Am putin timp liber. Imi aduc aminte ca nu prea mai sunt la curent cu ce se mai inampla pe lumea asta (mi-au reprosat-o colegii de serviciu :)). Ca atare iau o hotarare proasta. Deschid televizorul. Fac zapping. Pe absolut toate canalele romanesti sau de limba romana, cu cateva mici exceptii (cele de muzica, desene animate si teleshopping) sunt emisiuni politice. Aceeasi oameni politici si “analisti” se perinda cam pe la toate televiziunile. Latra aceleasi lucruri. Deodata, tocmai pentru ca este campanie electorala, orice eveniment cat de banal din viata candidatilor se transforma intr-un mare subiect de “dezbatere”. Adica emisiuni in care se vorbeste despre nimic.
Dupa ce dau o tura prin toate canalele, o iau de la inceput. Constat ca nu doar asa-zisele talk show-uri au fost confiscate de politic, dar si emisiunile de stiri, dar si emisiunile economice, dar si emisiunile de divertisment. Mi se perinda prin fata ochilor TVR1, Antena 1, B1 TV, Realitatea TV, Antena 3, Money Channel, etc, etc. Aceleasi personaje. Aceleasi fete. Aceleasi subiecte. Aceeasi moderatori. Aceleasi intrebari tampite. Aceleasi raspunsuri ipocrite. Aceleasi situatii cretine.
Domina plictiseala. Moderatorii sunt plictisiti. "Analistii" sunt plictisiti. Politicienii sunt plictisiti. Stiristii sunt plictisiti. Oamenii situati de partea cealalta a televizorului sunt ingrozitor de plictisiti. Au trecut 20 de ani. Nu se mai pune acelasi patos pentru politica. A disparut sangvinismul omului de rand. Televiziunile, tocmai din cauza excesului de circ prost, nu mai reusesc sa isterizeze masele. Masele sunt plictisite. In cele mai recente sondaje (nu ma refer la cele comandate politic cu intrebari despre candidati) oamenii de rand arata ca sunt mai preocupati ca oricand de ziua de maine. Sunt extrem de speriati de un posibil somaj, de cresterea preturilor de la 1 ianuarie, de faptul ca vine iarna, de costul intretinerii. Nu-i mai intereseaza asa de mult politica. Au obosit de atata galceava sterila, inepta, inutila.
Oare asta sa fi fost de fapt scopul actualei clase politice? Mai intai sa indobitoceasca acest popor, sa spele intensiv creierele, pentru ca apoi masele sa devina indiferente? Ca sa iasa tot mai putini la vot? Ca sa nu mai existe convulsii sociale si miscari de strada? Se pare ca da. Constitutia le permite acest lucru. Primul tur al alegerilor este oricum formal pentru primii clasati. Se stie ca decizia vine la al doilea tur. Nu mai conteaza ca ai fost votat de mai putin de o treime din populatia cu drept de vot. Este o ilegalitate legala. Esti legitimat oficial. In plus cu cat ies mai putini la vot, cu atat este mai usor sa-i cumperi. Cu atat te costa mai putin. Cu atat este efortul mai mic. Deci se pare ca daca asta le-a fost strategia, inseamna ca le-a iesit.
Va doresc plictiseala placuta in continuare!
Thursday, October 29, 2009
Sunday, October 25, 2009
Amintiri din Epoca de Aur (ultima parte)
Am fost azi la cinema si am vazut si ultima parte din trilogia “Amintiri din Epoca de Aur – Dragoste in timpul liber”. Spre deosebire de partea a doua care a fost formata din 4 scurt-metraje, aceasta a treia parte a fost formata numai din 3 si cel putin unul dintre filme a fost regizat de Mungiu.
Asa cum cred ca v-am obisnuti pana acum v-il recomand si pe acesta. Cu toate ca, dupa parerea mea nici povestile si nici realizarea acestora nu se mai ridica la nivelul partii a doua, merita totusi vazut.
Daca ar fi sa fiu critic cu Mungiu as putea spune ca este probabil cel mai slab film al lui de pana acum, dar e tanar si are suficient timp sa recupereze J))
Chiar daca titlul acestui articol face referire doar la filmul lui Mungiu, tot in acest weekend am vazut si ultimul film al lui Mircea Daneliuc. Filmul se numeste “Cele ce plutesc”. In cazul acestui film chiar nu as dori sa intru in amanunte si sa analizez povestea sau maniera in care a fost regizat. Cunosc bine filmele lui Daneliuc si as vrea ca el sa ramana in memoria mea in primul rand cu “Proba de microfon”, “Croaziera”, “Glissando” sau “Senatorul Melcilor”si cu greu in al doilea rand cu “Patul conjugal” si “Aceasta lehamite”, dar in niciun caz cu “Ambasadori cautam patrie” sau acest “Cele ce plutesc”. Vazandu-i “evolutia” prin intermediul filmelor facute dupa 1989, pot spune cu toata convingerea ca, din pacate, Mircea Daneliuc nu mai are nimic de spus in filmul romanesc. Si din pacate tot cam asa s-a intamplat si cu ceilalti regizori trecuti de o anumita varsta (Pita, Carmazan, Stere Gulea cu acea telenovela cinematografica “Weekend cu mama”, Saizescu, Sergiu Nicolaescu etc) care nu au stiut cand sa se opreasca si au insistat sa continue cu realizarea unor filme foarte proaste sau uneori chiar penibile, cu exceptia lui Lucian Pintilie.
