...continuare
Un alt program prin care Guvernul declara ca doreste sa relanseze economia nationala este acela al investiilor in infrastructura, aici intrand constructia de autostrazi si refacerea retelei de drumuri nationale, refacerea retelei de cai ferate si multe altele. Si acest program suna minunat pe hartie si tot datorita faptului ca adreseaza zona constructiilor cu tot cu integrarea acestei industrii pe orizontala. Numai ca astfel de declaratii, ca se vor face 1.000 de km de autostrada in 4 ani ca apoi sa se revina la un numar de aproximativ 850 de km tot in 4 ani sunt cel putin gratuite, daca nu iresponsabile. Cel putin anul acesta, se pare ca nici macar acei 42 de km din unul dintre tronsoanele autostrazii Transilvania nu vor fi gata. Nemaivorbind de faptul ca in 20 de ani “am reusit” incredibila performanta sa construim in total vreo 150 km de autostrada...
Un al treilea program ar fi acela al reabilitarii termice a tututor blocurilor ceausiste. Si acesta este un proiect gigant, la scara nationala. Proiect care ar putea da de lucru unui numar imens de firme locale de constructii si deci a unui numar foarte mare de oameni. Numai ca, si prin acest lucru se vede de fapt potenta si competenta acestui Guvern, cu toate ca suntem la jumatatea anului, nu s-a reusit pana in prezent decat alocarea unor sume mai mult decat modeste la nivel national. Este vorba, daca am inteles corect, de vreo 40 si ceva de milioane de euro.
Nu mai amintesc aici de programul “Rabla” care s-a dorit sa fie o gura de oxigen pentru Dacia Pitesti si pana la urma salvarea Daciei a venit intr-adevar de la programul “Rabla”, dar de la cel al nemtilor, francezilor si a altor state vest europene.
Oameni buni, o tara cu 22 milioane de oameni si cu un PIB pe 2008 de peste 120 miliarde euro, nu iese din criza economica profunda in care se afla cu genul acesta de sume, cu astfel de abordari pompieristice si cu un astfel de ritm al activitatii. Ne imbatam cu apa rece daca vom crede ca vom scapa asa de usor din criza aceasta.
Foarte-foarte putini dintre cei care ne conduc sau dintre cei mentionati la inceputul articolului merg la substanta economiei romanesti. De fapt acela este punctul de pornire de la care se pot “desena” programe economice. Numai ca, din pacate, daca ne uitam cu atentie vom observa ca agricultura este de multi ani in colaps, sectorul constructiilor s-a cam oprit, iar industrie nu prea mai avem. Sau poate vom scoate economia din criza cu ajutorul incasarilor din turism...ca doar suntem “The land of choice”.
Acestea ar fi o parte din motivele care, pe moment, ma fac sa nu cred in relansarea economiei romanesti.
In incheierea acestui articol as vrea sa mai spun ceva. Cred ca a venit momentul ca toti sa constientizam faptul ca atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere al nivelului de trai, ani precum 2007 si 2008 nu se vor mai repeta prea curand. Chiar daca se va relua cresterea economica in Romania, aceasta va avea un ritm mult mai lent decat in perioada mentionata anterior (celebrele teorii de crestere de tip “L”). Singurul castig real pe care l-am putea avea ca si economie in urma acestei crize, ar fi acela ca atunci cand (daca) vom relua cresterea economica, sa o facem pe baze reale si sanatoase (adica pe productie) si sa evitam o crestere construita pe consum bazat la randul lui pe importuri si pe speculatii imobiliare, asa cum s-a intamplat in perioada 2004-2008.
Thursday, June 25, 2009
Tuesday, June 23, 2009
Nu cred in relansarea economiei romanesti - Prima parte
S-a vorbit foarte mult in ultimele 3 saptamani de criza economica mondiala in general si de criza economiei romanesti in particular. In fiecare zi pe TV, radio, presa scrisa, blog-uri se gasesc foarte multi oameni mai avizati sau complet neavizati care sa ne explice “cum e cu criza economica” si mai ales sa faca previziuni...care sunt contrazise de realitate la maximum o saptamana dupa ce au fost lansate.
Chiar daca sunt de formatie economist, nu am pretentia si nici nu doresc sa intru in discutii aprofundate (atat cat imi permit cunostintele acumulate) despre actuala criza si mai ales despre masurile care se pot lua pentru depasirea acesteia, insa nu pot sa nu scriu cateva randuri despre minunatele programe puse la cale de actualul Guvern.
Carevasazica, programul “Prima Casa” a fost demarat ca si proiect de catre Guvern cu scopul declarat de a relansa economia romaneasca aflata la pamant in acest moment. Logica a fost urmatoarea: fortam bancile sa acorde credite sub conditiile pietei (dobanda, avans, comisioane etc) si in felul asta vor da buzna la banci milioane de romani care vor lua credite (in felul asta se va relua deci creditarea) si isi vor cumpara cu acei bani apartamente (deci se va relansa si sectorul constructiilor cu tot ce presupune integrarea sa pe orizontala).
Numai ca rationamentul e un pic stramb. S-a vorbit foarte mult de reluarea creditarii de catre banci, dar nu s-a vorbit deloc de masa romanilor care vor fi eligibili pentru acest tip de credit. Nu s-a amintit deloc de faptul ca acum doi ani BNR a modificat normele de creditare iar bancile comerciale s-au aliniat in mod firesc la acestea, in sensul descurajarii creditarii care la acel moment explodase, si ca in intre timp pragul maxim de indatorare la marea majoritate a bancilor a scazut foarte mult. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in comparatie cu situatia de acum 2 ani, o serie de venituri extra salariale nu mai sunt luate in calculul eligibilitatii de catre banca. In plus suntem in plina criza, iar job-urile sunt mai nesigure ca oricand. De asemenea, dezvoltatorii imobiliari au probleme foarte mari in a atrage finantare din partea bancilor, acestea din urma acoperind prin linii de finantare maximum 50 – 60% din costul intregului proiect (nu uitati ca proiectele de anvergura “se invart” in jurul a catorva zeci de milioane de euro).
