de multe lucruri sa-si spuna unii altora, dar devenind atat de ieftin sa comunici inlocuim foarte usor continutul, deci calitatea, cu cantitatea...

Virtualizarea comunicarii a mai produs un rau...chiar mai mare decat cel al “diluarii” continutului. Acest rau se refera la instrainarea indivizilor. Poate ca aceste mijloace de comunicare au adus intr-adevar avantaje incredibile (imaginati-va viata de acum fara telefon mobil sau Internet), dar din pacate cei mai multi nu au fost capabili sa faca diferenta intre tehnologie (masina) ca si mijloc si spirit...si uite asa, pe nesimtite, am ajuns nu doar sa virtualizam comunicarea dintre noi, dar am ajuns sa ne virtualizam cu totul...adolescentii din ziua de azi prefera oricand retele de socializare batutului mingei in spatele blocului. Si cu toate ca ne-am apropiat atat de mult unii de altii, suntem mai singuri ca oricand. Pustiul de la etajul 3 are multi “prieteni” in Australia, Germania sau India, dar niciunul la el in cartier...”avatarul” lui din Second Life este de foarte mare succes iar pe Facebook are peste 500 de prieteni, dar in viata reala iese din casa o data pe saptamana...si nu-i place ce vede...iar daca incearca sa intre in vorba cu cineva de pe strada, constata ca nu se mai exprima asa de usor ca pe “mess”...incercand sa lege o prietenie reala cu o fata de varsta lui isi da seama ca e stangaci in comunicare...nu mai are la dispozitie “emoticon-uri” ca sa-l ajute sa-si exprime sentimentele...ce mai...un adevarat blestem e viata asta...si e atat de usor in “virtual”...

In aceste conditii, paradoxal, multi se intreaba de ce societatea actuala a ajuns sa fie atat de deprimata? De ce oamenii se simt atat de singuri cu toate ca sunt “inundati” in permanenta de comunicare? Pai poate din cauza faptului ca au uitat sa traiasca si sa interactioneze unii cu altii lasand acest lurcru in seama tehnologiei?!?

Poate ar trebui sa utilizam aceasta tehnologie extraordinara care ne sta la dispozitie doar pentru strictul necesar in ale comunicarii si sa lasam sentimentele sa se exprime asa cum stiu ele de atatea mii de ani...

“Teoria” schimbarii vs extinctie

Omul, structural vorbind, nu este facut pentru schimbare. De aici rezulta si opozitia (rezistenta) sa continua la schimbare.

Toate ipocriziile moderne referitoare la schimbare si reinventare raman doar la stadiul de simple ipocrizii, omul modern nefacand altceva decat sa interpreteze doar roluri in viata de zi-cu-zi, roluri in care nu crede dar pe care le interpreteaza ca sa supravietuiasca.

Si atunci concluzia fireasca este aceea ca omul nu se schimba, nu se transforma ci se adapteaza la mediu (societate) ca sa poate supravietui…este acelasi instinct ca al omului preistoric, numai ca spre deosebire de acela, omul modern nu mai foloseste bata sau cutitul din silex, ci vorba mieroasa.

Toate cursurile si training-urile de specialitate aparute in ultimii zeci de ani cu denumiri pompoase precum Change Management, Conflict Management, Rezistance to change etc, etc nu sunt altceva decat metode psihologice avansate de spalarea creierului, pentru a transforma oamenii in instrumente docile de tip zombie care sa aiba un singur scop in viata: acela de a munci (de a produce).

Mai este o comparatie extrem de interesanta de facut. Aceea intre comportamentul si atitudinea oamenilor tineri fata de cei maturi sau in varsta. Mai mult ca niciodata se insista pe faptul ca generatia tanara este cea flexibila, dispusa sa incerce sau sa faca orice, iar generatiile mai in varsta sunt niste dinozauri care nu pot tine pasul cu schimbarile, deci trebuie marginalizati si in final vor trebui sa moara ca sa poata permite societatii sa se dezvolte intr-un ritm alert. Ce nu spun, sau poate nu inteleg, cretinii care sustin astfel de teorii aberante se refera chiar la structura aceea individuala de care vorbeam mai sus. Si anume ca omul nu este o fiinta (masinarie) facuta pentru schimbare. Si totusi persista intrebarea: de ce tinerii sunt mai dispusi la schimbare? Pai foarte simplul...pentru ca cei tineri sau foarte tineri nu au apucat inca sa treaca prin viata, pentru ca nu au avut exercitiul rutinei la serviciu sau in familie...pentru ca nu au ce schimba de fapt!!! Pentru ca nu au cu ce sa se compare din trecut...pentru ca nu au trecut!! Pe cand cei maturi sau mai in varsta s-au lovit deja de foarte multe obstacole, greutati, rutine, au acumulat multe frustrari de-a lungul vietii si, mai ales, au termen de comparatie…au trecut.

Mi se pare de-a dreptul ciudat, cat de mirati sunt unii idioti care isi dau cu parerea prin media (si nu ma refer doar la Romania aici) ca nivelul de deprimare si interiorizare al oamenilor creste direct proportional cu nivelul de dezvoltare al tarii/societatii respective. Pai reactia oamenilor este mai mult decat normala...pur si simplu din-ce-in-ce mai multi nu mai fac fata ritmului zilnic de viata si volumului schimbarilor...pentru ca structural nu mai pot face fata. Dar media ii spala pe creier in continuare prin intermediul filmelor proaste americane si a emisiunilor TV imbecile si le insufla oamenilor (prin exemple false ale unor asa-zise modele “de succes”) ideea ca ei sunt de vina pentru ca nu pot tine pasul...pentru ca ei sunt “defecti”, incapabili, slabi, incompetenti etc...nu va recunoaste nimeni ca de fapt problema nu vine de la oameni ci de la ritmul de viata impus acestora. Oare de ce nu se vorbea in sec. XIV sau in sec. XVIII de stres ?!? Oare de ce alergam astazi, ca o imensa natie dementa, in continuu spre ceva ce nu stim precis ce este ?

Este atat de simplu sa te uiti cu atentie in jur si sa observi niste lucruri…chiar in prezent, in acest « minunat » secol XXI, triburile de la granita Mongoliei cu Siberia sau nu-stiu-ce triburi africane alearga dupa aceasta himera ? NU ! De ce, nu ? Pentru ca lor fie nu li s-a aplicat spalarea creierului fiind considerati neimportanti, fie au fost suficient de puternici incat sa reziste tentatiei modelului… Care model ? Pai acest model nefericit, aplicat cu extrem de multa agresivitate in ultimul secol si jumatate, model a carui fundatie se sprijina pe 2 stalpi (a se citi principii) : acumulare si consum, ambele generand in forma lor extrema LACOMIA. De fapt spre asta alergam ca nebunii in fiecare zi...sa “facem” o casa, o masina, o vacanta exotica...sa ne permitem sa cumparam hainele oribile si de cele mai multe ori incomode care ne sunt oferite...iar cand am “alergat” suficient cat sa ne permitem toate aceste lucruri credeti ca filmul acesta prost se termina?!? Nici pe departe...guvernati de cele 2 principii amintite mai sus, oamenii vor vrea mai mult...pentru ca sunt inundati 24/7 pe toate canalele media, de acele false modele...si atunci vor vrea o casa si mai mare, o masina si mai scumpa, o vacanta si mai exotica (pe luna daca se poate). Prinsi in hora asta nebuneasca oamenii se dezumanizeaza...nu mai tin cont de ce este in jurul lor...de natura, de familie, de prieteni, de valori...sunt dispusi sa faca orice pentru a dobandi acel nivel de trai visat.