A nu se intelege ca regizorii tineri, asa numitul “nou val”, au avut pana acum numai reusite...dar in orice caz reusitele lor au fost mult mai multe decat esecurile generatiei veteranilor cinematografului romanesc.
Nu am apucat inca sa vad “Francesca” regizat de Boby Paunescu, dar nu am sperante foarte mari legate de acest film.
Oricum ar fi va recomand in continuare sa mergeti la cinema la film romanesc. Fie ca sunt bune sau proaste, oricum consider ca e mai bine sa le vedem pe ale noastre decat toate mizeriile americane pline de efecte speciale, actori fabricati si cu bugete colosale.
Asa cum cred ca v-am obisnuti pana acum v-il recomand si pe acesta. Cu toate ca, dupa parerea mea nici povestile si nici realizarea acestora nu se mai ridica la nivelul partii a doua, merita totusi vazut.
Daca ar fi sa fiu critic cu Mungiu as putea spune ca este probabil cel mai slab film al lui de pana acum, dar e tanar si are suficient timp sa recupereze J))
Chiar daca titlul acestui articol face referire doar la filmul lui Mungiu, tot in acest weekend am vazut si ultimul film al lui Mircea Daneliuc. Filmul se numeste “Cele ce plutesc”. In cazul acestui film chiar nu as dori sa intru in amanunte si sa analizez povestea sau maniera in care a fost regizat. Cunosc bine filmele lui Daneliuc si as vrea ca el sa ramana in memoria mea in primul rand cu “Proba de microfon”, “Croaziera”, “Glissando” sau “Senatorul Melcilor”si cu greu in al doilea rand cu “Patul conjugal” si “Aceasta lehamite”, dar in niciun caz cu “Ambasadori cautam patrie” sau acest “Cele ce plutesc”. Vazandu-i “evolutia” prin intermediul filmelor facute dupa 1989, pot spune cu toata convingerea ca, din pacate, Mircea Daneliuc nu mai are nimic de spus in filmul romanesc. Si din pacate tot cam asa s-a intamplat si cu ceilalti regizori trecuti de o anumita varsta (Pita, Carmazan, Stere Gulea cu acea telenovela cinematografica “Weekend cu mama”, Saizescu, Sergiu Nicolaescu etc) care nu au stiut cand sa se opreasca si au insistat sa continue cu realizarea unor filme foarte proaste sau uneori chiar penibile, cu exceptia lui Lucian Pintilie.
A nu se intelege ca regizorii tineri, asa numitul “nou val”, au avut pana acum numai reusite...dar in orice caz reusitele lor au fost mult mai multe decat esecurile generatiei veteranilor cinematografului romanesc.
Nu am apucat inca sa vad “Francesca” regizat de Boby Paunescu, dar nu am sperante foarte mari legate de acest film.
Oricum ar fi va recomand in continuare sa mergeti la cinema la film romanesc. Fie ca sunt bune sau proaste, oricum consider ca e mai bine sa le vedem pe ale noastre decat toate mizeriile americane pline de efecte speciale, actori fabricati si cu bugete colosale.
Wednesday, October 21, 2009
Balet prost (endless)
Si au mai trecut vreo 2 saptamani extrem de tensionate din punct de vedere al politicii interne.
Saptamani in care Guvernul marioneta Boc a fost (cica) demis de Parlamentul democratic ales al Romaniei. A crezut cineva vreun moment ca asta va fi capatul circului electoral din acest an? Gresit!! De abia dupa acest moment a inceput baletul...un balet prost prin care 22 de milioane de spectatori ar trebui sa fie convinsi de o mana de balerine trecute de mult de varsta inocentei cum ca sunt martorii unui spectacol de exceptie, iar la sfarsit ar trebui sa-i rasplateasca pe artisti cu aplauzele binemeritate (a se citi voturi)... In realitate, orchestra canta fals iar balerinele “scartaie” din toate incheieturile... chiar daca au mai interpretat si in alte randuri acest balet, parca pe vremuri (cel putin asa cred ei) le iesea mai bine...intre timp s-a mai schimbat si decorul si parca si spectatorii nu mai sunt chiar asa de usor de prostit...ba unii sunt chiar scarbiti de spectacol pentru ca l-au vazut de prea multe ori in ultimii 20 de ani...
De ce au devenit oamenii atat de scarbiti de acest balet prost? Pentru ca regizorul sau, care interpreteaza si rolul principal, spre deosebire de predecesorii sai a ales sa imbrace cat poate de sumar aceste balerine trecute si harsite, iar oamenilor nu le place ce vad la fiecare salt, fandare sau pirueta…au cazut toate barierele si inhibitiile actorilor iar spectacolul a devenit practic obscen. Aproape toti spectatorii isi dau coate si isi vorbesc in soapta... “– Vai, dar ce se intampla? Dar cum este posibil asa ceva? Cu totii suntem de acord ca si in versiunile anterioare ale spectacolului au existat scene cu o anumita doza de indecenta, dar acum se face totul pe fata...sub ochii oamenilor... Suntem cu totii de acord ca nu mai exista nicio urma de respect la adresa spectatorului...si mai au si pretentia sa ii aplaudam la sfarsit...”
