Saturday, April 3, 2010

Eu cand vreau sa fluier, fluier!

Pe meleagurile noastre mioritice, in general, copiii se impart in trei mari categorii: cei din familii cu foarte multi bani ai caror parinti le satisfac odraslelor orice fel de capriciu (ba le mai si creeaza unele noi), cei din familii cu venituri medii si care au parinti salariati dar care fac tot posibilul sa-si tina odraslele la scoala si sa le ofere o viata fie decenta, fie cat mai apropiata celor din prima categorie si cei care provin din familii extrem de sarace, sau dezorganizate, sau abuzive si care copii incearca doar sa supravietuiasca in lumea in care au fost azvarliti.

Filmul cu numele din titlul articolului se refera la aceasta ultima categorie.

Povestea filmului nu este deloc noua si este in fapt destul de simpla...Sincer, nici nu ma asteptam la nu-stiu-ce poveste alambicata sau sofisticata, dar la fel ca si in cazul altor filme romanesti, distinctia vine de la modul cum este spusa aceasta poveste...de la modul in care este interpretata.

Cred ca multi dintre voi stiu deja faptul ca filmul a fost facut aproape in totalitate cu amatori si nu cu actori profesionisti. Cu exceptia lui Mihai Constantin, Clarei Voda si Adei Condeescu, restul sunt “copii problema” luati direct de la centre de reeducare.

Filmul este foarte trivial in limbaj...asa incat daca unii dintre voi v-ati gandit sa va luati si copiii cu voi la acest film, poate va mai ganditi.

Atmosfera in care se deruleaza povestea filmului este foarte tensionata si asta gratie personajului interpretat incredibil de natural (pentru ca de fapt baiatul asta se joaca pe sine) de catre George Pistereanu. De mult timp nu am mai vazut atata ura mocnita, tensiune si de ce nu nebunie, stranse laolalta intr-un singur om. Repet...este incredibil cum poate interpreta acest baiat. In plus trebuie remarcata si inteligenta regizorala extraordinara a lui Florin Serban pentru ca isi lasa actorul principal sa fie una cu personajul...il lasa sa se balbaie, sa se incurce, asa cum s-ar intampla si in viata. Nu veti vedea nicio secunda in acest film indicatiile regizorale din spatele personajului principal. Baiatul acela, asa cum am mai spus mai sus, se joaca pe sine...isi joaca propria drama si in niciun caz nu spune o poezie invata pe dinafara pentru a-si interpreta rolul.

In afara de tensiune, senzatia este si una de repulsie la ceea ce vezi...o mica inchisoare de provincie formata din cateva case si anexe extrem de vechi si paraginite unde absolut totul (dusuri, paturi, mobilier, decor etc) este de acum cel putin 40 de ani...ca sa nu mai vorbim de “locatarii” acestei inchisori, in proportie de peste 99% tigani, oameni aflati la marginea lumii si a societatii, fara nicio perspectiva si fara niciun viitor, asa cum spunea chiar personajul principal.

Nu as vrea sa intru in mai multe detalii in ceea ce priveste lumea care populeaza inchisorile romanesti, ideea de privare de libertate, categoriile sociale din care provin acesti detinuti si poate cel mai important lucru cam ce fac ei dupa ce ies din inchisori...poate ca acest subiect il voi trata vreodata intr-un articol separat.

Pot sa spun insa, ca din punct de vedere al realismului si naturaletei cu care este prezentata aceasta lume urata a inchisorii, filmul asta (alaturi de “Cel mai iubit dintre pamanteni”) este in topul absolut al filmelor romanesti.

As vrea, totusi, asa cum fac de fiecare data cand vorbesc despre un film romanesc, sa spun si cateva cuvinte despre sala de cinema...de fapt despre spectatorii din sala. Nu am avut timp, din pacate, sa vad filmul acum o saptamana in weekend-ul in care a avut premiera...pentru ca as fi putut sa-l vad la Cinema Studio. In felul asta am fost nevoit sa merg la Mall (nu conteaza numele sau pentru ca sunt toate la fel). Filmul ruleaza intr-o sala relativ mica de maximum 130 de locuri, iar la spectacolul la care am fost si eu au fost cam 20 de oameni in sala, in majoritate tineri si foarte tineri. Si tot cum fac de obicei cand merg la film, observ putin si din atitudinea si comportamentul lor vis-a-vis de tema pe care o propune filmul.