Sunt multi care intreaba “bun, si ce e rau in a-ti dori mai mult de la viata?”. Nu e nimic rau...numai ca in acest secol si jumatate am inceput sa ne dorim toti acest lucru...mai mult...din-ce-in-ce mai mult. Fara sa ne gandim ca lumea asta a noastra in care traim este destul de mica si foarte limitata din punct de vedere al resurselor. Deci incotro ne indreptam? Parerea mea este ca ne indreptam foarte sigur catre extinctie...auto extinctie. Disparitia noastra ca rasa nu va fi produsa, cred, nici de extrateresti si nici de vreun cataclism (coliziunea cu un asteroid de ex). Ritmul in care creste populatia acestei planete si mai ales apetitul sau de consum, nu au cum sa conduca la un model sustenabil de termen lung si foarte lung...deci, de fapt, ne autodistrugem. Evident ca acest lucru nu se va petrece peste noapte, sau intr-o luna sau intr-un an...dar este clar ca in ritmul actual nu va mai dura mai mult de 100 sau 200 de ani.

Si atunci ce ne ramane de facut? Pai poate ar fi o idee buna sa nu mai actionam ca o turma si sa nu ne mai “schimbam” (aparent) asa des...sa nu ne mai “reinventam” permanent...sa nu ne mai aliniem docili trendului si poate in felul asta ritmul vietii va fi acela care se va alinia la felul nostru de a fi si nu invers.

Dupa 20 de ani

Pe langa asa-zisele evenimente politice care se succed cu repeziciune si cica tin tara cu sufletul la gura (realegerea lui Basescu, repunerea in drepturi a guvernului marioneta Boc, pierderea presedintiei PSD de catre Geoana etc), discutiile cu FMI, buget, infrastructura etc., mi s-a parut ca in decembrie am trecut totusi nefiresc de usor pe langa faptul ca au trecut 20 de ani de la ceea ce multi numesc Revolutia din ’89.

Chiar daca televiziunile s-au intrecut pret de vreo saptamana sau doua inainte de 22 decembrie sa difuzeze reportaje mai mult sau (cel mai adesea) mai putin inedite cu intamplari din acele zile, totusi am avut senzatia ca la nivelul omului de rand, la nivelul strazii, acest eveniment extrem de important, a trecut sub indiferenta.

Se pare, totusi, ca 20 de ani sunt cam multi pentru memoria noastra colectiva…de ce spun acest lucru? Sau poate va intrebati ce m-as fi asteptat sa se intample? O noua “revolutie”? Sau sa iasa lumea in strada sa sarbatoreasca 20 de ani de libertate cu un pahar de sampanie intr-o mana si cu artificii in cealalta? De fapt nu ma asteptam la niciunul dintre aceste lucruri...ma asteptam in schimb sa reactionam cu maturitate. Dupa 20 de ani as fi vrut sa vad, atat din partea politicienilor, cat si din partea elitei cultural-intelectuale (atata cata mai este), cat si din partea societatii civile (reprezentata prin ONG-urile lu’ peste), un bilant al acestor 20 ani...dar un bilant sincer.

Si mi-am dat seama ca sunt idealist...este adevarat ca acum 20 de ani am castigat (sau ni s-a permis sa avem) un lucru extrem de important...si anume libertatea...in orice forma a ei...de expresie, de manifestare, de comunicare, de gandire, de circulatie, de afaceri, de asociere etc...dar cam atat. Nu este putin lucru dar parca nu este nici prea mult. In rest, orice om de bun simt din aceasta tara poate observa cu ochiul liber ca in 20 de ani s-a vorbit enorm, s-a consumat o energie colosala (acumulata in atatea decenii de dictatura) dar nu s-a construit aproape nimic palpabil...s-a construit in schimb o forma fara fond (actuala societate romaneasca) de-o mediocritate si incompetenta perfecte!

Asa se face ca dupa 20 de ani in care am incercat cu mai mult sau mai putin succes exercitiul capitalismului (uneori de o maniera extrem de originala), nu reusim totusi sa ne rupem de perioada de “trista amintire”...suntem cu totii de acord ca dictatura lui Ceausescu a facut un imens rau acestei tari si ca i-a incetinit dezvoltarea fireasca cu multe decenii dar cum dracului se face ca mergem pe aceleasi drumuri, stam in aceleasi case, se invata in aceleasi scoli, ne plimbam prin aceleasi parcuri, ne tratam (sau mai degraba murim) in aceleasi spitale construite exact in acea perioada neagra a istoriei noastre moderne...dar am condamnat oficial comunismul prin gura presedintelui.

Imi este foarte clar ca actuala clasa politica nu are niciun interes sa faca lucrurile sa fie altfel...ar fi un efort si un consum de energie mult prea mare, cand acest efort poate fi folosit de exemplu pentru imbogatirea lor personala...de ce ar face altfel? Ca sa intre in manualul de istorie asa cum au facut-o pasoptistii sau clasa politica interbelica? Pe cine mai intereseaza istoria astazi!??! Vila de la Monaco sau limuzina de lux sunt totusi mult mai palpabile si iti dau un confort mult mai mare decat nu-stiu-ce lupta pentru idealuri patriotice... Din pacate acest lucru le este foarte clar si lor...politicienilor. Pentru ca stiu exact cu ce “marfa” au de-a face. Ei stiu cu maxima certitudine ca oricat de mult s-ar fura si oricat de greu ar fi, oamenii nu vor mai iesi in strada vreodata din proprie initiativa…si atunci sunt destul de linistiti. Cand cercetarile economice arata ca se atinge limita maxima a suportabilitatii pentru cea mai mare parte a populatiei, atunci se apeleaza la unele artificii economice si se da drumul la creditare pentru o perioada limitata de timp, de exemplu…ca sa poata orice amarat sa-si cumpere un televizor (ca sa aiba parte de spalarea creierului pe gratis), o masina de spalat automata sau un frigider. Iar cand dezechilibrele macroeconomice tind sa i-a amploare, se inchide robinetul banilor pentru cei multi si revenim la punctul de plecare (asa cum suntem acum).

De asemenea, dupa 20 ani inca mai exista imagini incredibile cu oameni care stau la coada (uneori calcandu-se in picioare la propriu) ca sa dea bani statului...adica sa-si plateasca impozitele si taxele. Deci nu s-a schimbat mai nimic nici la nivelul mentalului colectiv.

Nici la nivel local, lucrurile nu stau altfel. Bucurestiul, cu exceptia catorva imobile de birouri moderne aflate evident in proprietate privata, este practic exact acelasi oras de acum 20 de ani. Nicio strada noua, niciun parc nou, niciun spital sau liceu nou, in genereal nicio institutie de utilitate publica nou construita in tot acest timp. Un singur lucru nou a aparut in Bucurestiul acestor 20 de ani...publicitatea stradala...tipatoare, agresiva, de multe ori de un gust indoielnic, toate aceste bannere si panouri au avut mai mult functia de a masca uratenia orasului decat de a promova nu-stiu-ce produse. Si totusi ca bucurestean get-beget am curajul sa spun ca orasul este mai murdar si mai rupt si arata mai jalnic decat inainte de ’89...chiar daca atunci exista scuza ca intregul oras era un santier imens...dar macar acel disconfort se finaliza cu ceva...un cartier nou, o scoala noua, metrou etc.... acum orasul (pare) ca este tot un santier imens, numai ca nu se mai lucreaza nimic in folos public...si este mai murdar ca oricand.

La fel cu Bucurestiul (si nu numai) care se prezinta chiar mai rau decat acum 20 ani, paradoxal, invatamantul si sanatatea sunt de asemenea mult sub nivelul de atunci...si nici macar nu as vrea sa mai intru in prea multe detalii...

Cu toate ca nivelul de trai pentru marea masa nu a crescut semnificativ in acesti 20 de ani, totusi oamenii nu mai sunt asa de nemultumiti ca in perioada dictaturii. De ce? Pentru ca cei care au venit dupa ’89 la conducerea Romaniei au inteles un lucru esential (si totusi atat de simplu) pe care Ceusescu nu l-a inteles niciodata...ca romanului ii place mai mult decat orice pe lumea asta CIRCUL...Ceausescu credea in prostia lui ca romanilor le poate fi impregnat prin forta cultul muncii, a seriozitatii, a idealurilor patriotice etc, cand de fapt romanului ii place sa aiba ceva mancarica, ceva berica si mult-mult circ. Asa se face ca intr-o tara saraca precum Romania, exista in jur de 30 de televiziuni nationale (mult peste toate tarile din jurul nostru inclusiv Austria!!) si un puhoi de televiziuni locale...televiziuni pe care ruleaza (cu mici exceptii) doar scandaluri (de orice fel) 24/7. Cu alte cuvine, conform piramidei lui Maslow, acest popor se regaseste (probabil la fel ca si popoarele africane) dupa 20 de ani de libertate si capitalism, tot la baza piramidei, adica la nivelul nevoilor de subzistenta...de supravietuire. Iar acest lucru se datoreaza tot lipsei de schimbare de la nivelul mentalului colectiv. Cat de multe lucruri s-ar putea schimba in tara asta daca l-am citi si (mai ales) l-am intelege pe Caragiale...