Din pacate putini au fost spectatorii care si-au dat seama ca de mult timp actorii nu mai interpretau baletul pentru public...ci doar pentru ei insisi...putini si-au dat seama ca indiferent de cat de proasta ar fi punerea in scena sau interpretarea, actorii vor merge oricum pana la capat...pentru ca stiu ca spectatorii nu au incotro si platesc biletul la acest spectacol cu caracter obligatoriu...chiar daca in sala e frig, e intuneric si multi dintre spectatori nu au mancat, cu toate ca la bufetul din hol gasesti tot ce vrei, preturile sunt prea mari pentru multi dintre ei...si atunci le ramane doar baletul.
Si ce daca mai sunt cativa spectatori care mormaie sau chiar huiduie prestatia lamentabila? Spectacolul merge mai departe cu orice pret! Regizorul nu este dispus la concesii...s-a luptat prea mult ca sa ajunga acolo, deci nu poate renunta asa de usor... ar fi in stare sa modifice chiar si partitura oficiala doar pentru ca personajul principal (interpretat tot de el) sa-si poata zdrobi atat adversarii reali cat si pe cei imaginari...doar ca sa conduca...transformandu-se dintr-o lebada aparenta si neverosimila, intr-un tiran veritabil.
O parte a publicului spectator, formata din oameni cu memoria inca activa si cativa neuroni in stare de functionare, constientizeaza destul de repede ca ceea ce era scris pe afisul spectacolului si in campania publicitara si ceea ce se petrece pe scena, nu mai are nicio legatura...mai rau este faptul ca evolutia “actiunii” nu prevesteste nimic bun...si atunci orice spectator de bun simt se intreaba firesc: “Ce ar trebui sa fac? Sa ma ridic si sa plec la pauza la un alt balet mai civilizat? Hmmm ar fi o idee...Sa mai astept ca poate m-am inselat iar lucrurile vor lua pana la final o turnura fericita? Nu ai cum sa fii sigur...Sa ma duc pe unul din locurile libere din ultimul rand si sa trag un pui de somn? Pai n-am facut nimic..Sa vorbesc cu cativa spectatori din jurul meu si sa invadam scena intr-un mod organizat cu scopul de a inlocui pasnic regizorul si actorul principal? Putin probabil...spectatorii sunt fie obositi, suparati si scarbiti, fie au tot ce le trebuie si sunt indiferenti”.
Sa le fi ramas spectatorilor doar 2 optiuni reale? Fie pleaca, fie intra in indiferenta? Am irosit 20 de ani ca sa ajungem in acelasi punct? Ca sa ne dorim acelasi lucru? Ca sa avem aceleasi optiuni? Din pacate, se pare ca da...
Saptamani in care Guvernul marioneta Boc a fost (cica) demis de Parlamentul democratic ales al Romaniei. A crezut cineva vreun moment ca asta va fi capatul circului electoral din acest an? Gresit!! De abia dupa acest moment a inceput baletul...un balet prost prin care 22 de milioane de spectatori ar trebui sa fie convinsi de o mana de balerine trecute de mult de varsta inocentei cum ca sunt martorii unui spectacol de exceptie, iar la sfarsit ar trebui sa-i rasplateasca pe artisti cu aplauzele binemeritate (a se citi voturi)... In realitate, orchestra canta fals iar balerinele “scartaie” din toate incheieturile... chiar daca au mai interpretat si in alte randuri acest balet, parca pe vremuri (cel putin asa cred ei) le iesea mai bine...intre timp s-a mai schimbat si decorul si parca si spectatorii nu mai sunt chiar asa de usor de prostit...ba unii sunt chiar scarbiti de spectacol pentru ca l-au vazut de prea multe ori in ultimii 20 de ani...
De ce au devenit oamenii atat de scarbiti de acest balet prost? Pentru ca regizorul sau, care interpreteaza si rolul principal, spre deosebire de predecesorii sai a ales sa imbrace cat poate de sumar aceste balerine trecute si harsite, iar oamenilor nu le place ce vad la fiecare salt, fandare sau pirueta…au cazut toate barierele si inhibitiile actorilor iar spectacolul a devenit practic obscen. Aproape toti spectatorii isi dau coate si isi vorbesc in soapta... “– Vai, dar ce se intampla? Dar cum este posibil asa ceva? Cu totii suntem de acord ca si in versiunile anterioare ale spectacolului au existat scene cu o anumita doza de indecenta, dar acum se face totul pe fata...sub ochii oamenilor... Suntem cu totii de acord ca nu mai exista nicio urma de respect la adresa spectatorului...si mai au si pretentia sa ii aplaudam la sfarsit...”
Din pacate putini au fost spectatorii care si-au dat seama ca de mult timp actorii nu mai interpretau baletul pentru public...ci doar pentru ei insisi...putini si-au dat seama ca indiferent de cat de proasta ar fi punerea in scena sau interpretarea, actorii vor merge oricum pana la capat...pentru ca stiu ca spectatorii nu au incotro si platesc biletul la acest spectacol cu caracter obligatoriu...chiar daca in sala e frig, e intuneric si multi dintre spectatori nu au mancat, cu toate ca la bufetul din hol gasesti tot ce vrei, preturile sunt prea mari pentru multi dintre ei...si atunci le ramane doar baletul.