Genul acesta de program, daca este gandit foarte bine, ar putea produce intr-adevar efecte extrem de benefice la nivelul unei economii nationale, dar nu pe termen scurt. Tocmai pentru faptul ca adreseaza un domeniu de activitate (constructiile) care au o inertie destul de mare. Exemplul cel mai simplu ar fi ca un bloc de locuinte poate fi vandut, in medie, cam dupa 2 ani de la momentul initierii proiectului deoarece presupune parcurgerea a foarte multe etape: achizitie teren; proiect; obtinere finantare; autorizatii; licitatia pentru selectia contractorului general; executia lucrarii etc, etc. Toate aceste lucruri nu se pot face peste noapte. Imaginati-va acest scenariu la ansamblurile formate din zeci de blocuri.
Cu alte cuvinte, in ciuda scopului declarat, acest program va avea in vedere cel putin pe termen scurt achizitia de apartamente vechi (ceausiste) disponibile in piata, va oferi posibilitatea unei parti a chiriasilor ANL sa-si cumpere apartamentele (acestea incadrandu-se in cea mai mare parte in plafonul maxim de 60.000 euro) si unele locuinte din ansambluri rezidentiale nou dezvoltate dar cu precadere din afara Bucurestiului sau din zonele periferice ale acestuia.
Pai si atunci care sa fie scopul real al acestui program? Parerea mea este ca acest program va satisface de fapt doua scopuri, evident nedeclarate: primul ar fi scopul electoral, deoarece ne asteapta alegeri prezidentiale la sfarsitul toamnei, iar al doilea scop ar fi achizitia macar a unei parti din apartamentele din ansambluri rezidentiale nou construite (din zone periferice) pentru a scoate niste dezvoltatori (a se citi “baieti desptepti”) din criza profunda de lichiditate in care se afla acum. Pe langa aceste 2 categorii, ar mai putea beneficia si o categorie de speculatori cu apartamente vechi.
- va urma -
Chiar daca sunt de formatie economist, nu am pretentia si nici nu doresc sa intru in discutii aprofundate (atat cat imi permit cunostintele acumulate) despre actuala criza si mai ales despre masurile care se pot lua pentru depasirea acesteia, insa nu pot sa nu scriu cateva randuri despre minunatele programe puse la cale de actualul Guvern.
Carevasazica, programul “Prima Casa” a fost demarat ca si proiect de catre Guvern cu scopul declarat de a relansa economia romaneasca aflata la pamant in acest moment. Logica a fost urmatoarea: fortam bancile sa acorde credite sub conditiile pietei (dobanda, avans, comisioane etc) si in felul asta vor da buzna la banci milioane de romani care vor lua credite (in felul asta se va relua deci creditarea) si isi vor cumpara cu acei bani apartamente (deci se va relansa si sectorul constructiilor cu tot ce presupune integrarea sa pe orizontala).
Numai ca rationamentul e un pic stramb. S-a vorbit foarte mult de reluarea creditarii de catre banci, dar nu s-a vorbit deloc de masa romanilor care vor fi eligibili pentru acest tip de credit. Nu s-a amintit deloc de faptul ca acum doi ani BNR a modificat normele de creditare iar bancile comerciale s-au aliniat in mod firesc la acestea, in sensul descurajarii creditarii care la acel moment explodase, si ca in intre timp pragul maxim de indatorare la marea majoritate a bancilor a scazut foarte mult. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in comparatie cu situatia de acum 2 ani, o serie de venituri extra salariale nu mai sunt luate in calculul eligibilitatii de catre banca. In plus suntem in plina criza, iar job-urile sunt mai nesigure ca oricand. De asemenea, dezvoltatorii imobiliari au probleme foarte mari in a atrage finantare din partea bancilor, acestea din urma acoperind prin linii de finantare maximum 50 – 60% din costul intregului proiect (nu uitati ca proiectele de anvergura “se invart” in jurul a catorva zeci de milioane de euro).
Genul acesta de program, daca este gandit foarte bine, ar putea produce intr-adevar efecte extrem de benefice la nivelul unei economii nationale, dar nu pe termen scurt. Tocmai pentru faptul ca adreseaza un domeniu de activitate (constructiile) care au o inertie destul de mare. Exemplul cel mai simplu ar fi ca un bloc de locuinte poate fi vandut, in medie, cam dupa 2 ani de la momentul initierii proiectului deoarece presupune parcurgerea a foarte multe etape: achizitie teren; proiect; obtinere finantare; autorizatii; licitatia pentru selectia contractorului general; executia lucrarii etc, etc. Toate aceste lucruri nu se pot face peste noapte. Imaginati-va acest scenariu la ansamblurile formate din zeci de blocuri.
Cu alte cuvinte, in ciuda scopului declarat, acest program va avea in vedere cel putin pe termen scurt achizitia de apartamente vechi (ceausiste) disponibile in piata, va oferi posibilitatea unei parti a chiriasilor ANL sa-si cumpere apartamentele (acestea incadrandu-se in cea mai mare parte in plafonul maxim de 60.000 euro) si unele locuinte din ansambluri rezidentiale nou dezvoltate dar cu precadere din afara Bucurestiului sau din zonele periferice ale acestuia.