Evident ca argumentatia acestui articol ar putea sa se continue pe foarte multe pagini, dar ar fi fara rost.

Noi ca popor nu o sa avem niciodata solutii la problemele imense pe care le avem (si nu de ieri de azi) atata timp cat nu privim cu sinceritate trecutul si prezentul...atata timp cat nu admitem ca avem o problema. Cu cat ne vom complace mai mult in a trai de pe o zi pe alta, fara un obiectiv precis in viitor si fara sa ne recunoastem greselile trecutului, cu atat vom evolua mai putin.

Plictiseala mare

Am putin timp liber. Imi aduc aminte ca nu prea mai sunt la curent cu ce se mai inampla pe lumea asta (mi-au reprosat-o colegii de serviciu :)). Ca atare iau o hotarare proasta. Deschid televizorul. Fac zapping. Pe absolut toate canalele romanesti sau de limba romana, cu cateva mici exceptii (cele de muzica, desene animate si teleshopping) sunt emisiuni politice. Aceeasi oameni politici si “analisti” se perinda cam pe la toate televiziunile. Latra aceleasi lucruri. Deodata, tocmai pentru ca este campanie electorala, orice eveniment cat de banal din viata candidatilor se transforma intr-un mare subiect de “dezbatere”. Adica emisiuni in care se vorbeste despre nimic.

Dupa ce dau o tura prin toate canalele, o iau de la inceput. Constat ca nu doar asa-zisele talk show-uri au fost confiscate de politic, dar si emisiunile de stiri, dar si emisiunile economice, dar si emisiunile de divertisment. Mi se perinda prin fata ochilor TVR1, Antena 1, B1 TV, Realitatea TV, Antena 3, Money Channel, etc, etc. Aceleasi personaje. Aceleasi fete. Aceleasi subiecte. Aceeasi moderatori. Aceleasi intrebari tampite. Aceleasi raspunsuri ipocrite. Aceleasi situatii cretine.

Domina plictiseala. Moderatorii sunt plictisiti. "Analistii" sunt plictisiti. Politicienii sunt plictisiti. Stiristii sunt plictisiti. Oamenii situati de partea cealalta a televizorului sunt ingrozitor de plictisiti. Au trecut 20 de ani. Nu se mai pune acelasi patos pentru politica. A disparut sangvinismul omului de rand. Televiziunile, tocmai din cauza excesului de circ prost, nu mai reusesc sa isterizeze masele. Masele sunt plictisite. In cele mai recente sondaje (nu ma refer la cele comandate politic cu intrebari despre candidati) oamenii de rand arata ca sunt mai preocupati ca oricand de ziua de maine. Sunt extrem de speriati de un posibil somaj, de cresterea preturilor de la 1 ianuarie, de faptul ca vine iarna, de costul intretinerii. Nu-i mai intereseaza asa de mult politica. Au obosit de atata galceava sterila, inepta, inutila.

Oare asta sa fi fost de fapt scopul actualei clase politice? Mai intai sa indobitoceasca acest popor, sa spele intensiv creierele, pentru ca apoi masele sa devina indiferente? Ca sa iasa tot mai putini la vot? Ca sa nu mai existe convulsii sociale si miscari de strada? Se pare ca da. Constitutia le permite acest lucru. Primul tur al alegerilor este oricum formal pentru primii clasati. Se stie ca decizia vine la al doilea tur. Nu mai conteaza ca ai fost votat de mai putin de o treime din populatia cu drept de vot. Este o ilegalitate legala. Esti legitimat oficial. In plus cu cat ies mai putini la vot, cu atat este mai usor sa-i cumperi. Cu atat te costa mai putin. Cu atat este efortul mai mic. Deci se pare ca daca asta le-a fost strategia, inseamna ca le-a iesit.

Va doresc plictiseala placuta in continuare!

Balet prost (endless)

Si au mai trecut vreo 2 saptamani extrem de tensionate din punct de vedere al politicii interne.

Saptamani in care Guvernul marioneta Boc a fost (cica) demis de Parlamentul democratic ales al Romaniei. A crezut cineva vreun moment ca asta va fi capatul circului electoral din acest an? Gresit!! De abia dupa acest moment a inceput baletul...un balet prost prin care 22 de milioane de spectatori ar trebui sa fie convinsi de o mana de balerine trecute de mult de varsta inocentei cum ca sunt martorii unui spectacol de exceptie, iar la sfarsit ar trebui sa-i rasplateasca pe artisti cu aplauzele binemeritate (a se citi voturi)... In realitate, orchestra canta fals iar balerinele “scartaie” din toate incheieturile... chiar daca au mai interpretat si in alte randuri acest balet, parca pe vremuri (cel putin asa cred ei) le iesea mai bine...intre timp s-a mai schimbat si decorul si parca si spectatorii nu mai sunt chiar asa de usor de prostit...ba unii sunt chiar scarbiti de spectacol pentru ca l-au vazut de prea multe ori in ultimii 20 de ani...

De ce au devenit oamenii atat de scarbiti de acest balet prost? Pentru ca regizorul sau, care interpreteaza si rolul principal, spre deosebire de predecesorii sai a ales sa imbrace cat poate de sumar aceste balerine trecute si harsite, iar oamenilor nu le place ce vad la fiecare salt, fandare sau pirueta…au cazut toate barierele si inhibitiile actorilor iar spectacolul a devenit practic obscen. Aproape toti spectatorii isi dau coate si isi vorbesc in soapta... “– Vai, dar ce se intampla? Dar cum este posibil asa ceva? Cu totii suntem de acord ca si in versiunile anterioare ale spectacolului au existat scene cu o anumita doza de indecenta, dar acum se face totul pe fata...sub ochii oamenilor... Suntem cu totii de acord ca nu mai exista nicio urma de respect la adresa spectatorului...si mai au si pretentia sa ii aplaudam la sfarsit...”

Din pacate putini au fost spectatorii care si-au dat seama ca de mult timp actorii nu mai interpretau baletul pentru public...ci doar pentru ei insisi...putini si-au dat seama ca indiferent de cat de proasta ar fi punerea in scena sau interpretarea, actorii vor merge oricum pana la capat...pentru ca stiu ca spectatorii nu au incotro si platesc biletul la acest spectacol cu caracter obligatoriu...chiar daca in sala e frig, e intuneric si multi dintre spectatori nu au mancat, cu toate ca la bufetul din hol gasesti tot ce vrei, preturile sunt prea mari pentru multi dintre ei...si atunci le ramane doar baletul.

Si ce daca mai sunt cativa spectatori care mormaie sau chiar huiduie prestatia lamentabila? Spectacolul merge mai departe cu orice pret! Regizorul nu este dispus la concesii...s-a luptat prea mult ca sa ajunga acolo, deci nu poate renunta asa de usor... ar fi in stare sa modifice chiar si partitura oficiala doar pentru ca personajul principal (interpretat tot de el) sa-si poata zdrobi atat adversarii reali cat si pe cei imaginari...doar ca sa conduca...transformandu-se dintr-o lebada aparenta si neverosimila, intr-un tiran veritabil.

