Confesiunile unui cafegiu

Si pentru mine este o premiera. Este prima carte pe care m-am hotarat sa o recomand celor care citesc acest blog. M-am abtinut pana acum sa fac recomandari de carte…ar fi foarte multe carti care merita, din punctul meu de vedere, sa fie citite. Singurele recomandari pe care le-am facut pana acum, au fost doar cele legate de un numar de filme…romanesti.

Si totusi poate va intrebati ce m-a determinat sa recomand aceasta carte? Ar fi destul de multe lucruri (bune) de spus despre “Confesiunile unui cafegiu”. Pe mine recunosc ca m-a cucerit din prima...inca de la primele pagini. Nu fac parte din categoria celor care se “infig” inca din primul moment sa citeasca o carte sau sa vada un film pentru ca este la moda sau pentru ca a facut recomandarea nu-stiu-ce personalitate cu vizibilitate publica. Bunaoara asa s-a intampla si cu “Alchimistul” de Paolo Coelho. Si pe asta am citit-o la vreo 2 ani dupa isteria lansarii...

Pastrand proportiile, “Confesiunile unui cafegiu” nu a produs atat de multa isterie precum “Alchimistul”, insa a fost destul de recomandata atat de critici cat si in cercurile intelectual-artistice.

Si ce mi-a placut totusi? In primul rand este o carte simpla. Scrisa de o maniera foarte simpla si lipsita de orice sofisticarii. In al doilea rand este o poveste despre Bucuresti...poveste care se intinde de la al doilea razboi mondial si pana in prezent, insa cel mai mult mi-a placut faptul ca autorul, Gheorghe Florescu, scrie aceasta poveste cu un fel de dragoste abia perceptibila fata de orasul asta. In mod firesc cartea reperzinta povestea vietii lui...este o carte de memorialistica...insa pe povestea vietii lui, Florescu suprapune in foarte multe randuri si povestea Bucurestiului si povestea societatii romanesti...

Este adevarat...sunt multe momentele in care unele evenimente sunt romantate...sau poate usor exagerate, dar nu stirbesc cu nimic valoarea cartii...din contra, ii dau “sarea si piperul”.

Prin descrierile si intamplarile povestite, am retrait pentru o scurta perioada de timp, copilaria si adolescenta...mai ales ca aproape intreg firul epic al cartii se “invarte” in aceeasi zona geografica din Bucuresti: strazile Hristo Botev, Sfintilor, Cernica, Piata Rosetti, Mosilor, Paleologu adica o zona cu care eu am fost si sunt extrem-extrem de familiar. In plus a fost si un flash-back in timp, momentele descrise reamintindu-mi copilaria (sfarsitul epocii comuniste) si adolescenta (primii ani de dupa ’89).

Florescu mai face un lucru extraordinar in cartea asta…este primul care descrie cu lux de amanunte toate dedesubturile comertului din vremea dictaturii comuniste…lucruri care se stiau doar din zvonuri sau barfe, sunt pentru prima data puse negru pe alb de cineva care a fost toata viata in interiorul acelui sistem…chiar in inima lui.

In plus admir curajul acestui om…pentru ca a simtit nevoia sa impartaseasca lumii povestea vietii lui si pentru ca si-a rupt 4 ani din viata (in prezent are 66 de ani) ca sa o astearna pe hartie…si ce a iesit !!

Daca printre preocuparile voastre se numara unele din lucrurile amintite de mine mai sus, atunci lectura acestei carti are sa va incante negresit, iar pentr cei pe care i-am convins sa citeasca aceasta carte nu le pot ura decat lectura placuta! :-)