Pai si atunci care sa fie scopul real al acestui program? Parerea mea este ca acest program va satisface de fapt doua scopuri, evident nedeclarate: primul ar fi scopul electoral, deoarece ne asteapta alegeri prezidentiale la sfarsitul toamnei, iar al doilea scop ar fi achizitia macar a unei parti din apartamentele din ansambluri rezidentiale nou construite (din zone periferice) pentru a scoate niste dezvoltatori (a se citi “baieti desptepti”) din criza profunda de lichiditate in care se afla acum. Pe langa aceste 2 categorii, ar mai putea beneficia si o categorie de speculatori cu apartamente vechi.
- va urma -
Thursday, June 18, 2009
Agonie si extaz. Este posibila o Generatie de Aur? - Ultima parte
...continuare
Dupa ’90, asa cum era si de asteptat, filmul romanesc a avut un moment de mare cotitura, insa evolutia sa nu a fost deloc lina. In anii ’90 regizorii romani si-au descatusat angoasele si si-au dat frau liber ideilor care timp de multi ani nu au putut fi puse in practica din cauza regimului comunist. In acest fel s-a facut trecerea, destul de brusca, de la un film romanesc cam naiv la unul extrem de agresiv, atat in limbaj cat si in gesturi. Si cu toate ca acum exista in sfarsit libertatea de exprimare la care visasera generatii intregi de regizori, actori si scenaristi, totusi capodoperele cinematografice mult-asteptate nu au venit. Vasazica, la fel ca in multe alte domenii, aveam libertate dar nu prea stiam ce sa facem cu ea.
Si cu toate ca in anii’90 nu a mai existat comanda politica, totusi mare parte din filmele de atunci au fost de o foarte proasta calitate. In plus, cinematograful romanesc avea sa infrunte lipsa de bani de la buget, interesul din-ce-in mai scazut al spectatorilor si dupa ’96 concurenta extrem de puternica a televiziunii. Au fost, din punctul meu de vedere, ani negri pentru filmul romanesc.
Ca intotdeauna, au fost si cateva filme care au reusit sa straluceasca ca niste mici bijuterii, intr-o gramada de gunoi. Ma refer la filme precum Balanta (Lucian Pintilie), “Cel mai iubit dintre pamanteni” (Serban Marinescu), Hotel de Lux (Dan Pita), “De ce trag Clopotele Mitica?” (Lucian Pintilie – film interzis in 1982 si lansat oficial abia la 10 ani dupa), “E pericoloso sporgersi” (debut Nae Caranfil), “Craii de Curtea Veche” (Mircea Veroiu), “Filantropica” (Nae Caranfil) s.a. Au venit si primele premii internationale importante.
Incheind acest scurt istoric (care a fost de fapt un pic cam lung) parerea mea este ca in perioada anilor ’50 – ’90 nu se poate vorbi despre un mesaj inchegat al cinematografiei romanesti. Nu a existat ceea ce poate fi numita o rezistenta prin film, fiind vorba doar de evenimente izolate. De aceea, cel putin din punct de vedere regizoral, indiferent cat de nostaligici suntem nu putem vorbi de o generatie de aur in filmul romanesc.
Fenomenul s-a schimbat insa brusc dupa anul 2000. Nume noi din aceiasi generatie de regizori au aparut, cu o medie de varsta in acest moment de aproximativ 30 de ani (cu exceptia nefericita a lui Nemescu). Ii amintesc aici pe Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Catalin Mitulescu, Tudor Giurgiu s.a.
Ei sunt autorii unor filme precum “Moartea d-nului Lazarescu”, “Occident”, “Legaturi Bolnavicioase”, “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, “Hartia va fi albastra”, “A fost sau nu a fost”, “4 Luni, 3 saptamani si 2 zile”, “California Dreamin’ ”, “Pescuit Sportiv”. Odata cu aceste filme au venit si premii internationale cu adevarat importante in lumea filmului. De la “Palm D’Or” si “Un Certain regard” la Cannes, la nenumarate alte premii in festivaluri foarte puternice precum Berlin, Venetia, Karlovy Vary etc.
Numai daca am face un inventar al premiilor internationale obtinute de filmele romanesti din ultimii ani am putea sa credem ca cinematograful romanesc traieste cea mai fasta perioada din istoria sa...si totusi nu este asa...cu toate ca in ultimii ani calitatea filmelor a crescut foarte mult, salile de cinema sunt mai goale ca oricand. Atat tinerii cat si adultii par ca nu mai sunt interesati de film in general si de filmul romanesc in particular. Incasarile sunt ridicole. Cristian Mungiu spunea cu tristete intr-un interviu de acum un an ca in Franta a avut de 20 de ori mai multi spectatori decat in Romania cu filmul “4,3,2”. In conditiile in care acesta a fost filmul romanesc cu cel mai bun marketing din ultimii ani. Intr-un alt interviu, Nae Caranfil referindu-se atat la audienta celui mai recent film al sau (N.B.“Restul e tacere”), cat si la alte firme romanesti, comenta la fel de trist ca –citez din memorie- “(...) Din pacate publicul roman nu este pregatit pentru un cinema de un asemenea nivel (...)”.
Deci filmul romanesc oscileaza in continuare intre agonie si extaz. Avem regizori tineri extrem de talentati recompensati cu premii internationale foarte importante, dar salile de cinema sunt goale. Sprijinul financiar al statului pentru realizarea unor astfel de filme este extrem de redus cu toate ca daca am sti “sa ne vindem” am putea sa aducem foarte multi bani in tara –mai ales din Europa de vest, mare amatoare de film de calitate-, iar banii astfel castigati ar putea fi folositi pentru alte proiecte cinematografice.
Temerea mea este ca, dincolo de toate aceste amanunte, sa nu pierdem in mod iremediabil ceva care ar putea sa se constituie, pentru prima oara in istorie, intr-adevar intr-o generatie de aur a filmului romanesc.