O parte a publicului spectator, formata din oameni cu memoria inca activa si cativa neuroni in stare de functionare, constientizeaza destul de repede ca ceea ce era scris pe afisul spectacolului si in campania publicitara si ceea ce se petrece pe scena, nu mai are nicio legatura...mai rau este faptul ca evolutia “actiunii” nu prevesteste nimic bun...si atunci orice spectator de bun simt se intreaba firesc: “Ce ar trebui sa fac? Sa ma ridic si sa plec la pauza la un alt balet mai civilizat? Hmmm ar fi o idee...Sa mai astept ca poate m-am inselat iar lucrurile vor lua pana la final o turnura fericita? Nu ai cum sa fii sigur...Sa ma duc pe unul din locurile libere din ultimul rand si sa trag un pui de somn? Pai n-am facut nimic..Sa vorbesc cu cativa spectatori din jurul meu si sa invadam scena intr-un mod organizat cu scopul de a inlocui pasnic regizorul si actorul principal? Putin probabil...spectatorii sunt fie obositi, suparati si scarbiti, fie au tot ce le trebuie si sunt indiferenti”.

Sa le fi ramas spectatorilor doar 2 optiuni reale? Fie pleaca, fie intra in indiferenta? Am irosit 20 de ani ca sa ajungem in acelasi punct? Ca sa ne dorim acelasi lucru? Ca sa avem aceleasi optiuni? Din pacate, se pare ca da...

Se poate mai rau

De cand ma stiu pe lumea asta, nu am auzit in familie, de la prieteni, colegi sau cunoscuti decat lamentari despre cat de rau ne este noua in tara asta si despre cat de bine este la altii...si totusi de fiecare data, dupa accesele acestea de deprimare, fiecare incheia ideea/fraza/discutia cu un “oricum mai rau de atat nu se poate”.

Mi-am dat seama de-a lungul ultimilor 20 de ani ca “oricum mai rau de atat nu se poate” nu este o simpla propozitie goala de continut, ci o stare de spirit…mi-am mai dat seama ca suntem de fapt oamenii extremelor: fie excesiv de deprimati/pesimisti, fie de un optimism exaltat care nu are nimic la baza.

Si totusi vremurile pe care le traim de 20 de ani (nici macar nu vreau sa ma mai refer la perioada de dinainte de 1989) ne-a demonstrat de fiecare data, ca o imensa ironie a sortii ca optimismul nostru exaltat, in anumite momente, nu isi are rostul…s-a putut de fiecare data sa fie mult mai rau…

Cu totii ne aducem aminte, mai clar sau mai estompat, momente din acesti 20 ani. Cu toate ca am fost singura tara din blocul comunist care si-a incheiat socotelile cu comunismul prin violenta si sange si am crezut la acel moment ca am taiat raul de la radacina, in anii care au urmat asa-zisei revolutii, viata ne-a demonstrat prin mineriade succesive, semi-lovituri de stat, incidente interetnice teribile ca raul nu trecuse nici pe departe...ca se poate sa fie si mai rau...

Cu toate ca tara traise aproape 45 de ani de comunism din care primii 20 cu adevarat stalinisti in care toata lumea visa cu ochii deschisi la capitalism si ii astepta pe americani, in primii ani de dupa 1989 aproximativ 90% din populatia Romaniei a votat cu Iliescu alegand “linistea” si protectia sociala impotriva capitalismului salbatic fara sa “ne vindem tara”...adica nici macar nu am avut curajul sa incercam sa facem ceva la care visam de zeci de ani si am preferat asa-zisul confort al unui socialism spoit in culori tipatoare care trebuia sa dea impresia de capitalism.

Iar cand presiunea saraciei a fost atat de mare incat nu am mai suportat surogatul de capitalism oferit de Iliescu si gasca lui ce am facut? Am fost capabili sa producem un nou curent politic capabil sa scoata tara din mizerie? Nu. Nu am avut timp de asa ceva...dar a fost mult mai simplu sa votam impotriva lui Iliescu si nu pentru Conventia Democrata...iar dupa 4 ani am fost si mai dezamagiti...se putuse sa fie chiar mai rau decat pe timpul lui Iliescu.

Din 2000 si pana in 2008, pe fondul negocierilor cu NATO si UE cand se stia destul de clar ca vom adera la aceste 2 organizatii, economia a inceput sa se decupleze de politic. A fost perioada in care nivelul de trai a crescut accelerat (chiar daca uneori nu ne dam seama de acest lucru), s-au deschis granitele tarii si am exportat somerii ca si forta de munca activa in UE, etc. Numai ca politicul nu a tinut nicicum pasul cu economia...si asa s-a facut ca in realitate “prosperitatea” economica a fost asigurata in cea mai mare parte din banii veniti din afara tarii: fie ca investitii directe facute de companii straine, fie de banii “capsunarilor” trimisi familiilor lor. Guvernele care s-au succedat la conducerea tarii din 2000 incoace nu au avut niciun merit in privinta cresterii economice sau a nivelului de trai. De fiecare data, fiecare Guvern a reusit sa demonstreze ca poate fi mai incompetent decat Guvernul anterior, mai corupt, mai lipsit de viziune...pe scurt, de fiecare data s-a putut sa fie mai rau.

Revin de fiecare data si la modelul Bucurestiului care poate fi extrapolat cu usurinta la nivelul intregii tari. Istoria ultimilor 20 de ani pentru Bucuresti, este din punctul meu de vedere, una neagra. Nu numai ca nu s-a mai construit practic nimic din banul public, ca avem aceleasi gradinite, scoli, spitale, drumuri, parcuri, linii de metrou de pe vremea lui Ceausescu, dar mai mult decat atat disconfortul de a trai in Bucuresti a crescut exponential in ultimii 10 ani. Cu totii am rasuflat usurati dupa 1990 in Bucuresti...murise tiranul...se oprisera demolarile masive...orasul putea in sfarsit sa-si traga respiratia, sa renasca. Si totusi mai mult de 10 ani dupa 1990 autoritatile locale nu au fost in stare sa finalizeze blocurile (aflate in stare de structura de rezistenta) incepute atunci...si totusi si in acest moment rechinii imobiliari demoleaza intr-o veselie case vechi (unele monumente istorice) pe locul carora ridica imobile de birouri cu 10, 20 de etaje in zone de case...dar nimeni nu mai tresalta la aceste lucruri...

Imi aduc aminte cand a fost demolata biserica Sfanta Vineri din ordinul personal al lui Ceausescu...nu existau televiziuni, internet sau alte canale media pe vremea aceea, dar vestea a facut inconjurul orasului...in doar cateva zile nu cred ca mai exista vreun locuitor al Bucurestiului care sa nu fi auzit si sa nu se fi indignat de aceasta masura. In prezent avem zeci de televiziuni, ziare, pagini de internet, care nu fac decat sa spele creierul 24 de ore din 24, si totusi nimeni nu mai afla si nici nu se mai indigneaza ca acum cativa ani a fost demolata fosta scoala de baieti de pe Mantuleasa (unde a invatat si Eliade) sau ca centrul istoric al Bucurestiului se autodistruge zilnic intr-o nepasare generala...deci din nou se poate si mai rau...

Numai daca aruncam o privire la cei care au condus destinele Bucurestiului din functia de primar general in ultimii ani, ne putem face o impresie destul de completa. Despre Ciurel, Halaicu si Lis nu am sa spun nimic...au fost niste simple forme fara fond, niste incompetenti adevarati. Un punct de cotitura a fost insa “domnia” lui Basescu. Vocalul Basescu, energicul Basescu, luptatorul Basescu, in urma caruia (in mai mult de 4 ani) nu a ramas decat o singura masura de retinut: demolarea chioscurilor. Cosmetica. Nu-i nimic am zis...nu au fost bani, vremuri grele dar a venit Videanu. Baiat tanar, finut, cu spirit antreprenorial, a ramas dupa 4 ani de mandat in memoria bucurestenilor doar prin schimbarea bordurilor si reasfaltarea bulevardelor principale. Deci cosmetica cum ar veni. Ok, dar am scapat de mafiot si am adus Primar un fost chirurg...pe Oprescu care dupa mai bine de 1 an de mandat isi poate trece la capitolul realizari nimic + revitalizarea catorva scuaruri si spatii verzi. Adica din nou cosmetica...hmmm...se pare ca din nou se poate mai rau...