Si ce daca mai sunt cativa spectatori care mormaie sau chiar huiduie prestatia lamentabila? Spectacolul merge mai departe cu orice pret! Regizorul nu este dispus la concesii...s-a luptat prea mult ca sa ajunga acolo, deci nu poate renunta asa de usor... ar fi in stare sa modifice chiar si partitura oficiala doar pentru ca personajul principal (interpretat tot de el) sa-si poata zdrobi atat adversarii reali cat si pe cei imaginari...doar ca sa conduca...transformandu-se dintr-o lebada aparenta si neverosimila, intr-un tiran veritabil.
O parte a publicului spectator, formata din oameni cu memoria inca activa si cativa neuroni in stare de functionare, constientizeaza destul de repede ca ceea ce era scris pe afisul spectacolului si in campania publicitara si ceea ce se petrece pe scena, nu mai are nicio legatura...mai rau este faptul ca evolutia “actiunii” nu prevesteste nimic bun...si atunci orice spectator de bun simt se intreaba firesc: “Ce ar trebui sa fac? Sa ma ridic si sa plec la pauza la un alt balet mai civilizat? Hmmm ar fi o idee...Sa mai astept ca poate m-am inselat iar lucrurile vor lua pana la final o turnura fericita? Nu ai cum sa fii sigur...Sa ma duc pe unul din locurile libere din ultimul rand si sa trag un pui de somn? Pai n-am facut nimic..Sa vorbesc cu cativa spectatori din jurul meu si sa invadam scena intr-un mod organizat cu scopul de a inlocui pasnic regizorul si actorul principal? Putin probabil...spectatorii sunt fie obositi, suparati si scarbiti, fie au tot ce le trebuie si sunt indiferenti”.
Sa le fi ramas spectatorilor doar 2 optiuni reale? Fie pleaca, fie intra in indiferenta? Am irosit 20 de ani ca sa ajungem in acelasi punct? Ca sa ne dorim acelasi lucru? Ca sa avem aceleasi optiuni? Din pacate, se pare ca da...
Tuesday, October 13, 2009
Se poate mai rau
De cand ma stiu pe lumea asta, nu am auzit in familie, de la prieteni, colegi sau cunoscuti decat lamentari despre cat de rau ne este noua in tara asta si despre cat de bine este la altii...si totusi de fiecare data, dupa accesele acestea de deprimare, fiecare incheia ideea/fraza/discutia cu un “oricum mai rau de atat nu se poate”.
Mi-am dat seama de-a lungul ultimilor 20 de ani ca “oricum mai rau de atat nu se poate” nu este o simpla propozitie goala de continut, ci o stare de spirit…mi-am mai dat seama ca suntem de fapt oamenii extremelor: fie excesiv de deprimati/pesimisti, fie de un optimism exaltat care nu are nimic la baza.
Si totusi vremurile pe care le traim de 20 de ani (nici macar nu vreau sa ma mai refer la perioada de dinainte de 1989) ne-a demonstrat de fiecare data, ca o imensa ironie a sortii ca optimismul nostru exaltat, in anumite momente, nu isi are rostul…s-a putut de fiecare data sa fie mult mai rau…
Cu totii ne aducem aminte, mai clar sau mai estompat, momente din acesti 20 ani. Cu toate ca am fost singura tara din blocul comunist care si-a incheiat socotelile cu comunismul prin violenta si sange si am crezut la acel moment ca am taiat raul de la radacina, in anii care au urmat asa-zisei revolutii, viata ne-a demonstrat prin mineriade succesive, semi-lovituri de stat, incidente interetnice teribile ca raul nu trecuse nici pe departe...ca se poate sa fie si mai rau...
Cu toate ca tara traise aproape 45 de ani de comunism din care primii 20 cu adevarat stalinisti in care toata lumea visa cu ochii deschisi la capitalism si ii astepta pe americani, in primii ani de dupa 1989 aproximativ 90% din populatia Romaniei a votat cu Iliescu alegand “linistea” si protectia sociala impotriva capitalismului salbatic fara sa “ne vindem tara”...adica nici macar nu am avut curajul sa incercam sa facem ceva la care visam de zeci de ani si am preferat asa-zisul confort al unui socialism spoit in culori tipatoare care trebuia sa dea impresia de capitalism.
Iar cand presiunea saraciei a fost atat de mare incat nu am mai suportat surogatul de capitalism oferit de Iliescu si gasca lui ce am facut? Am fost capabili sa producem un nou curent politic capabil sa scoata tara din mizerie? Nu. Nu am avut timp de asa ceva...dar a fost mult mai simplu sa votam impotriva lui Iliescu si nu pentru Conventia Democrata...iar dupa 4 ani am fost si mai dezamagiti...se putuse sa fie chiar mai rau decat pe timpul lui Iliescu.