Intr-un singur fel putem sa prevenim aceasta pierdere imensa: Dragilor, mergeti la cinema la film romanesc. Nu toate filmele sunt exceptionale, dar sunt din ce in ce mai bune. Mergeti la cinema la film romanesc! Aceste filme sunt cu noi si despre noi. Nu putem sa mai fugim la nesfarsit de ceea ce suntem ca popor. Mergeti la cinema la film romanesc, chiar daca de multe ori veti avea parte de povesti incomode. Trebuie sa ne acceptam asa cum suntem. MERGETI LA CINEMA LA FILM ROMANESC!
P.S. Pe 3 iulie va avea loc si in Romania premiera oficiala a filmului “Politist, Adjectiv” (Corneliu Porumboiu) deja premiat la editia din acest an a festivalului de la Cannes. Poate reusiti sa va faceti timp si sa mergeti la cinema sa vedeti acest film.
Dupa ’90, asa cum era si de asteptat, filmul romanesc a avut un moment de mare cotitura, insa evolutia sa nu a fost deloc lina. In anii ’90 regizorii romani si-au descatusat angoasele si si-au dat frau liber ideilor care timp de multi ani nu au putut fi puse in practica din cauza regimului comunist. In acest fel s-a facut trecerea, destul de brusca, de la un film romanesc cam naiv la unul extrem de agresiv, atat in limbaj cat si in gesturi. Si cu toate ca acum exista in sfarsit libertatea de exprimare la care visasera generatii intregi de regizori, actori si scenaristi, totusi capodoperele cinematografice mult-asteptate nu au venit. Vasazica, la fel ca in multe alte domenii, aveam libertate dar nu prea stiam ce sa facem cu ea.
Si cu toate ca in anii’90 nu a mai existat comanda politica, totusi mare parte din filmele de atunci au fost de o foarte proasta calitate. In plus, cinematograful romanesc avea sa infrunte lipsa de bani de la buget, interesul din-ce-in mai scazut al spectatorilor si dupa ’96 concurenta extrem de puternica a televiziunii. Au fost, din punctul meu de vedere, ani negri pentru filmul romanesc.
Ca intotdeauna, au fost si cateva filme care au reusit sa straluceasca ca niste mici bijuterii, intr-o gramada de gunoi. Ma refer la filme precum Balanta (Lucian Pintilie), “Cel mai iubit dintre pamanteni” (Serban Marinescu), Hotel de Lux (Dan Pita), “De ce trag Clopotele Mitica?” (Lucian Pintilie – film interzis in 1982 si lansat oficial abia la 10 ani dupa), “E pericoloso sporgersi” (debut Nae Caranfil), “Craii de Curtea Veche” (Mircea Veroiu), “Filantropica” (Nae Caranfil) s.a. Au venit si primele premii internationale importante.
Incheind acest scurt istoric (care a fost de fapt un pic cam lung) parerea mea este ca in perioada anilor ’50 – ’90 nu se poate vorbi despre un mesaj inchegat al cinematografiei romanesti. Nu a existat ceea ce poate fi numita o rezistenta prin film, fiind vorba doar de evenimente izolate. De aceea, cel putin din punct de vedere regizoral, indiferent cat de nostaligici suntem nu putem vorbi de o generatie de aur in filmul romanesc.
Fenomenul s-a schimbat insa brusc dupa anul 2000. Nume noi din aceiasi generatie de regizori au aparut, cu o medie de varsta in acest moment de aproximativ 30 de ani (cu exceptia nefericita a lui Nemescu). Ii amintesc aici pe Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Catalin Mitulescu, Tudor Giurgiu s.a.
Ei sunt autorii unor filme precum “Moartea d-nului Lazarescu”, “Occident”, “Legaturi Bolnavicioase”, “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, “Hartia va fi albastra”, “A fost sau nu a fost”, “4 Luni, 3 saptamani si 2 zile”, “California Dreamin’ ”, “Pescuit Sportiv”. Odata cu aceste filme au venit si premii internationale cu adevarat importante in lumea filmului. De la “Palm D’Or” si “Un Certain regard” la Cannes, la nenumarate alte premii in festivaluri foarte puternice precum Berlin, Venetia, Karlovy Vary etc.
Numai daca am face un inventar al premiilor internationale obtinute de filmele romanesti din ultimii ani am putea sa credem ca cinematograful romanesc traieste cea mai fasta perioada din istoria sa...si totusi nu este asa...cu toate ca in ultimii ani calitatea filmelor a crescut foarte mult, salile de cinema sunt mai goale ca oricand. Atat tinerii cat si adultii par ca nu mai sunt interesati de film in general si de filmul romanesc in particular. Incasarile sunt ridicole. Cristian Mungiu spunea cu tristete intr-un interviu de acum un an ca in Franta a avut de 20 de ori mai multi spectatori decat in Romania cu filmul “4,3,2”. In conditiile in care acesta a fost filmul romanesc cu cel mai bun marketing din ultimii ani. Intr-un alt interviu, Nae Caranfil referindu-se atat la audienta celui mai recent film al sau (N.B.“Restul e tacere”), cat si la alte firme romanesti, comenta la fel de trist ca –citez din memorie- “(...) Din pacate publicul roman nu este pregatit pentru un cinema de un asemenea nivel (...)”.
Deci filmul romanesc oscileaza in continuare intre agonie si extaz. Avem regizori tineri extrem de talentati recompensati cu premii internationale foarte importante, dar salile de cinema sunt goale. Sprijinul financiar al statului pentru realizarea unor astfel de filme este extrem de redus cu toate ca daca am sti “sa ne vindem” am putea sa aducem foarte multi bani in tara –mai ales din Europa de vest, mare amatoare de film de calitate-, iar banii astfel castigati ar putea fi folositi pentru alte proiecte cinematografice.
Temerea mea este ca, dincolo de toate aceste amanunte, sa nu pierdem in mod iremediabil ceva care ar putea sa se constituie, pentru prima oara in istorie, intr-adevar intr-o generatie de aur a filmului romanesc.