Cred ca am dat suficiente exemple in acest articol ca sa putem identifica cu precizie faptul ca avem o problema. Si anume faptul ca ne punem sperante desarte intr-o clasa politica formata in majoritatea ei covarsitoare din oameni incompetenti dar foarte smecheri. Aceasta speranta de forma lui “oricum, nu se poate mai rau de atat” ne conduce de fiecare data la deziluzii si deceptii si la a recunoaste printre dinti ca ne-am mai pacalit inca o data si ca totusi se poate mai rau.

Care ar fi atunci solutia? Acum mai mult de 150 de ani niste oameni vizionari au inteles fibra acestui popor si au avut ideea geniala de a aduce pe tronul Romaniei un print strain. Si a fost probabil cea mai inteligenta decizie luata vreodata in aceasta tara deoarece s-a dovedit cu varf si indesat ca in mai putin de 100 de ani, Romania recuperase considerabil decalajul enorm pe care il avea in fata lumii civilizate. Evident ca o astfel de solutie in acest moment nu mai este posibila. Acum solutiile nu mai pot veni decat din interior. Singura speranta pentru viitorul Romaniei sta in societatea civila...acolo (inca) mai pot fi gasiti oameni morali, inteligenti, culti, scoliti, integri care pot oferi o alternativa acestei clase politice...acesta este terenul fertil pe care va trebui sa lucram foarte-foarte intens in urmatorii ani. Nu va fi un proces scurt si nici usor, dar asa cum spune un vechi proverb: “Un drum de 1.000 de pasi incepe intotdeauna cu primul pas”.

Constat cu bucurie de un timp incoace ca tot mai multe voci incep sa se faca auzite, ca din-ce-in-ce mai multe bloguri si portaluri de opinie apar, ca incepem sa ne cunoastem intre noi cei care gandim la fel si care vrem un viitor mai bun pentru tara asta. Chiar daca ne-au trebuit 20 de ani, totusi este un inceput bun... este mai mult decat nimic...si mai cred ca ar trebui cu totii sa depasim aceste bariere artificiale ale pesimismului si optimismului si sa devenim cat se poate de realisti. Sa deschidem ochii si sa vedem realitatea in care traim...doar asa putem sa incepem constructia unor modele viabile.

Indiferenta criminala

Ma uit deunazi din greseala la stirile de noapte si vad inca o stire (a cata???) referitoare la surparea unui sant de 3 m adancime peste 2 muncitori...

Cred ca va aduceti aminte la fel de bine ca si mine ca de cativa ani incoace (si in special anul acesta) au fost perioade in care aproape saptamanal a existat cate un caz de acest fel...in care fie au murit oameni, fie au fost grav raniti.

Ok, peste tot in lumea asta, sectorul constructiilor este considerat unul dintre cele mai dure domenii din lume. Peste tot se intampla accidente. Problema noastra este alta...si nume este vorba de ridicolul acestor accidente.

Poate va numarati printre cei care urmaresc pe Discovery sau National Geographic documentare referitoare la lucrari de mare anvergura, fie ca vorbim de infrastructura sau de zgarie nori. Acest documentare abunda in detalii tehnice, arata problemele de o complexitate incredibila cu care se confrunta de multe ori inginerii sau simpli muncitori, prezinta solutiile (de multe ori geniale) pe care omul este capabil sa le gaseasca ca sa infrunte natura.

Si invariabil ne intoarcem si la santierele, la problemele noastre si cat de ridicoli suntem... Cum este posibil sa moara atat de multi oameni in accidente stupide de munca in Romania? Cat de greu sau de complex poate sa fie sa sapi un sant, fie el si de 5 m adancime, incat sa moara oameni in el? Raspunsurile la aceste intrebari sunt simple… Oamenii aceia mor in primul rand din cauza indiferentei criminale a patronilor firmelor de constructii. Acei patroni care angajeaza in cea mai mare parte numai muncitori necalificati, care numesc diriginti de santier oameni fara niciun fel de experienta, care fac economii cat se poate de mari atat la echipamentele de protectie cat si la masurile de siguranta care trebuie luate pe santierele respective, fiind interesati in exclusivitate doar de profituri mari, rapide si cu costuri minime.

In al doilea rand oamenii aceia mor pentru ca nimeni nu ii protejeaza...pentru ca institutiile statului abilitate sa controleze legalitatea si conformitatea in acest domeniu (ma refer aici la ISCIR in primul rand dar si la ITM) nu isi fac treaba. De ce? Uneori tot din incompetenta, dar de cele mai multe ori din cauza de coruptie. Intamplator am cat-de-cat o idee a ceea ce inseamna normative in constructii si cam ce conditii ar trebui sa respecte un antreprenor cu firma de constructii in Romania care deschide un santier...am curajul sa spun ca in acest moment niciun santier (cat de mic sau cat de mare) din tara asta nu respecta nici pe departe normele in vigoare...unele santiere nu respecta nici conditiile minime macar... Cum se poate totusi acest lucru? Pai cu bani (a se citi mita)...credeti ca va fi tras vreodata la raspundere un antreprenor care are in executie un proiect de 3-4 sute de milioane de euro (precum constructia unui mall gigant sau a unui ansamblu rezidential)?? Ce daca lucreaza si cu minori... Ce daca foloseste la munci calificate muncitori necalificati... Se da o spaga consistenta si se mai inchid ochii inspectorilor.

La inceputul acestui articol spuneam de ridicolul acestor accidente in care mor oameni nevinovati...
Ridicolul situatiei vine tocmai de la lucrarile in cauza...vorbim de un pompos denumit “Pasaj subteran” de la Baneasa care, in fond, nu este decat un lighean...o amarata de adancitura de vreo 200 de m la care au murit in primavara 3 oameni...sau de incredibil de complexa lucrare prin care s-a sapat un sant pentru racordarea la canalizare a celor 2 turnuri gemene din fata Romexpo unde a murit un om si altul a fost grav ranit...de aici vine acel ridicol absolut de care vorbeam...acei oameni nu construiau nici piramide, nici zgarie nori de 100 de etaje si nici autostrazi pe sub oras cu 4 benzi pe sens...sapau doar niste santuri amarate...

Romania, tara de smecheri

Inainte de orice discutie sau dezbatere despre smecheri si smecherie, trebuie sa avem o intelegere clara a termenului in sine. In acest sens am preluat definitia din DEX...

Smecher, -A smecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care stie să iasă din incurcaturi, pe care nu-l poti pacali; abil, istet, dezghetat, siret, viclean, sarlatan. – Culmea, cuvantul a fost preluat din cuvantul de origine germana Schmecker care inseamna „persoană cu gust rafinat” (!!).

Smecheria pe meleagurile acestea nu este o chestie de data recenta, ci are o istorie bogata in spate. Ceea ce traim noi astazi este o culme, un rezultat al evolutiei din ultimele sute de ani in domeniul smecheriei...

Despre smecheria din vremuri indepartate au scris multi autori romani referindu-se atat la smecheria clasei conducatoare (boieri, politicieni), dar si la smecheria clasei conduse (tarani, oraseni).

Performanta maxima in descrierea si intelegerea smecheriei romanesti a atins-o totusi, in opinia mea, Caragiale...era nevoie de cineva cu geniul sau, cu un simt al observatiei incredibil si cu un stil de a scrie plin de umor, fantezie si imaginatie pentru a da dimensiunea reala a fenomenului. El este cel care l-a creat pe Mitica...smecherul, zeflemitorul, arogantul, carcotasul, sugubatul, superficialul, candidul Mitica...nemuritorul Mitica. De ce este Mitica nemuritor? Pentru ca spiritul smecheresc al acestui popor este nemuritor (acest lucru a fost suprins genial in filmul “De ce trag clopotele Mitica?” de catre Lucian Pintilie).