Din 2000 si pana in 2008, pe fondul negocierilor cu NATO si UE cand se stia destul de clar ca vom adera la aceste 2 organizatii, economia a inceput sa se decupleze de politic. A fost perioada in care nivelul de trai a crescut accelerat (chiar daca uneori nu ne dam seama de acest lucru), s-au deschis granitele tarii si am exportat somerii ca si forta de munca activa in UE, etc. Numai ca politicul nu a tinut nicicum pasul cu economia...si asa s-a facut ca in realitate “prosperitatea” economica a fost asigurata in cea mai mare parte din banii veniti din afara tarii: fie ca investitii directe facute de companii straine, fie de banii “capsunarilor” trimisi familiilor lor. Guvernele care s-au succedat la conducerea tarii din 2000 incoace nu au avut niciun merit in privinta cresterii economice sau a nivelului de trai. De fiecare data, fiecare Guvern a reusit sa demonstreze ca poate fi mai incompetent decat Guvernul anterior, mai corupt, mai lipsit de viziune...pe scurt, de fiecare data s-a putut sa fie mai rau.
Revin de fiecare data si la modelul Bucurestiului care poate fi extrapolat cu usurinta la nivelul intregii tari. Istoria ultimilor 20 de ani pentru Bucuresti, este din punctul meu de vedere, una neagra. Nu numai ca nu s-a mai construit practic nimic din banul public, ca avem aceleasi gradinite, scoli, spitale, drumuri, parcuri, linii de metrou de pe vremea lui Ceausescu, dar mai mult decat atat disconfortul de a trai in Bucuresti a crescut exponential in ultimii 10 ani. Cu totii am rasuflat usurati dupa 1990 in Bucuresti...murise tiranul...se oprisera demolarile masive...orasul putea in sfarsit sa-si traga respiratia, sa renasca. Si totusi mai mult de 10 ani dupa 1990 autoritatile locale nu au fost in stare sa finalizeze blocurile (aflate in stare de structura de rezistenta) incepute atunci...si totusi si in acest moment rechinii imobiliari demoleaza intr-o veselie case vechi (unele monumente istorice) pe locul carora ridica imobile de birouri cu 10, 20 de etaje in zone de case...dar nimeni nu mai tresalta la aceste lucruri...
Imi aduc aminte cand a fost demolata biserica Sfanta Vineri din ordinul personal al lui Ceausescu...nu existau televiziuni, internet sau alte canale media pe vremea aceea, dar vestea a facut inconjurul orasului...in doar cateva zile nu cred ca mai exista vreun locuitor al Bucurestiului care sa nu fi auzit si sa nu se fi indignat de aceasta masura. In prezent avem zeci de televiziuni, ziare, pagini de internet, care nu fac decat sa spele creierul 24 de ore din 24, si totusi nimeni nu mai afla si nici nu se mai indigneaza ca acum cativa ani a fost demolata fosta scoala de baieti de pe Mantuleasa (unde a invatat si Eliade) sau ca centrul istoric al Bucurestiului se autodistruge zilnic intr-o nepasare generala...deci din nou se poate si mai rau...
Numai daca aruncam o privire la cei care au condus destinele Bucurestiului din functia de primar general in ultimii ani, ne putem face o impresie destul de completa. Despre Ciurel, Halaicu si Lis nu am sa spun nimic...au fost niste simple forme fara fond, niste incompetenti adevarati. Un punct de cotitura a fost insa “domnia” lui Basescu. Vocalul Basescu, energicul Basescu, luptatorul Basescu, in urma caruia (in mai mult de 4 ani) nu a ramas decat o singura masura de retinut: demolarea chioscurilor. Cosmetica. Nu-i nimic am zis...nu au fost bani, vremuri grele dar a venit Videanu. Baiat tanar, finut, cu spirit antreprenorial, a ramas dupa 4 ani de mandat in memoria bucurestenilor doar prin schimbarea bordurilor si reasfaltarea bulevardelor principale. Deci cosmetica cum ar veni. Ok, dar am scapat de mafiot si am adus Primar un fost chirurg...pe Oprescu care dupa mai bine de 1 an de mandat isi poate trece la capitolul realizari nimic + revitalizarea catorva scuaruri si spatii verzi. Adica din nou cosmetica...hmmm...se pare ca din nou se poate mai rau...
Cred ca am dat suficiente exemple in acest articol ca sa putem identifica cu precizie faptul ca avem o problema. Si anume faptul ca ne punem sperante desarte intr-o clasa politica formata in majoritatea ei covarsitoare din oameni incompetenti dar foarte smecheri. Aceasta speranta de forma lui “oricum, nu se poate mai rau de atat” ne conduce de fiecare data la deziluzii si deceptii si la a recunoaste printre dinti ca ne-am mai pacalit inca o data si ca totusi se poate mai rau.
Care ar fi atunci solutia? Acum mai mult de 150 de ani niste oameni vizionari au inteles fibra acestui popor si au avut ideea geniala de a aduce pe tronul Romaniei un print strain. Si a fost probabil cea mai inteligenta decizie luata vreodata in aceasta tara deoarece s-a dovedit cu varf si indesat ca in mai putin de 100 de ani, Romania recuperase considerabil decalajul enorm pe care il avea in fata lumii civilizate. Evident ca o astfel de solutie in acest moment nu mai este posibila. Acum solutiile nu mai pot veni decat din interior. Singura speranta pentru viitorul Romaniei sta in societatea civila...acolo (inca) mai pot fi gasiti oameni morali, inteligenti, culti, scoliti, integri care pot oferi o alternativa acestei clase politice...acesta este terenul fertil pe care va trebui sa lucram foarte-foarte intens in urmatorii ani. Nu va fi un proces scurt si nici usor, dar asa cum spune un vechi proverb: “Un drum de 1.000 de pasi incepe intotdeauna cu primul pas”.
