Agonie si extaz. Este posibila o Generatie de Aur? - Ultima parte

...continuare

Dupa ’90, asa cum era si de asteptat, filmul romanesc a avut un moment de mare cotitura, insa evolutia sa nu a fost deloc lina. In anii ’90 regizorii romani si-au descatusat angoasele si si-au dat frau liber ideilor care timp de multi ani nu au putut fi puse in practica din cauza regimului comunist. In acest fel s-a facut trecerea, destul de brusca, de la un film romanesc cam naiv la unul extrem de agresiv, atat in limbaj cat si in gesturi. Si cu toate ca acum exista in sfarsit libertatea de exprimare la care visasera generatii intregi de regizori, actori si scenaristi, totusi capodoperele cinematografice mult-asteptate nu au venit. Vasazica, la fel ca in multe alte domenii, aveam libertate dar nu prea stiam ce sa facem cu ea.

Si cu toate ca in anii’90 nu a mai existat comanda politica, totusi mare parte din filmele de atunci au fost de o foarte proasta calitate. In plus, cinematograful romanesc avea sa infrunte lipsa de bani de la buget, interesul din-ce-in mai scazut al spectatorilor si dupa ’96 concurenta extrem de puternica a televiziunii. Au fost, din punctul meu de vedere, ani negri pentru filmul romanesc.

Ca intotdeauna, au fost si cateva filme care au reusit sa straluceasca ca niste mici bijuterii, intr-o gramada de gunoi. Ma refer la filme precum Balanta (Lucian Pintilie), “Cel mai iubit dintre pamanteni” (Serban Marinescu), Hotel de Lux (Dan Pita), “De ce trag Clopotele Mitica?” (Lucian Pintilie – film interzis in 1982 si lansat oficial abia la 10 ani dupa), “E pericoloso sporgersi” (debut Nae Caranfil), “Craii de Curtea Veche” (Mircea Veroiu), “Filantropica” (Nae Caranfil) s.a. Au venit si primele premii internationale importante.

Incheind acest scurt istoric (care a fost de fapt un pic cam lung) parerea mea este ca in perioada anilor ’50 – ’90 nu se poate vorbi despre un mesaj inchegat al cinematografiei romanesti. Nu a existat ceea ce poate fi numita o rezistenta prin film, fiind vorba doar de evenimente izolate. De aceea, cel putin din punct de vedere regizoral, indiferent cat de nostaligici suntem nu putem vorbi de o generatie de aur in filmul romanesc.

Fenomenul s-a schimbat insa brusc dupa anul 2000. Nume noi din aceiasi generatie de regizori au aparut, cu o medie de varsta in acest moment de aproximativ 30 de ani (cu exceptia nefericita a lui Nemescu). Ii amintesc aici pe Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Catalin Mitulescu, Tudor Giurgiu s.a.

Ei sunt autorii unor filme precum “Moartea d-nului Lazarescu”, “Occident”, “Legaturi Bolnavicioase”, “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, “Hartia va fi albastra”, “A fost sau nu a fost”, “4 Luni, 3 saptamani si 2 zile”, “California Dreamin’ ”, “Pescuit Sportiv”. Odata cu aceste filme au venit si premii internationale cu adevarat importante in lumea filmului. De la “Palm D’Or” si “Un Certain regard” la Cannes, la nenumarate alte premii in festivaluri foarte puternice precum Berlin, Venetia, Karlovy Vary etc.

Numai daca am face un inventar al premiilor internationale obtinute de filmele romanesti din ultimii ani am putea sa credem ca cinematograful romanesc traieste cea mai fasta perioada din istoria sa...si totusi nu este asa...cu toate ca in ultimii ani calitatea filmelor a crescut foarte mult, salile de cinema sunt mai goale ca oricand. Atat tinerii cat si adultii par ca nu mai sunt interesati de film in general si de filmul romanesc in particular. Incasarile sunt ridicole. Cristian Mungiu spunea cu tristete intr-un interviu de acum un an ca in Franta a avut de 20 de ori mai multi spectatori decat in Romania cu filmul “4,3,2”. In conditiile in care acesta a fost filmul romanesc cu cel mai bun marketing din ultimii ani. Intr-un alt interviu, Nae Caranfil referindu-se atat la audienta celui mai recent film al sau (N.B.“Restul e tacere”), cat si la alte firme romanesti, comenta la fel de trist ca –citez din memorie- “(...) Din pacate publicul roman nu este pregatit pentru un cinema de un asemenea nivel (...)”.

Deci filmul romanesc oscileaza in continuare intre agonie si extaz. Avem regizori tineri extrem de talentati recompensati cu premii internationale foarte importante, dar salile de cinema sunt goale. Sprijinul financiar al statului pentru realizarea unor astfel de filme este extrem de redus cu toate ca daca am sti “sa ne vindem” am putea sa aducem foarte multi bani in tara –mai ales din Europa de vest, mare amatoare de film de calitate-, iar banii astfel castigati ar putea fi folositi pentru alte proiecte cinematografice.

Temerea mea este ca, dincolo de toate aceste amanunte, sa nu pierdem in mod iremediabil ceva care ar putea sa se constituie, pentru prima oara in istorie, intr-adevar intr-o generatie de aur a filmului romanesc.

Intr-un singur fel putem sa prevenim aceasta pierdere imensa: Dragilor, mergeti la cinema la film romanesc. Nu toate filmele sunt exceptionale, dar sunt din ce in ce mai bune. Mergeti la cinema la film romanesc! Aceste filme sunt cu noi si despre noi. Nu putem sa mai fugim la nesfarsit de ceea ce suntem ca popor. Mergeti la cinema la film romanesc, chiar daca de multe ori veti avea parte de povesti incomode. Trebuie sa ne acceptam asa cum suntem. MERGETI LA CINEMA LA FILM ROMANESC!

P.S. Pe 3 iulie va avea loc si in Romania premiera oficiala a filmului “Politist, Adjectiv” (Corneliu Porumboiu) deja premiat la editia din acest an a festivalului de la Cannes. Poate reusiti sa va faceti timp si sa mergeti la cinema sa vedeti acest film.