Intr-un singur fel putem sa prevenim aceasta pierdere imensa: Dragilor, mergeti la cinema la film romanesc. Nu toate filmele sunt exceptionale, dar sunt din ce in ce mai bune. Mergeti la cinema la film romanesc! Aceste filme sunt cu noi si despre noi. Nu putem sa mai fugim la nesfarsit de ceea ce suntem ca popor. Mergeti la cinema la film romanesc, chiar daca de multe ori veti avea parte de povesti incomode. Trebuie sa ne acceptam asa cum suntem. MERGETI LA CINEMA LA FILM ROMANESC!
P.S. Pe 3 iulie va avea loc si in Romania premiera oficiala a filmului “Politist, Adjectiv” (Corneliu Porumboiu) deja premiat la editia din acest an a festivalului de la Cannes. Poate reusiti sa va faceti timp si sa mergeti la cinema sa vedeti acest film.
Monday, June 15, 2009
Agonie si extaz. Este posibila o Generatie de Aur? - Prima parte
Unii dintre voi poate au crezut vreun moment ca in spatele acestui titlu se va ascunde un articol pe tema fotbalistica in care ma voi referi la Hagi, Popescu s.a. Gresit! Inseamna ca nu ati citit “Declaratia de Intentie”... :)
In acest articol ma voi referi in exclusivitate la filmul romanesc si nu ca un critic de film ci ca un mare consumator de film romanesc.
Dupa parerea mea, filmul romanesc a avut o existenta chinuita de foarte multe decenii incoace. Nu am sa ma refer la perioada interbelica pentru ca stiu destul de putine lucruri despre filmul romanesc de atunci.
Pot in schimb sa ma refer la perioada postbelica (fara sa fac o cronica amanuntita) care se intinde din anii ’50 si pana in prezent. In acesti aproape 60 de ani filmul romanesc a oscilat in permanenta intre agonie si extaz...In 60 de ani am avut parte atat de filme foarte bune –destul de putine ce-i drept- si actori minunati, dar si de filme incredibil de proaste si “actori” improvizati.
Am pomenit ceva mai sus de existenta chinuita a filmului romanesc. Cred cu tarie in aceasta afirmatie. Au fost decenii la rand cand mari regizori pe care si i-ar fi dorit orice tara –spre exemplu Pintilie- au fost interzisi pe criterii politice, iar alti regizori cel mult mediocri au facut cariera cu filme de propaganda comunista. La fel ca si in economie, societate, mediul politic etc. trecerea de la regimul stalinist al lui Gheorghiu Dej la regimul (initial) socialist al lui Nicolae Ceausescu s-a vazut foarte bine si in filmul romanesc. Pe nesimtite au disparut filmele agresiv propagandistice referitoare la nationalizare si colectivizare, la lupta cu “banditii burghezi”, aparand/dezvoltandu-se filmele cu tema istorico-patriotica.
Daca in anii ’60-’70 au “razbit” filme de mare valoare precum “Valurile Dunarii” (Liviu Ciulei), Padurea Spanzuratilor (Liviu Ciulei), Reconstituirea (Lucian Pintilie), in anii ’80 –fara sa fac un inventar precis al tuturor filmelor bune din acea perioada- si-au facut simtita prezenta si alti regizori iar numarul filmelor de buna calitate precum “Concurs” (Dan Pita), “Glissando” (Mircea Daneliuc), “Noiembrie, ultimul bal” (Dan Pita), “Morometii” (Stere Gulea), “Cuibul de Viespi” Horea Popescu) a fost in crestere.
A fost perioada in care s-au facut multe filme romanesti. Au fost ani in care media era undeva la 30 de filme pe an. Cred ca a fost singura perioada din istorie in care filmul romaneasc a beneficiat de bani suficient de multi. In acelasi timp a fost si perioada in care ponderea filmelor de calitate a fost una destul de scazuta. A fost perioada in care foarte mari actori precum Amza Pellea, Toma Caragiu, Octavian Cotescu s.a. si-au consumat talentul imens in productii cel mult mediocre daca nu chiar imbecile...pentru ca nu li se ofereau “partituri” pe masura talentului lor. A fost perioada in care filmele romanesti –chiar si acele putine de buna calitate- nu prea “ieseau la export”...poate cel mult in tarile din spatiul comunist. Poate si din acest motiv numarul nefiresc de scazut de premii internationale importante.
Perioada anilor ’80 a mai adus, de asemenea, pe langa abundenta de filme pe teme patriotico-istorice si o abundenta de filme muncitoresc-moralizatoare. Unii dintre voi poate isi mai amintesc de “superbul” film de mare simt civic, patriotic si muncitoresc numit “Salutari de la Agigea” (este un fel de oda adusa constructiei Canalului Dunare-Marea Neagra) pe un scenariu scris de...surpriza... Mihai Tatulici!! Acel Mihai Tatulici care ne da astazi lectii de politica, democratie si civism la Realitatea TV.
- va urma -
In acest articol ma voi referi in exclusivitate la filmul romanesc si nu ca un critic de film ci ca un mare consumator de film romanesc.
Dupa parerea mea, filmul romanesc a avut o existenta chinuita de foarte multe decenii incoace. Nu am sa ma refer la perioada interbelica pentru ca stiu destul de putine lucruri despre filmul romanesc de atunci.
Pot in schimb sa ma refer la perioada postbelica (fara sa fac o cronica amanuntita) care se intinde din anii ’50 si pana in prezent. In acesti aproape 60 de ani filmul romanesc a oscilat in permanenta intre agonie si extaz...In 60 de ani am avut parte atat de filme foarte bune –destul de putine ce-i drept- si actori minunati, dar si de filme incredibil de proaste si “actori” improvizati.