Constat cu bucurie de un timp incoace ca tot mai multe voci incep sa se faca auzite, ca din-ce-in-ce mai multe bloguri si portaluri de opinie apar, ca incepem sa ne cunoastem intre noi cei care gandim la fel si care vrem un viitor mai bun pentru tara asta. Chiar daca ne-au trebuit 20 de ani, totusi este un inceput bun... este mai mult decat nimic...si mai cred ca ar trebui cu totii sa depasim aceste bariere artificiale ale pesimismului si optimismului si sa devenim cat se poate de realisti. Sa deschidem ochii si sa vedem realitatea in care traim...doar asa putem sa incepem constructia unor modele viabile.
Mi-am dat seama de-a lungul ultimilor 20 de ani ca “oricum mai rau de atat nu se poate” nu este o simpla propozitie goala de continut, ci o stare de spirit…mi-am mai dat seama ca suntem de fapt oamenii extremelor: fie excesiv de deprimati/pesimisti, fie de un optimism exaltat care nu are nimic la baza.
Si totusi vremurile pe care le traim de 20 de ani (nici macar nu vreau sa ma mai refer la perioada de dinainte de 1989) ne-a demonstrat de fiecare data, ca o imensa ironie a sortii ca optimismul nostru exaltat, in anumite momente, nu isi are rostul…s-a putut de fiecare data sa fie mult mai rau…
Cu totii ne aducem aminte, mai clar sau mai estompat, momente din acesti 20 ani. Cu toate ca am fost singura tara din blocul comunist care si-a incheiat socotelile cu comunismul prin violenta si sange si am crezut la acel moment ca am taiat raul de la radacina, in anii care au urmat asa-zisei revolutii, viata ne-a demonstrat prin mineriade succesive, semi-lovituri de stat, incidente interetnice teribile ca raul nu trecuse nici pe departe...ca se poate sa fie si mai rau...
Cu toate ca tara traise aproape 45 de ani de comunism din care primii 20 cu adevarat stalinisti in care toata lumea visa cu ochii deschisi la capitalism si ii astepta pe americani, in primii ani de dupa 1989 aproximativ 90% din populatia Romaniei a votat cu Iliescu alegand “linistea” si protectia sociala impotriva capitalismului salbatic fara sa “ne vindem tara”...adica nici macar nu am avut curajul sa incercam sa facem ceva la care visam de zeci de ani si am preferat asa-zisul confort al unui socialism spoit in culori tipatoare care trebuia sa dea impresia de capitalism.
Iar cand presiunea saraciei a fost atat de mare incat nu am mai suportat surogatul de capitalism oferit de Iliescu si gasca lui ce am facut? Am fost capabili sa producem un nou curent politic capabil sa scoata tara din mizerie? Nu. Nu am avut timp de asa ceva...dar a fost mult mai simplu sa votam impotriva lui Iliescu si nu pentru Conventia Democrata...iar dupa 4 ani am fost si mai dezamagiti...se putuse sa fie chiar mai rau decat pe timpul lui Iliescu.
Din 2000 si pana in 2008, pe fondul negocierilor cu NATO si UE cand se stia destul de clar ca vom adera la aceste 2 organizatii, economia a inceput sa se decupleze de politic. A fost perioada in care nivelul de trai a crescut accelerat (chiar daca uneori nu ne dam seama de acest lucru), s-au deschis granitele tarii si am exportat somerii ca si forta de munca activa in UE, etc. Numai ca politicul nu a tinut nicicum pasul cu economia...si asa s-a facut ca in realitate “prosperitatea” economica a fost asigurata in cea mai mare parte din banii veniti din afara tarii: fie ca investitii directe facute de companii straine, fie de banii “capsunarilor” trimisi familiilor lor. Guvernele care s-au succedat la conducerea tarii din 2000 incoace nu au avut niciun merit in privinta cresterii economice sau a nivelului de trai. De fiecare data, fiecare Guvern a reusit sa demonstreze ca poate fi mai incompetent decat Guvernul anterior, mai corupt, mai lipsit de viziune...pe scurt, de fiecare data s-a putut sa fie mai rau.
Revin de fiecare data si la modelul Bucurestiului care poate fi extrapolat cu usurinta la nivelul intregii tari. Istoria ultimilor 20 de ani pentru Bucuresti, este din punctul meu de vedere, una neagra. Nu numai ca nu s-a mai construit practic nimic din banul public, ca avem aceleasi gradinite, scoli, spitale, drumuri, parcuri, linii de metrou de pe vremea lui Ceausescu, dar mai mult decat atat disconfortul de a trai in Bucuresti a crescut exponential in ultimii 10 ani. Cu totii am rasuflat usurati dupa 1990 in Bucuresti...murise tiranul...se oprisera demolarile masive...orasul putea in sfarsit sa-si traga respiratia, sa renasca. Si totusi mai mult de 10 ani dupa 1990 autoritatile locale nu au fost in stare sa finalizeze blocurile (aflate in stare de structura de rezistenta) incepute atunci...si totusi si in acest moment rechinii imobiliari demoleaza intr-o veselie case vechi (unele monumente istorice) pe locul carora ridica imobile de birouri cu 10, 20 de etaje in zone de case...dar nimeni nu mai tresalta la aceste lucruri...