Discutia aceasta am abordat-o in cercul meu de prieteni de multa vreme si in repetate randuri, la final parerile fiind impartite... Sunt destui cei care sunt de parere ca I.L. Caragiale intr-adevar a surprins genial smecheria romaneasca pentru faptul ca a fost in permanenta in mijlocul evenimentelor...evident ca a incarnat spiritul smecheresc al poporului roman in Mitica si a facut-o atat de bine pentru ca era unul dintre acei mitici care statea toata ziua pe terasa cu burta la soare, bea bere si flecarea vrute si nevrute... Da, poate ca este asa numai ca mult mai important este rezultatul...iar acest rezultat este ceea ce a lasat Caragiale in urma sa.

Altii, si nu putini, sunt de parere ca ceea ce traim astazi este perfect explicabil daca ne uitam la istoria noastra...o istorie nici pe departe atat de inaltatoare si glorioasa asa cum suntem lasati sa credem la citirea Manualului de Istorie a Romanilor, dar mai degraba un foarte lung sir de tradari, uneltiri si comploturi...incepe sa va sune cunoscut?!? Multi cauta o scuza acestui comportament si explica smecheria prezenta, prin multele secole de asuprire a acestui popor...adica ei spun ca este normal sa avem in gene acest tip de comportament pentru ca intotdeauna am fost un popor mic si neajutorat aflat la confluenta intereselor unor imperii...vasazica nu am fost niciodata suficient de puternici sau de organizati ca sa ne luam soarta in maini, dar am gasit scuza perfecta: am fost asupriti, trebuia sa ne adaptam cumva...si asta am facut aproape doua mii de ani...ne-am tot adaptat... A fost genul acela de adaptare cand vine unul si iti da o palma peste ochi (cu sau fara motiv) de-ti muta falca din loc, dar tu nu numai ca nu ai nicio reactie ci lasi capul plecat in pamant...insa dupa ce “agresorul” iti intoarce spatele ii faci foarte multe semne obscene iar dupa ce se indeparteaza de tine si esti sigur ca nu te mai aude dai drumul tuturor acelor lucrui nespuse de sute de ani... Asta intr-adevar inseamna supravietuire si nu istorie glorioasa, asa cum am fost intoxicati atata vreme.

In zilele noastre (adica in secolul 21), smecheria evident ca a evoluat si ea si s-a raspandit... ca un cancer... in toate zonele si la toate nivelurile... In ziua de azi smecheria te loveste in fata din momentul in care pui piciorul afara din casa. Nu mai este vorba doar de a pleca capul si de a-ti vede de treaba. Se scrie istorie in fiecare moment...istoria smecheriei...istoria a lui “a te descurca” si a a lui “a te scoate”. Am ajuns in faza in care toata lumea vrea sa “intepe” pe toata lumea...de la pustii de scoala si pana la “marii” oameni de afaceri, toti sunt manati de acelasi ideal comun: “Inteapa-l pe cel de langa tine! Fii mai smecher ca el!” sau “Nu fii fraier...nu-l intepi tu, oricum o va face altul!”.

Se latra incontinuu in media si se fac campanii publicitare scumpe si cretine prin care oamenii sunt indemnati sa nu mai dea spaga, dar niciodata in tara nu a fost facuta vreo campanie publicitara prin care sa li se explice romanilor importanta colosala a respectarii legilor...pentru ca acela este punctul 0 al constructiei oricarei civilizatii...fara reguli si legi si mai ales fara respectarea acestora, totul se tranforma in anarhie si haos...adica cam ceea ce se intampla acum la noi.

Scoala romaneasca traverseaza de asemenea (cum altfel?) probabil cel mai dificil moment din istoria sa...si asa nu prea lunga...spalarea creierului copiilor se face si aici sistematic...de ce sa ai ore speciale prin care sa-i educi in privinta igienei corporale, sau in privinta sexualitatii, sau in ceea ce priveste comportamentul in societate, sau regulile de circulatie? Nu e mai bine sa-i spalam pe creier de mici cu ore de Religie? Si cu multe alte materii aride si inepte care nu le vor folosi niciodata? Nu e mult mai comod ca si institutie sa te speli pe maini si sa nu-ti asumi nimic? Nu e mult mai usor sa-i lasam pe copii sa inteleaga ce vor din lumea care-i inconjoara si sa se autoeduce cu televizor si internet (pentru ca parintii trebuie sa munceasca 12 ore pe zi ca sa-si poata permite “educatia” lor)? Mai este de mirare ca la orice sondaj facut printre elevii de scoala generala sau de liceu, o proportie covarsitoare dintre ei nu mai citesc carti practic deloc? Ca cea mai mare parte a fetelor vor sa se faca cantarete, manechine sau prezentatoare TV, iar baietii fie fotbalisti fie “smecheri”? Ca modelele lor nu mai sunt de foarte multa vreme (asa cum inca mai cred unii idioti) Eminescu sau Stefan cel Mare sau Enescu ci Gigi Becali pentru ca e smecher si are bani, EBA pentru ca are succes in politica, manelistii ca au toata lumea la picioarele lor si Basescu pentru ca a declarat ca nu i-a placut cartea dar totusi a ajuns Presedintele Romaniei!! ... ca valorile lor nu mai sunt demult cinstea, munca din greu si seriozitatea, ci BANII...cat mai multi bani si facuti cat mai usor...ca sa poti sa-ti permiti masini, haine, telefoane mobile si standardul de viata al smecherilor... Si paradoxal, suntem foarte mirati ca Romania de azi arata asa...cum ar putea sa arate altfel cand de atatia ani lipsesc exact caramizile de baza de la fundatia acestei tari? Ma refer aici la Educatie si Cultura...

Este suficient sa iesi cu masina si vei da de smecherii din trafic...prosti, nesimtiti si agresivi si-au facut un titlu de glorie din a nu respecta nicio regula de circulatie...ca de reguli ale bunului simt oricum nu mai poate fi vorba... Poate ca nesimtirea si mitocania din trafic nu ar fi totusi o problema atat de mare...inchizi geamurile, dai drumul la muzica preferata si te inarmezi cu infinit de multa rabdare...dar lucrurile nu se opresc aici...pentru ca smecheria din trafic se transforma foarte rapid in inconstienta si dupa aceea vedem cu totii, prin intermediul media, consecintele acestei smecherii inconstiente...Dar se pare ca faptul ca anual in Romania mor in accidente de circulatie aproximativ 4.000 de oameni (cam de 3 ori si ceva mai mult decat au murit la asa-zisa Revolutie din decembrie 1989) nu preocupa pe nimeni. Si sunt absolut sigur cand spun ca nu preocupa pe nimeni...altfel nu ar fi posibil sa aiba loc nesfarsite curse de masini si motociclete, in fiecare noapte, pe cele mai centrale si circulate bulevarde ale Bucurestiului... bulevarde pe care sunt instalate zeci si zeci de camere de luat vederi si pe care ar trebui sa-si faca datoria multi politisti...

Dar nu avem smecheri numai in trafic. Probabil ca cei mai multi s-au strans in politica. Sute si mii de paraziti cei mai multi prosti, incredibil de inculti si excesiv de nesimititi dar cu un spirit smecheresc hiperdezvoltat...si ce fac toti acesti oameni si interesele lor? Cresc, se coaguleaza si isi apara “cuceririle” creand adevarate caste. Este suficient sa va uitati la partidele politice din acest moment, atat la generatiile mai vechi (cei care le-au creat) cat si la generatiile noi (cei care vor prelua stafeta) si imi veti da dreptate imediat. Credeti ca ati vazut totul in acesti 20 de ani? Credeti ca Iliescu, Constantinescu, Basescu, Hrebenciuc, Nastase si alti oribili ca ei au fost rai si smecheri si corupti? Hmmm...cred ca nu ati vazut inca nimic...deja am intrat in actul II al acestei piese de teatru proaste...generatia politicienilor “versati” lasa incet-incet locul tinerilor politicieni. Am vazut deja in plenitudinea lor tineri “politicieni” de calibrul Elenei Udrea, Monicai Iacob Ridzi sau Robertei Anastase...si asta nu e tot. Credeti ca va mai exista vreodata vreo granita intre putere si opozitie?!? Faceti va rog un exercitiu de imaginatie sa vedeti cum va arata peste 10-15 ani o Romanie condusa de EBA si alti tineri “de succes” de la organizatiile de tineret ale PSD, PD-L, PNL etc...woooooow...v-au trecut ceva fiori reci? Vi se pare imposibil acest scenariu?!? Nu cred. Eu inca de pe acum as propune-o pe d-ra EBA fie pentru portofoliul Culturii, fie pentru cel al Educatiei...sunt 2 dintre domeniile pe care le stapaneste la superlativ...