Am pomenit ceva mai sus de existenta chinuita a filmului romanesc. Cred cu tarie in aceasta afirmatie. Au fost decenii la rand cand mari regizori pe care si i-ar fi dorit orice tara –spre exemplu Pintilie- au fost interzisi pe criterii politice, iar alti regizori cel mult mediocri au facut cariera cu filme de propaganda comunista. La fel ca si in economie, societate, mediul politic etc. trecerea de la regimul stalinist al lui Gheorghiu Dej la regimul (initial) socialist al lui Nicolae Ceausescu s-a vazut foarte bine si in filmul romanesc. Pe nesimtite au disparut filmele agresiv propagandistice referitoare la nationalizare si colectivizare, la lupta cu “banditii burghezi”, aparand/dezvoltandu-se filmele cu tema istorico-patriotica.
Daca in anii ’60-’70 au “razbit” filme de mare valoare precum “Valurile Dunarii” (Liviu Ciulei), Padurea Spanzuratilor (Liviu Ciulei), Reconstituirea (Lucian Pintilie), in anii ’80 –fara sa fac un inventar precis al tuturor filmelor bune din acea perioada- si-au facut simtita prezenta si alti regizori iar numarul filmelor de buna calitate precum “Concurs” (Dan Pita), “Glissando” (Mircea Daneliuc), “Noiembrie, ultimul bal” (Dan Pita), “Morometii” (Stere Gulea), “Cuibul de Viespi” Horea Popescu) a fost in crestere.
A fost perioada in care s-au facut multe filme romanesti. Au fost ani in care media era undeva la 30 de filme pe an. Cred ca a fost singura perioada din istorie in care filmul romaneasc a beneficiat de bani suficient de multi. In acelasi timp a fost si perioada in care ponderea filmelor de calitate a fost una destul de scazuta. A fost perioada in care foarte mari actori precum Amza Pellea, Toma Caragiu, Octavian Cotescu s.a. si-au consumat talentul imens in productii cel mult mediocre daca nu chiar imbecile...pentru ca nu li se ofereau “partituri” pe masura talentului lor. A fost perioada in care filmele romanesti –chiar si acele putine de buna calitate- nu prea “ieseau la export”...poate cel mult in tarile din spatiul comunist. Poate si din acest motiv numarul nefiresc de scazut de premii internationale importante.
Perioada anilor ’80 a mai adus, de asemenea, pe langa abundenta de filme pe teme patriotico-istorice si o abundenta de filme muncitoresc-moralizatoare. Unii dintre voi poate isi mai amintesc de “superbul” film de mare simt civic, patriotic si muncitoresc numit “Salutari de la Agigea” (este un fel de oda adusa constructiei Canalului Dunare-Marea Neagra) pe un scenariu scris de...surpriza... Mihai Tatulici!! Acel Mihai Tatulici care ne da astazi lectii de politica, democratie si civism la Realitatea TV.
- va urma -
Thursday, June 11, 2009
Quo Vadis sau Unde mergem noi, Niculae?
Din ciclul “Avem o situatie, cum procedam?” as vrea sa scriu cateva randuri, la nivel de principiu si in niciun caz ca si o analiza pe un caz anume, despre alegerile care tocmai s-au incheiat.
Fara sa ma consider a fi vreun mare consumator de TV, si cu atat mai putin de presa scrisa, am putut sa observ totusi, in mare, mersul evenimentelor din ultimele zile. Si mai ales partea post vot.
Cum am mai spus si mai sus, nu am sa intru in detalii referitoare la cum a aratat si cum s-a desfasurat campania electorala. Nu merita efortul deoarece in mod clar partidele nu mai comunica demult -nici nu stiu daca au facut-o vreodata cu adevarat- platforme si idei politice, ci doar circ electoral. Nu am sa intru nici in detaliile referitoare la cum s-a facut votul efectiv, cat de mult s-a furat si mai ales de catre cine...Cu atat mai putin am sa intru in detalii referitoare la dicutiile interminabile privitoare la rezultatele alegerilor, cine le-a castigat, etc...
Pe mine ma doare mult mai tare faptul ca cea mai mare parte a romanilor pierd din vedere un lucru fundamental...si anume, pierd din vedere faptul ca nu mai au intre cine sa aleaga cu adevarat. Unii ar spune ca de fapt asta este motivul absenteismului ridicat de la acest alegeri. Eu nu as fi asa de sigur pe acest argument. Cred de fapt ca absenteismul ridicat de la aceste alegeri s-a datorat in primul rand faptului ca romanul de rand nu este foarte interesat de Europa…de partea ei oficiala, institutionala, legislativa, chiar daca in sondajele anterioare aderarii am fost probabil natia cu cea mai ridicata dorinta exprimata de a intra in UE. Dar ca si in multe alte randuri, ceea ce reiese din sondaje (si nu ma indoiesc ca sondajele respective au fost in mare parte corecte) si ceea ce gandesc si mai ales ce-si doresc cu adevarat romanii, este o mare prapastie.
De fapt, in cei 20 de ani care s-au scurs din ’89 si pana in prezent, romanii au “evoluat” mult mai mult spre latura materiala a alegerilor, a castigului facil si imediat si mult mai putin spre viitorul lor si al familiilor lor.