Imi aduc aminte cand a fost demolata biserica Sfanta Vineri din ordinul personal al lui Ceausescu...nu existau televiziuni, internet sau alte canale media pe vremea aceea, dar vestea a facut inconjurul orasului...in doar cateva zile nu cred ca mai exista vreun locuitor al Bucurestiului care sa nu fi auzit si sa nu se fi indignat de aceasta masura. In prezent avem zeci de televiziuni, ziare, pagini de internet, care nu fac decat sa spele creierul 24 de ore din 24, si totusi nimeni nu mai afla si nici nu se mai indigneaza ca acum cativa ani a fost demolata fosta scoala de baieti de pe Mantuleasa (unde a invatat si Eliade) sau ca centrul istoric al Bucurestiului se autodistruge zilnic intr-o nepasare generala...deci din nou se poate si mai rau...
Numai daca aruncam o privire la cei care au condus destinele Bucurestiului din functia de primar general in ultimii ani, ne putem face o impresie destul de completa. Despre Ciurel, Halaicu si Lis nu am sa spun nimic...au fost niste simple forme fara fond, niste incompetenti adevarati. Un punct de cotitura a fost insa “domnia” lui Basescu. Vocalul Basescu, energicul Basescu, luptatorul Basescu, in urma caruia (in mai mult de 4 ani) nu a ramas decat o singura masura de retinut: demolarea chioscurilor. Cosmetica. Nu-i nimic am zis...nu au fost bani, vremuri grele dar a venit Videanu. Baiat tanar, finut, cu spirit antreprenorial, a ramas dupa 4 ani de mandat in memoria bucurestenilor doar prin schimbarea bordurilor si reasfaltarea bulevardelor principale. Deci cosmetica cum ar veni. Ok, dar am scapat de mafiot si am adus Primar un fost chirurg...pe Oprescu care dupa mai bine de 1 an de mandat isi poate trece la capitolul realizari nimic + revitalizarea catorva scuaruri si spatii verzi. Adica din nou cosmetica...hmmm...se pare ca din nou se poate mai rau...
Cred ca am dat suficiente exemple in acest articol ca sa putem identifica cu precizie faptul ca avem o problema. Si anume faptul ca ne punem sperante desarte intr-o clasa politica formata in majoritatea ei covarsitoare din oameni incompetenti dar foarte smecheri. Aceasta speranta de forma lui “oricum, nu se poate mai rau de atat” ne conduce de fiecare data la deziluzii si deceptii si la a recunoaste printre dinti ca ne-am mai pacalit inca o data si ca totusi se poate mai rau.
Care ar fi atunci solutia? Acum mai mult de 150 de ani niste oameni vizionari au inteles fibra acestui popor si au avut ideea geniala de a aduce pe tronul Romaniei un print strain. Si a fost probabil cea mai inteligenta decizie luata vreodata in aceasta tara deoarece s-a dovedit cu varf si indesat ca in mai putin de 100 de ani, Romania recuperase considerabil decalajul enorm pe care il avea in fata lumii civilizate. Evident ca o astfel de solutie in acest moment nu mai este posibila. Acum solutiile nu mai pot veni decat din interior. Singura speranta pentru viitorul Romaniei sta in societatea civila...acolo (inca) mai pot fi gasiti oameni morali, inteligenti, culti, scoliti, integri care pot oferi o alternativa acestei clase politice...acesta este terenul fertil pe care va trebui sa lucram foarte-foarte intens in urmatorii ani. Nu va fi un proces scurt si nici usor, dar asa cum spune un vechi proverb: “Un drum de 1.000 de pasi incepe intotdeauna cu primul pas”.
Constat cu bucurie de un timp incoace ca tot mai multe voci incep sa se faca auzite, ca din-ce-in-ce mai multe bloguri si portaluri de opinie apar, ca incepem sa ne cunoastem intre noi cei care gandim la fel si care vrem un viitor mai bun pentru tara asta. Chiar daca ne-au trebuit 20 de ani, totusi este un inceput bun... este mai mult decat nimic...si mai cred ca ar trebui cu totii sa depasim aceste bariere artificiale ale pesimismului si optimismului si sa devenim cat se poate de realisti. Sa deschidem ochii si sa vedem realitatea in care traim...doar asa putem sa incepem constructia unor modele viabile.
Saturday, October 10, 2009
Impresii de calatorie
S-a intamplat destul de brusc…fara prea multe planuri si pregatiri si s-a conturat ceva mai clar in urma a 2-3 discutii telefonice nu prea lungi… Astfel, impreuna cu un prieten vechi de drumetii, am hotarat sa mergem vreo 8-9 zile prin fosta Yugoslavie.
Cum am spus si mai sus, planul nu a fost prea clar si nici foarte exact, dar dorinta noastra de calatorie a fost mare. A fost atat de mare incat in 8 zile am facut 3.000 de km cu masina si am trecut prin 5 tari (inclusiv Romania) –Serbia, Bosnia Hertegovina, Croatia si Muntenegru. Poate ca numarul de km nu vi se pare prea mare...va asigur ca este obositor si ca am condus foarte-foarte mult pentru nu am avut parte de autostrazi iar drumurile pe care am ales sa mergem au fost foarte complicate (am avut bucati legate de peste 100 km numai in serpentine prin munti).