Cu astfel de modele era inevitabil ca si patura celor condusi sa inceapa sa reactioneze la fel si in felul asta smecheria si mistocareala sa se generalizeze. Dar poate si pentru faptul ca cei care ne conduc si-au dat seama si au inteles cum sunt cei pe care ii conduc –adica lipsiti de initiativa, pasivi, neimplicati si usor de manipulat- au hotarat sa “intinda coarda” atat cat se poate de mult...si se pare ca se poate foarte mult... De ce se poate sa se “intinda coarda” asa de mult fara sa se rupa? Pentru ca nu exista o constiinta sociala in aceasta tara, pentru ca societatea civila este inexistenta (mare parte din asa zisele ONG-uri ocupandu-se foarte multi ani la rand de importul de masini second hand, adoptii internationale si alte matrapazlacuri mai mult sau mai putin din zona penalului), pentru ca Revolutia/revolta sunt doar niste termeni abstracti si artificial creati care nu au existat in realitate niciodata, ci doar au fost miscari sociale induse, foarte bine organizate si care au avut un scop precis...

Pericolul cel mare

La un astfel de titlu cei mai multi ne-am duce imediat cu gandul la lucruri catastrofice…De pilda daca intrebi un american care ar fi pericolul cel mai mare (tinand cont evident si de amplasarea lui geografica) iti va spune fie despre pericolul terorist, fie despre tornade sau uragane. La aceiasi intrebare un francez probabil ca va raspunde ca pericolul cel mai mare ar fi ca viile frantuzesti sa fie distruse peste noapte si astfel sa fie nevoit sa bea apa, iar un “italiano vero” ti-ar spune ca pericolul cel mai mare ar fi sa ramana fara fotbal si paste...Nu vreau sa stiu cum ar raspunde mare parte dintre romani la aceasta intrebare...probabil ca pericolul cel mai mare ar fi acela sa ramanem fara mancare si televizor... :))

Lasand gluma la o parte (oricum nu-mi propusesem sa fac vreun studiu sociologic pe aceasta tema) nu cred ca razboaiele, terorismul, bolile sau foametea sunt cu adevarat pericolele cele mai mari care ne pandesc in aceasta lume. Nici macar crizele economice. Omenirea a avut permanent capacitatea sa depaseasca astfel de pericole si si-a continuat dezvoltarea.

Din punctul meu de vedere, cred ca pericolul cel mare la care suntem cu totii expusi permanent si de o lunga perioada de timp este acela al “spalarii creierului”...o spalare intensiva si sistematica care are ca efect dezindividualizarea individului si transformarea sa intr-o simpla unitate statistica, masa de manevra docila si servila. Este adevarat ca acest lucru s-a mai petrecut in istoria omenirii, evident in alte forme si la alta scala...si imperiile antice faceau constient sau inconstient acest lucru, numai ca in prezent exercitiul este cu mult mai complex si rafinat.

As vrea sa fiu foarte clar din start, ca nu ma refer numai la cazul tarii noastre...suntem mult prea mici in acest joc care are o anvergura planetara...Ar fi fost mult prea complicat sa se faca spalarea creierului la nivel local...in fiecare tara, adaptat la specificul locului...ar fi trebuit ca planeta asta sa aiba mii de ceausesti, stalini sau hitleri...si atunci a fost inventat un instrument cu mult mai simplu dar de milioane de ori mai eficient... GLOBALIZAREA! Fenomen care indiscutabil a fost dezvoltat, promovat si sustinut intens de americani fie pe cale pasnica prin impunerea produselor, stilului de viata si in ultima faza a gandirii lor, fie pe calea armelor in acele zone in care popoarele respective sau liderii lor nu au dorit de bunavoie sa adopte acest stil de viata.

Si uite asa, pe nesimtite, aproape tot ce a construit omenirea in multe mii de ani prin individualitate a fost inlocuit, pasnic sau violent, de societatea de consum ca o noua religie mondiala cu apostoli proprii in care rolul lui Iisus Hristos (Mesia) este magnific jucat de Internet iar rolurile apostolilor sunt interpretate fara niciun cusur de Televiziune, Coca Cola, McDonald’s, Windows, Nike, iPhone, Mall-ul, etc...toate instrumente ale manipularii, indobitocirii si transformarii omenirii intr-o masa uriasa de zombi care au doar 2 obiective majore in toata viata lor de rahat...sa munceasca, deci sa produca, si sa consume...

O parte din acest scenariu a fost genial prevazut si descris de catre George Orwell in romanul “1984”, care reprezinta prin universalitatea sa una dintre cartile fundamentale ale omenirii (parerea mea) ...si nu exagerez deloc cand spun acest lucru.

In acea societate imaginata de Orwell, lumea era impartita in 2 mari categorii sociale: prima categorie era aceea a celor care erau inregimentati in societate si cu loc de munca iar o a doua categorie formata din oameni denumiti proli, era formata din indivizi la marginea societatii, tolerati, fara locuri de munca dispretuiti de prima categorie. Ceea ce este cel mai interesant este felul in care Sistemul, care il avea la baza ca si instrument de intimidare pe insusi Big Brother pe langa alte multe instrumente mult mai “lumesti”, practica exercitiul spalarii pe creier diferentiat pe cele 2 categorii sociale. Daca prima categorie era tinuta sub control prin frica, dezinformare, manipulare si intoxicare cea de a doua categorie, fiind orecum independenta de Sistem era tinuta sub control prin...Circ!! Acest Circ este interpretarea mea personala. Evident ca nu era vorba de clowni sau femei cu barba. Prolii erau tinuti sub control cu ce credeti? Citez din memorie: cu literatura pornografica si cu muzica melancolica de foarta proasta calitate realizata (culmea!!) cu ajutorul masinii de facut muzica! Nu vi se par cunoscute aceste lucruri?

De ce consider eu spalarea creierului ca fiind pericolul cel mai mare la care suntem supusi? Pentru ca toate celelalte enumerate mai sus sunt pericole palpabile care pot fi prevenite, limitate sau depasite. Spalarea creierului facuta prin metodele extrem de subtile si perverse de astazi nu poate fi inlaturata asa usor si va produce efecte pe termen foarte lung. In “1984” scopul spalarii creierului era controlul maselor, iar masele trebuiau sa devina uniforme pana la nivel de detaliu...cei care le compuneau trebuiau sa se imbrace, sa manance, sa vorbeasca, sa munceasca, sa se comporte identic cu modelul primit...in acest context exercitiul gandirii individuale dispare sau devine sport extrem, iar cei care inca mai pastreaza un dram de constienta sunt eliminati brutal si dati ca exemple de “dusmani ai societatii respective”.

Nu as vrea sa inchei acest articol fara dau citatul aproximativ al finalului, de data aceasta a filmului “1984”. Personajul central al romanului fusese arestat din cauza ca incalcase regulile societatii si iubise o femeie (atat la nivel de sentimente cat si fizic), acest lucru fiind interzis cu strictete. Dupa lungi perioade de tortura ingrozitoare si recluziune la care fusese supus, la final, tortionarul ii spune:
“Tortionar - Stii ca nu mai ai foarte mult timp...
Winston – Da, stiu...
Tortionar – Vrei sa ma intrebi ceva, acum la sfarsit?
Winston – Da, as vrea sa intreb ceva...
Tortionar – Ce anume?
Winston – Big Brother chiar exista?
Tortionar – Bineinteles ca exista! TU NU EXISTI... “

Infrastructura si nu numai...