Eu chiar nu cred ca s-au blazat romanii dintr-odata si sau gandit sa boicoteze cumva aceste alegeri prin lipsa masiva de la vot. Blazarea s-a produs, cred, doar la cei cu un anumit nivel de cultura si educatie, acestia neavand posibilitatea unei optiuni reale. In rest, cred ca o mare parte au considerat ca acest alegeri nu au o miza reala pentru ei. Ca nu le aduce niste avantaje palpabile si imediate...cel putin in campaniile electorale pentru alegeri parlamentare, locale sau prezidentiale se lasa cu mita electorala de masa...se promite cresterea salariilor nu-stiu-carei-categorii de salariati cu 50%, se promit 1.000 de km de autostrazi, se promite justitie impartiala (si in circul din timpul campaniei mai sunt chemati la DNA cativa oameni importanti), se promite 6% din PIB pt Educatie si 5% pt Sanatate, bani pt intoarcerea in tara etc, etc. Evident ca toate aceste promisiuni se fac “targetat”...nu promiti intregii mase de votanti acelasi lucru...trebuie sa adaptezi promisiunea la fiecare categorie sociala pe care o targetezi. In plus in campaniile electorale curge berea in valuri, sfaraie micii, fierb sarmalele si evident ca toate acestea se distribuie G R A T I S!!!
La europarlamentare amplitudinea pomenilor este mult mai redusa, promisiunile sunt mult mai “subtiri” si atunci pentru ce s-ar duce romanul intr-o zi superba de duminica de iunie la vot, din moment ce nu-i “iese” nimic? Europa-Europa, dar votul e pe bani! Dupa aceea constatam cu surprindere ca nu numai politica interna este extrem de mediocra si ineficienta, dar si cea externa...ca nu avem niciun fel de putere de negociere la nivelul institutiilor UE (Parlamentul European fiind cea mai importanta institutie in acest sens), ca desi suntem a 7 tara din UE ca suprafata, populatie si potential agricol (aspecte care s-ar putea constitui in avantaje majore), totusi nu reusim sa valorificam mai nimic...pe scurt, ca nu avem parte de atat de multe beneficii ca si stat membru UE asa cum ne asteptam inainte de aderare...Mi se pare oarecum normal. Nu vreau sa idealizez celelalte state membre UE, dar este cert ca in urmatorii 5 ani nu se va schimba nimic in bine in relatia Romaniei cu institutiile oficiale ale UE pentru ca noi, spre deosebire de ei, vom fi reprezentati de oameni ca Gigi Becali, Elena Basescu, Daciana Sarbu s.a. Vom fi reprezentati de oameni care au cautat fie o acoperie juridica, fie una pecuniara, care vor ocupa niste posturi “caldute” si care nu vor aduce vreo valoare adaugata...pentru ca nu au cum...pentru ca nu stiu sa faca nimic...pentru ca de fapt nu s-au ales ca sa faca ceva, ci ca sa se asigure dintr-un anumit punct de vedere.
Deci, cu alte cuvinte, in Romania lui 2009 se voteaza pentru prezent (si folosele lui materiale imediate) spre deosebire de Romania anului 2000 cand se vota pentru trecut. Din pacate in acesti 20 de ani nu s-a votat niciodata pentru viitor. Eu cred ca acest lucru ar trebui, de fapt, sa ne ingrijoreze cel mai tare...Ca sa parafrazez sloganul unei campanii publicitare: Viitorul NU suna bine...
Fara sa ma consider a fi vreun mare consumator de TV, si cu atat mai putin de presa scrisa, am putut sa observ totusi, in mare, mersul evenimentelor din ultimele zile. Si mai ales partea post vot.
Cum am mai spus si mai sus, nu am sa intru in detalii referitoare la cum a aratat si cum s-a desfasurat campania electorala. Nu merita efortul deoarece in mod clar partidele nu mai comunica demult -nici nu stiu daca au facut-o vreodata cu adevarat- platforme si idei politice, ci doar circ electoral. Nu am sa intru nici in detaliile referitoare la cum s-a facut votul efectiv, cat de mult s-a furat si mai ales de catre cine...Cu atat mai putin am sa intru in detalii referitoare la dicutiile interminabile privitoare la rezultatele alegerilor, cine le-a castigat, etc...
Pe mine ma doare mult mai tare faptul ca cea mai mare parte a romanilor pierd din vedere un lucru fundamental...si anume, pierd din vedere faptul ca nu mai au intre cine sa aleaga cu adevarat. Unii ar spune ca de fapt asta este motivul absenteismului ridicat de la acest alegeri. Eu nu as fi asa de sigur pe acest argument. Cred de fapt ca absenteismul ridicat de la aceste alegeri s-a datorat in primul rand faptului ca romanul de rand nu este foarte interesat de Europa…de partea ei oficiala, institutionala, legislativa, chiar daca in sondajele anterioare aderarii am fost probabil natia cu cea mai ridicata dorinta exprimata de a intra in UE. Dar ca si in multe alte randuri, ceea ce reiese din sondaje (si nu ma indoiesc ca sondajele respective au fost in mare parte corecte) si ceea ce gandesc si mai ales ce-si doresc cu adevarat romanii, este o mare prapastie.
De fapt, in cei 20 de ani care s-au scurs din ’89 si pana in prezent, romanii au “evoluat” mult mai mult spre latura materiala a alegerilor, a castigului facil si imediat si mult mai putin spre viitorul lor si al familiilor lor.
Eu chiar nu cred ca s-au blazat romanii dintr-odata si sau gandit sa boicoteze cumva aceste alegeri prin lipsa masiva de la vot. Blazarea s-a produs, cred, doar la cei cu un anumit nivel de cultura si educatie, acestia neavand posibilitatea unei optiuni reale. In rest, cred ca o mare parte au considerat ca acest alegeri nu au o miza reala pentru ei. Ca nu le aduce niste avantaje palpabile si imediate...cel putin in campaniile electorale pentru alegeri parlamentare, locale sau prezidentiale se lasa cu mita electorala de masa...se promite cresterea salariilor nu-stiu-carei-categorii de salariati cu 50%, se promit 1.000 de km de autostrazi, se promite justitie impartiala (si in circul din timpul campaniei mai sunt chemati la DNA cativa oameni importanti), se promite 6% din PIB pt Educatie si 5% pt Sanatate, bani pt intoarcerea in tara etc, etc. Evident ca toate aceste promisiuni se fac “targetat”...nu promiti intregii mase de votanti acelasi lucru...trebuie sa adaptezi promisiunea la fiecare categorie sociala pe care o targetezi. In plus in campaniile electorale curge berea in valuri, sfaraie micii, fierb sarmalele si evident ca toate acestea se distribuie G R A T I S!!!