Ceea ce am observat m-a indispus total si nu a facut decat sa-mi confirme (pentru a cata oara?!?!) ca acesti copii (din prima si mai ales din a doua categorie descrise sus) sunt in totalitate spalati pe creier. Nu numai ca unii dintre ei au ras neintrerupt pe aproape intreaga durata a filmului, care este drama-dramelor iar povestea nu te lasa nici macar sa zambesti timp de 90 de minute, dar au fost siderati de cum arata acea inchisoarea. De ce? Pentru ca cei mai multi dintre ei nu mai traiesc demult in lumea reala a Romaniei secolului XXI. Probabil ca in creierele lor spalate intensiv cu “Avatar” si alte “capodopere” 3 D incep sa creada ca de fapt asa arata toata lumea. Aici are loc de fapt clivajul imens intre primele 2 categorii de copii si cei care se afla la marginea societatii. Este ceva similar cu anecdota aceea prin care ii era descrisa in cuvinte o girafa unui taran din inima Siberiei, iar acesta spunea senin la sfarsit “Io nu am vazut niciodata asa ceva, deci nu exista!”. Cam asa se intampla si la noi, si in filmul despre care vorbim. Film in care detinutii nu sunt imbracati in uniforme curate si scrobite ca cei din filmele americane, in care celulele de detentie nu arata precum camerele de hotel in care sunt “cazati” unul sau maximum 2 detinuti, unde nu ai cinema cu circuit inchis sau sala de forta si o cantina unde se mananca mai bine decat la restaurant. Inchisoarea aceea de provincie din filmul nostru este o maghernita veche si ponosita, puscariasii sunt imbracati cu hainele cu care au venit de acasa, mananca de o valoare de sub 10 lei pe zi (!!). Este locul unde manele si muzica tiganeasca sunt la putere, este locul unde legea pumnului este singura in vigoare si toti stiu (cu adevarat) de frica ei.

Nu vreau in niciun caz sa le fac un proces de intentie acestor copii. La cat de spalati pe creier sunt, oricum nu-i mai poate nimeni scoate din lumea virtuala in care traiesc. In schimb, eu nu am inteles un alt lucru. De fapt ce cauta copiii astia la filme de acest gen? Oferta mall-ului respectiv cuprindea cel putin 15 filme (din care peste 90% filme americane de spalare a creierului, asa cum le place lor)...si atunci pentru ce sa te chinuiesti 90 de minute sa vezi un film care nu-ti place si din care nu intelegi absolut nimic?!?! Doar pentru ca i s-a facut putina reclama si a fost vorbit de bine la TV?!?

In fine...m-am lungit mai mult decat am dorit cu acest articol. La finalul sau va reamintesc faptul ca filmul a luat Ursul de Argint la Berlin anul acesta. Dar nu asta este motivul pentru care trebuie sa mergeti sa-l vedeti. Este pur si simplu un film foarte bun si este cu atat mai extraordinar faptul ca in vremurile comerciale pe care le traim se mai pot face totusi si filme de exceptie precum „Eu cand vreau sa fluier, fluier“. Vizionare placuta!

6 comments:

  1. ...Asadar, tu cind vrei sa mergi la film, mergi! Si cind vrei sa scrii despre el, scrii. Am priceput!

    ReplyDelete
  2. La Studio publicul a fost de varste ceva mai variate insa chiar si asa au fost cativa nemultumiti de faptul ca ne-am prezentat in strainatate cu acele imagini din inchisoare (inchisoarea tipica pt Romania de altfel) - ref. spalarea pe creier.
    Povestea nu este una super complexa dar surprinde foarte bine situatia respectiva si desi s-ar putea extrage ceva idei bune din atitudinea personajului principal probabil ca cei mai multi vor ramane cu ideea (falsa) ca violenta este raspunsul (violenta din ce in ce mai prezenta - nu mai zic nimic de omul care a murit pt ca a preferat sa mearga pe trecerea de pietoni in ritmul copilului pe care il insotea).
    Prezenta in numar mai mare la rularea filmelor romanesti se datoreaza pe de o parte reclamei facute filmului si pe de alta parte unui simplu "trend" (asa cum mersul la teatru este la moda la fel si mersul la filme romanesti - calitatea nu mai conteaza, daca e trend trend sa fie) .

    ReplyDelete
  3. @ Ioana: Corect! Mare dreptate ai! :))) Inca mai cred in mersul la film (doar) pentru a vedea filmul respectiv.

    @ Claudia: Din pacate asa este...incepe sa se contureze si la filmul romanesc, e drept intr-o proportie mult mai redusa decat la teatru, "moda" de a merge doar pentru faptul ca s-a vorbit de filmul respectiv si ca e "trendy" sa mergi la filme romanesti si/sau europene.

    Va multumesc pentru comentarii si o saptamana usoara in continuare!

    ReplyDelete
  4. Eu Cand Vreau Sa Fluier, Fluier , o piesa inspirata din film http://www.youtube.com/watch?v=CHI58PA8Qe8

    ReplyDelete
  5. Daca nu stiai: http://filmeromania.blogspot.com/2009/08/dupa-amiaza-unui-tortionar-2001.html

    ReplyDelete
  6. La capitolul film romanesc, stam bine. Cunoastem si "Dupa amiaza unui tortionar", Pintilie fiind pana la acest moment, dupa parerea mea, cel mai mare regizor roman in viata si cu cel mai inchegat dicurs cinematografic.

    ReplyDelete