Nu mi-am propus sa fac un jurnal de calatorie...as avea foarte-foarte multe lucruri de spus despre locurile, oamenii si obiceiurile lor, drumurile si orasele pe care le-am intalnit in cele 4 tari. Au fost experiente extrem de interesante (palpitante pe alocuri) care au facut ca cele 8 zile sa se transforme intr-o calatorie foarte reusita. Pentru exemplificare atasez cateva din cele 650 de poze facute in timpul sejurului :))
BELGRAD (Serbia)
Oras cosmopolit, extrem de aglomerat si zgomotos, dar viu. Locul unde Sava se intalneste cu Dunarea... Fotografia este facuta din cetate.
Cum am spus si mai sus, planul nu a fost prea clar si nici foarte exact, dar dorinta noastra de calatorie a fost mare. A fost atat de mare incat in 8 zile am facut 3.000 de km cu masina si am trecut prin 5 tari (inclusiv Romania) –Serbia, Bosnia Hertegovina, Croatia si Muntenegru. Poate ca numarul de km nu vi se pare prea mare...va asigur ca este obositor si ca am condus foarte-foarte mult pentru nu am avut parte de autostrazi iar drumurile pe care am ales sa mergem au fost foarte complicate (am avut bucati legate de peste 100 km numai in serpentine prin munti).
Nu mi-am propus sa fac un jurnal de calatorie...as avea foarte-foarte multe lucruri de spus despre locurile, oamenii si obiceiurile lor, drumurile si orasele pe care le-am intalnit in cele 4 tari. Au fost experiente extrem de interesante (palpitante pe alocuri) care au facut ca cele 8 zile sa se transforme intr-o calatorie foarte reusita. Pentru exemplificare atasez cateva din cele 650 de poze facute in timpul sejurului :))
BELGRAD (Serbia)
Oras cosmopolit, extrem de aglomerat si zgomotos, dar viu. Locul unde Sava se intalneste cu Dunarea... Fotografia este facuta din cetate.
Orasul vechi (cetatea)
Zona centrala (pietonala) a orasului. Este o zona foarte animata plina de restaurante, terase si magazine de suveniruri.
Parlamentul Serbiei
Urmele razboiului...la aproape 10 ani, toate constructiile care au fost bombardate de americani au ramas in aceeasi stare, sarbii vrand sa pastreze vie in memorie agresiunea produsa asupra lor. Mai mult, toate aceste cladiri sunt iluminate puternic si pe timpul noptii...un fel de muzeu in aer liber, un repros tacut la adresa agresorilor...
...si urmele rachetelor...
...si alte urme ale rachetelor...
Bosnia-Herzegovina
Tara destul de ramasa in urma, al carei relief este dominat aproape in totalitate de munti. In acelasi timp, prin aceasta tara am parcurs numarul cel mai mare de km si am admirat locuri de o salbaticie si de o izolare extraordinare. Si foarte multe tuneluri...
Dubrovnik
Oras-cetate amplasat pe coasta dalmata a Marii Adriatice. Diferentele de dezvoltare economica comparativ cu Bosnia sunt mai mult decat evidente.
Orasul vechi (cetatea) si in spate orasul nou.
Strada principala (Radun) din orasul vechi
Aceeasi strada principala (Radun) vazuta in sensul opus
Strazi perpedinculare pe strada principala (Radun) in interiorul orasului vechi (cetatii). Toate aceste strazi sunt intesate de constructii din piatra cu baruri, restaurante si terase la parter si cu pensiuni la etajele superioare.
Marina orasului Dubrovnik
Portul Dubrovnik este locul unde acosteaza pacheboturi imense din care coboara mii de turisti sa viziteze orasul vechi.
Orasul nou. Hoteluri, pensiuni si un peisaj de vis...
...si limpezimea Adriaticii...
Muntenegru
Tara desprinsa de curand, pe cale pasnica (prin referendum) de Serbia. Este o tara cu relief aproape exclusiv muntos (ca si Bosnia) numai ca pe malul Adriaticii.
Risan. Frumusetea absoluta a Adriaticii in Golful Kotor.
Orasul si cetatea Kotor. Asemanarea cu Dubrovnikul este foarte mare...dimensiunile sunt cu totul altele, Kotor-ul fiind mult mai mic.
Budvar. Este urmatoarea statiune turistica la Adriatica si la iesirea din Golful Kotor.
Muntele, plaja si Adriatica... Cu toate ca era prima saptamana a lui Octombrie, am prins o zi cu aproape 30 de grade... :))
Si aceasta statiune a aparut tot de la o cetate medievala care constituie astazi centrul vechi al orasului.
Pe drumul de intoarcere spre Dubrovnik mai facem un popas intr-o alta localitate amplasata chiar pe malul Adriaticii.
Singurul oras important prin care am trecut si in care nu am facut fotografii a fost Sarajevo. Nu mi-a placut deloc acest oras, care mi-a amintit foarte mult si de orasele noastre comuniste. Un oras plin de blocuri, foarte-foarte aglomerat dar in acelasi timp foarte sters, tern, prafuit...
Subscribe to:
Posts (Atom)