La europarlamentare amplitudinea pomenilor este mult mai redusa, promisiunile sunt mult mai “subtiri” si atunci pentru ce s-ar duce romanul intr-o zi superba de duminica de iunie la vot, din moment ce nu-i “iese” nimic? Europa-Europa, dar votul e pe bani! Dupa aceea constatam cu surprindere ca nu numai politica interna este extrem de mediocra si ineficienta, dar si cea externa...ca nu avem niciun fel de putere de negociere la nivelul institutiilor UE (Parlamentul European fiind cea mai importanta institutie in acest sens), ca desi suntem a 7 tara din UE ca suprafata, populatie si potential agricol (aspecte care s-ar putea constitui in avantaje majore), totusi nu reusim sa valorificam mai nimic...pe scurt, ca nu avem parte de atat de multe beneficii ca si stat membru UE asa cum ne asteptam inainte de aderare...Mi se pare oarecum normal. Nu vreau sa idealizez celelalte state membre UE, dar este cert ca in urmatorii 5 ani nu se va schimba nimic in bine in relatia Romaniei cu institutiile oficiale ale UE pentru ca noi, spre deosebire de ei, vom fi reprezentati de oameni ca Gigi Becali, Elena Basescu, Daciana Sarbu s.a. Vom fi reprezentati de oameni care au cautat fie o acoperie juridica, fie una pecuniara, care vor ocupa niste posturi “caldute” si care nu vor aduce vreo valoare adaugata...pentru ca nu au cum...pentru ca nu stiu sa faca nimic...pentru ca de fapt nu s-au ales ca sa faca ceva, ci ca sa se asigure dintr-un anumit punct de vedere.
Deci, cu alte cuvinte, in Romania lui 2009 se voteaza pentru prezent (si folosele lui materiale imediate) spre deosebire de Romania anului 2000 cand se vota pentru trecut. Din pacate in acesti 20 de ani nu s-a votat niciodata pentru viitor. Eu cred ca acest lucru ar trebui, de fapt, sa ne ingrijoreze cel mai tare...Ca sa parafrazez sloganul unei campanii publicitare: Viitorul NU suna bine...
Tuesday, June 9, 2009
Declaratie de intentie
M-am decis destul de greu sa intru in lumea virtuala a blog-urilor, dar pana la urma m-am hotarat sa fac acest pas urmand exemplul unora dintre prietenii mei.
Printre cei mai importanti factori care au stat la baza deciziei mele se numara:
- In primul rand, timpul din ce in ce mai limitat si ocaziile din ce in ce mai rare de a-mi intalni prietenii si cunoscutii (in persoana) pentru a putea discuta/combate/polemiza in legatura cu ce se intampla in jurul nostru;
- In al doilea rand, imposibilitatea omului de rand (aici ma refer la mine) de a-si putea exprima opinia/nemultumirea referitoare la unele evenimente/stari de fapt prin intermediul mass media;
- In al treilea rand, dorinta de a “coagula” impreuna cu prieteni, cunoscuti si prietenii prietenilor si cunoscutilor lor care, poate, ma vor citi si comenta sau pe care ii voi citi si comenta la randul meu.
Probabil ca cel mai important dintre cei trei factori enumerati mai sus este ultimul.
Obiectivul meu va fi indeplinit in momentul in care as reusi ca prin intermediul acestui blog si plin link-uirea sa cu blog-urile prietenilor si cunoscutilor mei, sa reusim sa formam o mica comunitate de oameni care simt si gandesc nu la fel (ar fi infricosator) dar cel putin similar. Oameni care sunt manati de aceleasi principii si idei, oameni care nu mai pot fi indiferenti la ceea ce se intampla cu societatea romaneasca de azi si care sunt dispusi sa-si exprime parerea intr-un mod civilizat si constructiv bazandu-se in primul rand pe argument.
Ceea ce mi-as dori de la acest blog, ar fi sa devina mai mult o platforma de comunicare a unor idei/ pareri/ puncte de vedere dar in timp sa devina si un instrument de atitudine sociala. Probabil ca una din carentele majore ale societatii asa-zis civile romanesti din aceasta perioada este tocmai lipsa de reactie. Cred ca ar fi o mare reusita sa grupam un cerc de oameni care prin intermediul dezbaterii/ polemicii sa ajunga sa adopte ulterior o atitudine comuna si sa aiba reactie (prin intermediul acestor blog-uri) la evenimentele care se petrec sub ochii nostri.
Poate ca in timp, vocea noastra se va face auzita si in afara grupului de opinie pe care il vom forma si atunci (imi place sa cred acest lucru) fiecare dintre noi vom avea satisfactia ca am incercat ceva, ca nu am fost complet pasivi si simpli spectatori in ultima instanta ai vietii noastre.
Evident ca acest blog nu va impune vreodata limitari de natura celor bazate pe sex, religie, rasa, apartenenta politica etc. Singurul criteriu de filtrare va fi acela al opiniei civilizate bazata pe argument.
Temele principale pentru care voi posta si pentru care, evident, voi astepta cu interes comentariile voastre, sunt:
- Politica interna;
- Politica internationala (mai rar);
- Economie;
- Social;
- Cultura;
- Viata de zi-cu-zi.
In mod sigur nu voi posta articole referitoare la fotbalul romanesc (mai ales la culisele sale) si la viata mondena a unor “vedete” deorece consider ca nu merita nici atentia si nici efortul.
Subscribe to:
Posts (Atom)