Stiu ca este o tema pe care s-a vorbit si s-a scris enorm in ultimii ani. M-a determinat sa scriu acest articol faptul ca ma uit in acest moment la TV pe un canal de stiri si vad ca pe drumul spre mare coada de masini se intinde pe foarte multi km, dar cel mai mult m-a determinat sa scriu acest articol faptul ca suntem in 2009...in numai cateva luni de zile se implinesc 20 de ani de la evenimentele din 1989 (pe care unii inca le mai numesc, cu naivitate, Revolutie) si mi se pare ca suntem intr-o stare mai jalnica decat oricand.

Aproape toata lumea vorbeste in tara asta despre infrastructura referindu-se, destul de superficial, la drumuri nationale, autostrazi si poduri.Totusi infrastructura inseamna ceva mai mult decat atat. Nu doar infrastructura de conectare a oraselor Romaniei este subdezvoltata si ramasa in urma cu vreo 50-100 de ani fata de lumea civilizata spre care tindem, dar si infrastructura interna a oraselor este intr-o stare deplorabila.

Este suficient sa ne referim la Bucuresti si la infrastructura acestuia ca sa acoperim cam toata cazuistica in materie. Este adevarat, sunt orase de provincie (mai mici sau mai mari) unde situatia infrastructurii este chiar mai precara decat in Bucuresti, dar totusi parerea mea este ca Bucurestiul prin dimensiunile sale si a problemelor sale este mai mult decat reprezentativ la scara nationala.

Cand vine vorba de Bucuresti, cea mai mare parte dintre statistici sunt infioratoare pentru capitala celei de a 7-a tari ca si dimensiuni din UE. In Bucurestiul anului 2009 aproximativ 20% din drumurile secundare sunt inca de...PAMANT!! Da ati citit bine. Nu sunt nici macar pietruite. Este orasul in care nu exista apa curenta, canalizare sau gaze in cartierele periferice (ma refer aici la cartierele de case). Din pacate si aceste zone ale nimanui tot din orasul asta fac parte, iar oamenii care locuiesc in acele cartiere tot pentru Bucuresti platesc impozite si taxe, cu toate ca beneficiaza de un trai similar celui din secolul al XV-lea... Poate ca ar trebui sa se accepte odata pentru totdeauna ca orasul asta nu inseamna doar Calea Victoriei, Dorobanti si cele cateva mall-uri in care cocalarii si pitipoancele lor se simt ca pestii in apa.

Nu as vrea sa mai intru in detalii referitoare la modul cum s-a “dezvoltat” acest oras in ultimii ani. Hotia si haosul total au dominat si au reusit practic sa sufoce un oras deja foarte aglomerat. De ce se sufoca ascest oras ? Nu neaparat din cauza numarului de locuitori (oficial 2,2 milioane, neoficial peste 3 milioane), ci din cauza suprafetei mult prea mici raportata la numarul de locuitori si a dezvoltarii urbanistice lipsita de orice viziune pe termen lung.

Cam ce s-a schimbat in Bucuresti in ultimii 20 ani ? Pai din punct de vedere al infrastructurii rutiere, practic nimic. Folosim aceleasi sosele, bulevarde, strazi si alei de pe vremea lui Ceausescu care sunt fie carpite fie asfaltate la un numar de ani. Cel mai multe schimbari au venit din zona constructiilor civile atat pe segmentul rezidential cat si pe cel de office. Aceste schimbari s-au produs pe fondul demolarii si relocarii multor fabrici din Bucuresti (un gest firesc) pe amplasamentul carora au aparut blocuri cu foarte multe etaje...care nu au facut altceva decat sa creasca densitatea in acest oras. Nu trebuie uitate nici imobilele de birouri care au rasarit, pe locul unor case (unele monumente de arhitectura) ca ciupercile dupa ploaie, fix in zonele centrale si cele mai aglomerate ale orasului.

Deci populatia orasului a crescut, numarul masinilor a crescut exponential, numarul celor care fac naveta din zonele limitrofe orasului pentru a lucra sau studia pe timpul zilei a crescut foarte mult si toate acestea pe aceiasi infrastructura. Aceleasi drumuri, aceleasi intrari in Bucuresti, acelasi sisteme de transport in comun paralizat de traficul zilnic. Apropo de toate acestea, zilele trecute s-a consumat prin media o gluma de un prost gust absolut: cu foarte mult fast si agitatie au fost redenumite 8 statii de metrou (din care una nici macar nu exista fiind in stadiul de proiect!!)...si mi s-a facut foarte sila...mi s-a facut intr-atat de sila incat mi-am amintit ca acest metrou a fost construit practic in proportie de peste 95% din ceea ce este in prezent pe vremea odiosului, crudului si nemilosului dictator si tiran Nicolae Ceausescu..intr-un interval de atentie...20 de ani! Iar golanii astia nenorociti defilau printr-o gara de metrou (probabil pentru prima oara in viata lor) veseli si cu gurile pana la urechi clamand pe 15 televiziuni in paralel, realizarea extraordinara de a schimba numele a 8 gari de metrou!! Si totusi persista o intrebare in capul meu: oare in ce tara traim??? Este vis sau realitate?!?! Pana unde poate merge tupeul acestor derbedei si lepadaturi?

Incheind pe scurt capitolul Bucuresti (daca ar fi sa abordez punctual problemele de infrastructura ale acestui oras, probabil ca va trebui sa scriu o carte de cel putin 2.000 de pagini) putem sa extindem fara prea mari probleme acest model la scara nationala, situatia fiind aceiasi.

Faceam mai devremen comparatia ca pe vremea lui Ceausescu intr-un interval de 20 de ani s-a construit de la zero si aproape in totalitate metroul Bucurestean si ca in acelasi interval de timp animalele care se perinda pe la putere post 1989 au reusit doar sa redenumeasca 8 statii. Hai sa va mai dau un exemplu. Autostrada “Soarelui”. Cred ca putini dintre voi stiu ca planul initial si proiectul acestei autostrazi a fost facut pe la sfarsitul anilor ’80...deci tot pe vremea lui Ceausescu...insa toti stiti ca se construieste la aceasta autostrada de vreo 20 de ani si evident ca nu este finalizata. Mai sunt de facut vreo 75 de km!! Tot pentru comparatie trebuie mentionat ca piramida lui Kheops (cea mai mare din Egipt si din lume) a fost construita tot in...20 de ani...iar noi nu suntem in stare sa finalizam o amarata de sosea in plin camp !!(terenul nu prezinta niciun fel de dificultati).

Iar exemplele astea pot continua la nesfarsit. Tot zilele astea si tot dupa 20 de ani se vorbeste din-ce-in-ce mai mult despre resuscitarea Canalului Dunare-Marea Neagra-Bucuresti. Realizat si acesta pe vremea lui Ceausesc in proportie de peste 70-80% si abandonat dupa aceea.

As vrea sa inchei acest articol cu un foarte mare semn de intrebare.

In anul 1989 eu aveam aproape 14 ani...deci in niciun caz nu pot fi banuit de orientari ceausiste sau de nostalgie si nici de spalarea creierului in vreun fel. Dar nu pot sa nu remarc un lucru si nu pot sa nu va cer sa reflectati la acesta: Oameni buni, si dupa 20 de ani folosim in proportie de peste 95% infrastructura construita pe vremea regimului de trista amintire. Nu aveti senzatia ca si mine ca acesti 20 de ani, care fost incredibil de agitati, stresanti si apasatori pentru noi toti, au trecut degeaba? Ca nu am realizat practic nimic? Ca nu am facut nimic in plus? Nu aveti un sentiment ciudat cand va ganditi ca (o mare parte dintre voi) locuiti intr-un bloc ceausist, ati invatat intr-un liceu ceausist, mergeti pe drumuri ceausiste, va cazati la mare intr-un hotel ceausist? Ca practic in afara de McDonald’s, Coca Cola, televiziune prin cablu si in general tot ce este legat de societatea de consum nu s-a schimbat absolut nimic? Ca in doar 10-15 ani ne-am transformat intr-o simpla masa de consumatori lobotomizati care nu (mai) produce nimic?

Suna cumva trist? Ingrijorator? Nici pe departe...cu adevarat ingrijoratoare mi se pare intrebarea finala: Unde vom ajunge daca vom merge in continuare pe acest drum si in acest ritm? Cum va arata viitorul acestei natii?